Cine a participat la Nedeia mocănească a voineștenilor, cu siguranță a auzit de păpușile de caș oferite în vechime de tinerii ciobani fetelor dragi, atunci când coborau de la munte, de Sântilie, pentru a-și găsi mireasă. Acestea erau făcute cu ajutorul unor tiparnițe, bogat ornamentate, numite păpușare.
Rezumativ se poate spune că păpușarele sunt confecţionate din lemn şi primesc bogate ornamente – elemente geometrice, astrale, zoomorfe, antropomorfe, ce vor fi imprimate pe felii de caș. Numeroase astfel de tipare se află în colecții muzeale din zonă sau, adesea uitate, în gospodăriile oamenilor. Caşul, cât este încă „verde”, se introduce (o felie) între asemenea două tiparniţe și apoi se afumă pentru gust, culoare și consistență – aceasta este păpușa, păpușa de caș.
Nea Țică Lazăr din Voinești ne-a povestit cum păpuşile acestea erau, pe vremuri, cadouri pentru iubite, de sărbătoarea mocănească a Sântiliei: „-Așteptam Sântilia ca pe Dumnezeu! Aia-i a mai mare bucurie! Atunci te-ntâlneai cu toți… Dura trei zile. În prima zi, până te vedeai unu’ cu ălălalt, mai ciuguleai câte-un pahar de vin, povesteai ce-ai mai pățit, că ursul, că lupul… Te duceai pe la fete, le duceai păpuși de caș. Încă și acum am păpușarul cu care le făceam. E din ’33, mult l-am folosit! Opăream cașul să fie ca guma, îl puneam în presa asta, apăsam până se strângea bine, tăiam pe margine cu briceagul, puneam la fum, până se afuma bine. Ăsta era cadoul la fete, ciocolată nu era atunci. (n.n. râde cu poftă) A doua zi, hora!”. Iată şi păpuşarul în discuție – către 90 de ani au trecut de când a fost încrustat în lemn şi de când, la rândul lui, încrustează:
Așadar simbolul unui inel de logodnă îl avea această păpușă, era o promisiune de căsătorie, dar nu exclusiv. Bunăoară doamna Maria Tătar ne spune: „Când eram de 10 – 12 ani (în jurul anului 1966, n.n.) și eu primeam păpușa de caș de la unchiul meu; mă bucuram mai mult decât orice!”. Deci erau și un fel de „jucărea” pentru copii, câteodată. Mai nou le vedem la sărbători și târguri populare, de vânzare, pentru a vorbi în continuare de vechi tradiții.
Păpușarele se confecționau din lemn de diferite esențe care se pretează la lucrat prin cioplire și dăltuire și care nu lasă vreun gust sau miros specific pe cașul matrițat: cireș, fag, paltin, tei. Constau în două bucăți dreptunghiulare astfel lucrate încât să se îmbine între ele, cuprinzând la mijloc o felie de caș. Dimensiunile lor sunt în jurul cotelor de 25 cm pentru lungime, 10 cm pentru lățime și 5 cm pentru grosime. Pe părțile interioare, care vor fi imprimate, sunt strident încrustrate cu o mulțime de forme și motive, după cum bine se vede în imaginile prezentate în acest material. Pe părțile exterioare cele două părți ale teascului au uneori date de identificare ale proprietarului sau ale anului când au fost făcute. Motivul ce apare ca fiind dominant în construcția acestor produse este crucea, crucea cu binecunoscutul și binevenitul ei rol apotropaic.
Pentru că toate au o lucrătură elaborată, greu de realizat fără pricepere multă și unelte adecvate, este sigur că erau confecționate de către meșteri specializați (itineranți sau localnici) care le vindeau ciobanilor noștri. Este posibil ca mai în vechime și în cazul unei puținătăți financiare să fi existat păpușare rudimentare confecționate chiar de utilizatorii lor. De asemenea se observă la unele faptul că înscrierea pe partea exterioară a tiparnițelor a numelui proprietarului s-a făcut chiar de către acesta, deoarece înscrisul este făcut cu stângăcie, cu briceag sau cuțit.
În toamna anului 2020, Asociația GRIT din Covasna a organizat un „concurs de păpușare”, al cărui scop a fost de a identifica cât mai multe astfel de comori din județul Covasna. Concursul a avut mulți participanți, toate fotografiile putând fi văzute pe pagina de Facebook a Asociației GRIT, accesând acest link: https://www.facebook.com/media/set/?vanity=244610235909421&set=a.1256920378011730.
Prezentăm pentru această piesă fișa ei muzeografică:
<< Tipar de caş. MNCR_14104
Păpușar, folosit la marcarea caşului proaspăt cu însemnele păstorului. Matriţa este realizată din două piese din lemn, de formă dreptunghiulară cu ambele suprafețe dăltuite în forma de păpuşă. Partea mobilă este cioplită astfel încât să se îmbine cu partea fixă.
Decorul păpușarului îmbină elementele antromorfe (reprezentare siluetă umană), cu cele naturale formate din petale (o floare) și cele religioase (semnul cucii în partea superioară a piesei).
Piesa are o inscripţie pe exterior care îi atestă proprietarul, vârsta acestuia şi vechimea obiectului: „Făcut pe anu 1933 Neculai Ştefan născut 1911”.
Tiparul de caş era folosit în trecut pentru a face păpuşi din caş, la diverse obiceiuri populare sau spre vânzare la târguri.
În prezent, logo-ul Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni este realizat prin prelucrarea și stilizarea formei și decorului acestui păpușar astfel încât să îmbine elemente din arheologia, etnografia, arta și istoria românească de pe aceste meleaguri.
Dimensiuni: L: 25 cm; LA: 9 cm; Gr: 3,5 cm.
Material / Tehnică: Lemn, tăiere, cioplire, dăltuire, încrustrare.
Datare: 1933.
Proprietar anterior: Ștefan Nicolae și Maria Mititelu
Localitatea: Voinești – Covasna
Deținător: Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna (MNCR)
Fișă întocmită de Andrea Chiricescu, Florina Bănică, Dan Buzea>>
Cașul nedospit trebuie stors bine, apoi lăsat la scurs cam 2 zile, după care se taie felii subțiri. Feliile de caș mai trebuie lăsate cam o ora la zvântat, după care se opăresc în apă și ulterior sunt introduse între cele două bucăţi de lemn care se apăsă cu o greutate pentru a primi imprimeurile din negativul păpuşarului şi apoi, după scoaterea din formă, sunt afumate la foc de lemn – ne informează doamna Monica Manea, care și acum duce mai departe acest meșteșug la Voinești. Iată o păpușă de caș modelată cu mai mult de 15 ani în urmă, păstrată în condiții foarte bune de către prof. Adriana Bota:
Din punct de vedere artistic-afectiv, aceste „păpuşi de caş” sunt o expresie a sensibilităţii mocanilor de la Voineşti-Covasna. Spune aşa de frumos etnograful Constantin Secară în articolul Poveştile păpuşilor de caş din Voineşti, Covasna: „La ce s-o fi gândit, oare, oierul voineştean atunci când, lucrând cu barda şi cuţitul în inima lemnului de paltin, a zămislit păpuşarul – tiparul păpuşii de caş? Desigur, gândul îi era departe, la iubita lui din vatra satului, pe care o vedea, cu ochii minţii şi în lăuntrul cugetului său, aşa cum şi era ea de fapt: inocentă, frumoasă, zveltă şi mlădioasă, cu părul negru, mătăsos, cu nasul în vânt şi bărbia hotărâtă, cu gura şi buzele ferme, cu sprâncene arcuite, cu ochi negri strălucitori şi cu sclipiri misterioase în privirea-i dârză.” Şi mai spune că „Aceste înfăţişări cioplite întruchipează calităţile sufleteşti pe care voineştenii le ascund în cele mai tainice străfunduri ale sufletelor lor – sensibilitatea, puritatea şi frumuseţea sufletească – virtuţi bine ascunse, pe care nu le-ai bănui, nici de la o primă întâlnire, nici din următoarele. Căci voineştenii sunt oameni mândri şi rezervaţi, ai putea spune chiar închişi întru sinele lor; ei ţi se descoperă ţie, străin venit ca oaspete în aşezarea lor, doar după o îndelungată cunoaştere, după numeroase observaţii şi tatonări, doar dacă ai făcut dovada sincerităţii, onestităţii şi gândurilor tale bune şi doar atunci când ei s-au convins că le meriţi încrederea. Dar, în spatele firii lor, aparent aspre şi hotărâte, se ascund calităţi umane nebănuite: puritate, candoare, bun-simţ.”
Într-o fotografie din colecția domnului Ioan Furtună – de la Sântilia voineștenilor din anul 2001, putem observa păpușa de caș ca accesoriu la portul popular voineștean, afișată la chimir, cum era și mai demult, arătând disponibilitatea junelui de a-și găsi consoarta:
Deși poate mai des întâlnite în zona etnografică a interiorului Arcului carpatic transilvan, păpușarele pot fi văzute și în alte locuri din țară, locuri cu tradiții pastorale pregnante.
Similitudini ale păpușilor de caș le întâlnim în arta imprimării motivelor religioase creștine în coca pentru pâine, având ca rezultat prescurile. Aici rolul păpușarului îl ia pistornicul – un fel de ștampilă cu abrevierea expresiei „Iisus Hristos învinge”: IC. XC. NI. KA.
Iată un pistornic din Voineștii Covasnei, fotografiat de Simona Pandelea la verișoara ei Valentina Muntean, despre care aflăm că „are peste 100 de ani, bunica l-a moștenit de la străbunica, acum l-a moștenit Valentina și face cu el și acum prescuri pentru biserică.”
Mai departe mergând, mult mai departe, nu putem să nu observăm o asemănare a păpușilor de caș de la Voinești cu – le numim noi, ad-hoc, așa – păpușile de lut preistorice! Aceeași aplecare către înfrumusețare a lucrurilor înconjurătoare, aceeași stăruință în detaliul decorării, aceleași valențe legate de familie, de procreare:
Și mai zicem aici că aceste forme de statuete, de prescuri, de păpuși, de tot ce-i frumos în arta țăranului nostru, au fost măestru simplificate și ferecate în metal de Brâncuși, cu a sa Coloană fără de sfârșit – nu se putea o chintesență mai pe sufletul nostru românesc.
Revenind la păpușarele covăsnene notăm, în final, o altă evidență: efemeritatea produsului final, păpușa de caș. Dar nu oare efemeră este întreaga artă populară românească a lemnului, a pielăritului, a textilelor ori a imprimatului și împletitului aluatului? Nu metal, nu piatră, nu durată… De bună-seamă, caducă fizic această artă, dar aceste exprimări artistice venite din nebulosul istoriei, repetate, altoite, repetate iar, au creat în timp cadre de gândire, au creat matrici sufletești care caracterizează poporul nostru pe deplin – așadar nimic trecător, veșnic totul. Da, păpușarele de caș de la Covasna au tescuit, tescuiesc în ele inimă de român!
Prof. drd. Florentina Teacă
