Mai multe grădiniţe şi creşe din municipiul Sfântu Gheorghe vor fi deschise în perioada verii, însă, întrucât numărul locurilor este limitat, vor avea prioritate copiii ai căror părinţi lucrează şi nu au posibilitatea de a-i lăsa în grija altor persoane, informează reprezentanţii administraţiei locale.
Potrivit acestora, toate instituţiile vor respecta măsurile de protecţie sanitară, se va face dezinfectarea periodică a suprafeţelor şi jucăriilor şi vor fi respectate toate măsurile impuse de autorităţi pentru păstrarea sănătăţii copiilor şi personalului.
„Copiii sunt primiţi până la sfârşitul lunii iulie în creşa Şcolii Generale ‘Ady Endre’ şi în cea de pe strada Kos Karoly, unde se pot depune în această perioadă şi cererile de înscriere pentru luna septembrie. Creşa Şcolii Generale ‘Godri Ferenc’ îi întâmpină pe cei mici atât în luna iulie, cât şi din a doua jumătate a lunii august (…). Grădiniţele cu program prelungit ‘Gulliver’, ‘Benedek Elek’, ‘Pinocchio’ , ‘Raza de soare-Napsugar’ , precum şi grădiniţele cu program prelungit ‘Korosi Csoma Sandor’ şi ‘Albă ca Zăpada’ sunt deschise şi îi aşteaptă pe cei mici până la sfârşitul lunii iulie. Acestea vor fi închise doar pe perioada lunii august. Grădiniţa cu program prelungit ‘Panseluţa- Arvacska’ va fi deschisă pentru cei mici atât în luna iulie, cât şi din a doua jumătate a lunii august. În ceea ce priveşte grădiniţa cu program prelungit ” Csipike”, aceasta îi va primi pe copii începând cu luna august”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Sfântu Gheorghe.
Părinţii îşi pot duce copiii la o altă grădiniţă sau creşă în cazul în care instituţiile la care aceştia sunt înscrişi nu sunt deschise în perioada verii.
„Locurile din aceste instituţii sunt limitate, astfel încât vor avea prioritate copiii ai căror amândoi părinţi lucrează şi nici bunicii nu pot avea grijă de ei”, se mai arată în comunicat.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES