Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, afirmă că a intervenit pentru modificarea traseului viitoarei autostrăzi Braşov-Bacău, astfel încât să fie evitată poluarea fonică a localităţilor Ozun şi Sântionlunca.

Prefectul menţionează, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că, potrivit proiectului, autostrada urma să treacă la câteva sute de metri de cele două localităţi, iar în urma discuţiilor purtate cu proiectanţii traseul va fi schimbat în această zonă.

„Conform schiţelor prezentate, era proiectat la câteva sute de metri de localităţile Ozun şi Sântionlunca. În urma discuţiilor purtate cu proiectanţii, am obţinut îndepărtarea traseului autostrăzii de cele două localităţi, evitând astfel poluarea fonică, respectiv tăierea parcelelor agricole din comuna Ozun”, afirmă prefectul Raduly Istvan.

Potrivit Ministerului Transporturilor, autostrada Braşov – Bacău (A13) va fi lansată la licitaţie pentru execuţia lucrărilor în al doilea trimestru din 2023, fiind, după Sibiu – Piteşti, a doua autostradă peste Carpaţi scoasă la licitaţie pentru construcţie.

CNAIR a semnat pe 22 mai 2020 contractul „Elaborare Studiu de Fezabilitate şi Proiect Tehnic de Execuţie pentru Autostrada Braşov – Bacău” în valoare de 20 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail