Din n-motive, unii oameni ori nu-și dau seama de consecințele propriilor fapte ori pur și simplu nu le pasă, până când n-o pățesc. Așa ne-a fost dat să privim la TV, în urmă cu câteva zile, un tânăr drogat, care conducea bezmetic pe străzi, fără ca măcar să înțeleagă ce face. Astfel, după ce a lovit vreo 15 mașini, a dat și peste un tramvai, apoi, speriat, a abandonat mașina și a fugit, până când poliția a pus mâna pe el.
Ceea ce este interesant la acest „păcătos” e faptul că, în clipa de luciditate, în care a devenit brusc conștient, a părăsit locul faptei și a luat-o la fugă. Oare nu era mai bine dacă devenea conștient înainte de a urca la volan și a înfăptui răul?! Desigur, acum trebuie să plătească, și nu puțin. Probabil că după aceea va medita mai mult înainte, nu după săvârșirea dezordinii.
Să ne ierte cititorii, dar legea trebuie aplicată pentru toți, și cine greșește ar trebui să plătească pe măsura faptelor sale, indiferent dacă este prim-ministru sau ultimul boschetar! Și iar cerem iertare cititorilor pentru exemplul care urmează. Îmi aduc aminte că, pe vremea când eram copil, la casa părintească aveam vreo trei pisici care-și duceau traiul pe-afară, ferindu-ne de șoareci; uneori le mai dădeam voie și înăuntru și se întâmpla ca vreuna să-și facă treburile sub pat. Și ce necaz pe noi, copiii, prindeam pisica și o duceam la locul faptei, vârând-o cu nasul în propria treabă, ca să învețe minte… Cam așa și cu drogatul nostru, și alții ca el, trebuie dus „la fața locului”, să ia aminte pentru viitor, ceea ce au făcut de fapt și organele de ordine.
Din nefericire, cauzele accidentelor pe străzi și șosele sunt extrem de multe: consumul de alcool, consumul de droguri, viteza, neatenția, depășirile periculoase, probleme tehnice, probleme medicale, impertinența, exuberanța tinereții, insuficienta pregătire (mai ales a celor care și-au luat permis de conducere „pe bani” sau „pile” (și să nu spuneți că nu există…), importanța funcției, și altele. Dar oricare ar fi cauzele, acestea nu trebuie tolerate, făptașii care „au călcat pe bec” trebuie aspru sancționați, dacă vrem să nu auzim zilnic la „Telejurnal” cum crește numărul morților și răniților în urma accidentelor pe șoselele României. În țările civilizate, încălcarea legii este aspru pedepsită, la noi încă există prea multă toleranță, căci, nu-i așa?, românii „practică” o democrație originală, în care uneori pedepsele se dau „la mica înțelegere”, mai ales când „vine tăticul” și rezolvă problema…
Un lucru e sigur: dacă nu ne respectăm unii pe alții și nu respectăm legile țării, nu avem nicio șansă să trăim împreună într-un mediu civilizat și pașnic. Inconștiența (sau impertinența) nu scuză. Recent mass-media ne aducea la cunoștință faptul că vreo patru tineri au vandalizat grupul statuar din Piața Mihai Viteazul din Sf. Gheorghe, doi acționau și doi stăteau de pază. Ca și în cazul cu șoferul drogat, ne întrebăm dacă aceștia erau chiar „inconștienți” când au săvârșit faptele. Dacă erau adulți, poate le mai înțelegeai motivele, dar tinerii?! Ce educație au primit aceștia?! Câtă „inconștiență” și câtă conștiență (sau conștiință) există în acțiunea lor? Și câtă (și ce) istorie cunosc ei? Bineînțeles, Legea trebuie să-și spună cuvântul. Iar dacă urcăm mai sus pe scara socială, tot la fel ne putem întreba cât de conștienți sunt guvernanții noștri atunci când iau decizii care vizează viața și bunăstarea cetățenilor, căci și „derapajele” acestora vor fi sancționate de istorie, astfel că nimeni nu scapă, în fața legilor toți trebuie (sau ar trebui) să fim egali,
Până când vom ajunge într-un astfel de stadiu, credem că ar fi necesar să mai lărgim ulițele, să aibă loc și bețivii și drogații ori vitezomanii la volan, să terminăm de construit autostrăzile, să modernizăm transportul feroviar și să ne educăm tinerii, indiferent de etnie ori orientare politică, să nu mai vandalizeze statuile și cimitirele, să trăim împreună în pace și bună înțelegere, Dumnezeu ne-a dăruit Pământul pentru a trăi pe el cu toții fericiți, dar dacă noi nu înțelegem, atunci vom avea încă mult de suferit…
Mihai Trifoi