Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) ia noi măsuri pentru accelerarea procesului de înregistrare sistematică a proprietăților imobiliare din România. Astfel, ANCPI a majorat sumele decontate pentru lucrările de cadastru general, în funcție de gradul de acoperire a terenurilor cu construcții.

 

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), continuă simplificarea și îmbunătățirea legislației în domeniul cadastrului, pentru motivarea și cointeresarea persoanelor fizice și juridice autorizate să execute lucrări de specialitate. Normele de timp pentru operaţiile necesare realizării lucrărilor de specialitate în cadrul Centrului Naţional de Cartografie, aprobate prin Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1016/2016 au intrat în vigoare din 6 aprilie 2021.

Majorarea sumelor este aplicată în cazul lucrărilor realizate prin Programul național de cadastru şi carte funciară (PNCCF). Astfel, terenurile sunt încadrate în trei categorii de dificultate, în funcţie de gradul de acoperire cu construcții, pentru imobilele situate în intravilanul localităţilor rurale, urbane şi zonelor metropolitane, după  cum urmează:

 Categoria I – pentru terenurile din intravilanul localităţilor rurale (comune) coeficientul este de 2,60.

Categoria a II-a – pentru terenurile din intravilanul localităţilor urbane (oraş, municipiu, municipiu reşedinţă de judeţ), coeficientul este de 3,10.

 Categoria a III-a – pentru terenurile din intravilanul zonelor metropolitane coeficientul este de 3,50.

„Majorarea sumelor decontate de ANCPI pentru înregistrarea sistematică a proprietăților din intravilan este o necesitate. Realizarea măsurătorilor în intravilanul localităților presupune cu până la zece operațiuni topografice în plus față de zonele extravilane, având în vedere categoria de dificultate a terenurilor în funcție de gradul de acoperire cu construcții.” a precizat Laurențiu – Alexandru BLAGA, președinte – director general al ANCPI.

Obiectivul PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri și apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară, gestionat de ANCPI. Programul național este finanțat din veniturile proprii ale ANCPI (peste patru miliarde de lei), dar și din fonduri externe nerambursabile, obținute prin Programul Operațional Regional (în cuantum de peste 300 de milioane de euro). De asemenea, în cadrul acestui proiect, o altă sursă de finanțare poate fi bugetul local al primăriilor.

Până în prezent, prin procesul de înregistrare sistematică au fost înregistrate, gratuit pentru cetățeni, aproximativ 3.800.000 de imobile.

 

Serviciul Comunicare

           al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail