Miercuri, 31 martie, de la ora 19.00, Corul Filarmonicii „George Enescu” susţine un concert fără public, în Sala Mare a Ateneului Român.

„În fiecare an, Corul Filarmonicii onorează Sărbătorile Pascale cu un concert alcătuit din lucrări menite să înalţe şi să purifice. Cu atât mai bine venită este o astfel de întâlnire cu muzica religioasă, în această perioadă deosebit de grea pe care o traversează întreaga omenire”, face cunoscut instituţia muzicală, într-o postare pe Facebook.

Pentru acest eveniment, au fost alese Magnificat, capodoperă a barocului italian, compusă în primele decenii ale secolului al XVIII-lea de către violonistul şi compozitorul Antonio Vivaldi, preot catolic; Via Crucis (cele 14 opriri de pe Drumul Crucii), o creaţie romantică terminată în anul 1879 la Budapesta de pianistul şi compozitorul Franz Liszt, călugărit în ultima parte a vieţii, şi două Concerte Corale scrise de muzicianul român Gavriil Musicescu, cercetător împătimit al folclorului, compozitor de lucrări corale şi, din 1876 şi până la sfârşitul vieţii (1903) dirijor al Corului Mitropoliei din Iaşi.

Concertul va fi transmis online pe canalele Facebook Filarmonica „George Enescu” şi Radio România Muzical, şi pe YouTube Filarmonica „George Enescu”. Accesul este gratuit.

* * *
Corul Filarmonicii „George Enescu” a fost înfiinţat în 1950 şi reprezintă, de mai bine de o jumătate de secol, al doilea pol muzical de anvergură al instituţiei muzicale bucureştene.

Printr-o activitate neobosită şi variată – în oratorii, misse, motete, concerte a capella – ansamblul vocal a interpretat toate capodoperele genului, de la Monteverdi la Bach, de la Haydn la Brahms, şi până la cele mai avangardiste opusuri ale muzicii contemporane.

Începând cu 1990, Corul Filarmonicii „George Enescu” a luat parte la manifestări extraordinare în viaţa muzicală din România. Astfel, ansamblul a avut posibilitatea să colaboreze în 1995 cu marele compozitor polonez Krzysztof Penderecki, iar în 1998 a realizat împreună cu Orchestre Nationale de France şi Lawrence Foster o variantă de concert a operei Oedipe de George Enescu, în cadrul Festivalului Internaţional omonim. (sursa: site-ul Filarmonicii „George Enescu” – https://www.fge.org.ro)

 AGERPRES 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail