În 12 martie 2021, dacă trăia, profesorul, etnograful şi artizanul Nicolae Moldovan ar fi împlinit venerabila vârstă de 100 de ani. Dar, „timpul nu a mai avut răbdare” şi nenea Nicu a trecut la cele veșnice, cu puțin timp înainte de a împlini 96 de ani. De-a lungul ultimilor trei decenii am avut bucuria și onoarea să-l omagiem la împlinirea vârstei de 70, 80 şi la 90 de ani, și de fiecare dată cât am lansat cărți ale sale sau am evocat momente importante din viața şi activitatea distinsului nostru coleg, cinstindu-i astfel truda sa de o viaţă pusă în slujba culturii româneşti şi a prosperităţii comunităţii locale.
Cu aceste ocazii, am pus în evidenţă principalele repere biografice a celor peste 60 de ani de muncă, diferenţiate pe cele trei perioade distincte (după copilărie şi adolescenţă): carieră militară; activitate didactică și munca desfăşurată pe tărâmul culturii. După propria-i mărturisire, în toţi aceşti numeroşi şi rodnici ani s-a călăuzit după câteva principii de viaţă moştenite de la părinţii săi, pe care le-a folosit în toate împrejurările: este mai bine să ai un vecin bun decât o rudă din depărtare; dacă nu-ţi poţi face un prieten, cel puţin nu ţi-l fă duşman; respectă semenul ca „OM” cu etnia şi confesiunea lui, de la oricine poţi învăţa lucruri folositoare.
În mesajele, scrisorile, Laudatio şi Reperele biografice redactate şi trimise cu ocaziile aniversare amintite, din perioada în care a funcţionat ca dascăl la şcoala din localitatea Vâlcele, am pus în evidenţă: munca susţinută de şcolarizare a copiilor oropsiţi din familiile de rromi din Hetea şi Vâlcele şi cea de alfabetizare a părinţilor acestora, pentru care a obţinut brevetul de „Învăţător fruntaş” şi a participat la primul Congres al învăţătorilor; propunerea de înfiinţare a Şcolii preventoriale din Vâlcele, pentru copii veniți la tratament și recuperare, în stațiune; colaborarea cu liderii comunităţii greceşti ce a locuit în staţiunea Vâlcele între anii 1953-1968; activitatea de „actor amator” în trupa de teatru a localităţii Vâlcele, apreciată de localnici, de turiştii din staţiune, printre care s-a aflat şi scriitorul Romulus Cioflec, din Araciul vecin; calitatea de preşedinte al Societăţii Sfântu Gheorghe a tineretului ortodox român din Vâlcele, societate al cărei steag, confecţionat în 1947, este una din piesele preţioase ale comunităţii locale.
La Muzeul Judeţean din Sfântu Gheorghe, etnograful Nicolae Moldovan a străbătut satele judeţului, în lung şi în lat, cercetând viaţa ţăranilor români şi maghiari, şi achiziţionând o mare cantitate de obiecte etnografice. Practic el este întemeietorul colecţiilor de icoane pe sticlă, port popular şi celelalte obiecte de etnografie românească de la actualul Muzeu Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe. A avut şansa de a colabora cu mari personalităţi ale etnografiei româneşti precum: Ion Vlăduţiu, Elena Secoşan, Paul Petrescu, Romulus Vulcănescu, Tancred Bănăţeanu, Gheorghe Focşa şi mai recent cu Ioan Opriş, Ligia Fulga, Constantin Catrina, Nicolae Bucur, Georgeta Stoica, Constantin Secară ș.a.
În îndelungata sa activitate de cercetare, muzeograful Nicolae Moldovan a publicat mai multe studii, articole şi comunicări pe teme de etnografie şi istorie locală, dintre care amintim pe cele privind: ocupaţii şi meşteşuguri practicate de-a lungul vremii în judeţul Covasna; meşteri populari şi cei ai artei naive din judeţul menționat; alimentaţia tradiţională din zona Buzaielor; instalaţii tehnice populare din Bazinul Râului Negru; icoane pictate pe sticlă în decursul vremii pe meleaguri covăsnene; pagini din istoria pompierilor din judeţul Treiscaune; personalităţi românești de seamă aflate în staţiunea balneară Vâlcele în sec. XIX-XX. În cotidianul „Cuvântul Nou” a publicat articole referitoare la datini şi obiceiuri tradiţionale, la sărbătorile de iarnă şi cele ale Paştilor, despre importanţa istorică a studierii toponimelor ş.a. Majoritatea acestor articole şi studii sunt incluse în volumul Mărturii despre oameni și locuri din Carpați, ediție îngrijită de Ioan Lăcătușu și Dan Manolăchescu și în Monografia comunei Vâlcele, ediție îngrijită de Luminița Cornea, oferind o imagine despre truda cercetătorului istoriei locale şi a culturii populare din localităţile Arcului Intracarpatic.
A cules material din localităţile cu populaţie de naţionalitate română din judeţul Covasna, pentru Dicţionarul Etnografic al României, a colaborat la realizarea expoziţiei şi a volumului Centre de olari din sud-estul Transilvaniei editat în colaborare cu Muzeul Etnografic din Brașov, şi a două CD-ROM-uri cu tema Cultura tradiţională comparată din Transilvania editate de Fundaţia Culturală Română. În fondul documentar al Muzeului Naţional Secuiesc se află în manuscris şi alte studii întocmite de Nicolae Moldovan având o tematică diversă: monumente de arhitectură populară tradiţională din Depresiunea Târgu Secuiesc şi Sfântu Gheorghe, istoria şi evoluţia porţilor secuieşti, tipologia caselor ţărăneşti din judeţul Covasna, obiceiuri vechi de nuntă în localitatea Vâlcele, păstoritul şi oieritul în judeţul Covasna, magie, superstiţii, prejudecăţi culese de pe cuprinsul judeţului nostru, cimitirul mozaic din Vâlcele ș.a.
Dar muzeograful Nicolae Moldovan nu a fost doar un prolific cercetător al etnografiei româneşti din zonă ci şi un iscusit artizan, sculptor în lemn şi pictor de icoane. A avut expoziţii de sculptură în lemn, os şi scoarţă de copac, dar şi de icoane. O mulţime de furci de tors şi bâte ciobăneşti meşterite de nenea Nicu Moldovan, se află astăzi în colecţii publice şi private din ţară şi străinătate. Pe linia organizaţiilor neguvernamentale a îndeplinit mai multe funcţii de conducere, dintre care amintim: vicepreşedinte al Asociaţiei Meşterilor Populari, preşedintele Uniunii Culturale „Romulus Cioflec”, secretarul Asociaţiei Veteranilor de Război, filiala Covasna, membru în consiliul de conducere al Ligii Cultural-Creştine Andrei Şaguna ş.a.
Activitatea sa profesională şi obştească a fost recompensată cu multe ordine, medalii, diplome și distincții. Dar cea mai mare distincţie o constituie faptul că nenea Nicu Moldovan a slujit învăţământul şi cultura română, reuşind să fie perceput ca un prieten constant al populaţiei maghiare din judeţ, constituind prin faptele şi vorbele sale o punte de comunicare între cele două etnii şi culturi. Omagiind activitatea dascălului, etnografului, artizanul şi Omul Nicolae Moldovan, nu putem omite unele aspecte precum: colindele înregistrate pe primele magnetofoane; „descoperirea” şi prezentarea lui Adrian Păunescu a bunului său prieten, învăţătorul Ioan Hagiu din Zăbala, autorul și interpretul cunoscutei melodii „Căciula”, dramele trăite împreună cu concetăţenii săi dar şi omenia „omului de rând”, în anii care au urmat Dictatului de la Viena şi în primii ani ai instalării comunismului; momentele mai grele din viaţa sa pe care le-a depăşit cu sprijinul, înţelegerea şi solidaritatea prietenilor, în primul rând al regretatei sale soţii, învăţătoarea Paraschiva Moldovan, şi a familiei singurului său fiu, inginerul Nicuşor Moldovan.
Cronicar al vremurilor sale, nenea Nicu Moldovan a fost un povestitor deosebit, cu har şi haz, un om preocupat de a depune mărturie despre locurile natale şi despre oamenii cu care Dumnezeu I-a hărăzit să convieţuiască în această binecuvântată parte de Ţară, la sfârşit şi început de secol şi mileniu. În acest sens, întreaga sa viață este o mărturie grăitoare. Ca martor şi participant activ la atâtea evenimente şi „trăitor în timpul dictaturilor: carlistă, horthystă, antonesciană, comunistă” şi în „democraţia postdecembristă”, a lăsat un manuscris intitulat Însemnări memorialistice ale unui nonagenar.
Pentru a „dialoga” cu nenea Nicu, chiar şi acum când el este plecat la cele veşnice, am apelat la răspunsuri date la câteva întrebări puse la vârsta de 92, respectiv 95 de ani de ziariştii Horia C. Deliu şi Maria Creţu-Graur, de la „Mesagerul de Covasna” şi Dumitru Manolăchescu, de la „Observatorul de Covasna”. În interviul Prof. Nicolae Moldovan, la venerabila etate de 92 de ani, se spune: „Am preţuit mereu OAMENII, fără să am prejudecăţi” (Horia C. Deliu, în Mesagerul de Covasna, 20 iunie 2013); la insistențele ziaristului de a se autocaracteriza, cu modestia recunoscută, nenea Nicu răspunde: – „Mi-e greu să spun. A izbutit să prezinte esenţialul, cu măiestrie şi bunăvoinţă, conducerea Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe, care a redactat un onorant „Laudatio” când am împlinit 90 de ani”. La întrebarea Cum se raportează la vremurile trecute, răspunsul este: „Uite, port pe umeri o desagă simbolică, plină cu aduceri aminte. La piept le păstrez pe cele plăcute; în spate le-am dat pe celelalte, astfel că mă ţin în echilibru… Din această traistă am să scot şi un crez, care m-a călăuzit în toţi aceşti ani: „Am preţuit întotdeauna OAMENII, fără să am prejudecăţi”. La întrebarea Cum arăta localitatea Vâlcele pe vremea aceea?, intervievatul răspunde: „Minunat. Am găsit într-un prospect de la începutul secolului trecut următoarea descriere plastică: „Borsec este regele, iar Vâlcele – regina staţiunilor balneare din România!” – Aşa este. Mica localitate a cunoscut două etape de dezvoltare. Prima, până la declanşarea Primului Război Mondial a reprezentat perioada ei de glorie, când Vâlcele avea o popularitate şi un prestigiu asemănător cu staţiuni cunoscute din Centrul Europei, apele sale minerale îmbuteliate fiind exportate cu succes în multe ţări. Veneau la cură personalităţi din ţară şi străinătate, multe nume celebre.
În interviul seniorului presei româneşti din judeţul Covasna, Dumitru Manolăchescu, apărut în Observatorul de Covasna din 7 februarie 2014, şi intitulat Nicolae Moldovan: „Sunt de-o vârstă cu România Mare”, la întrebarea Ce-ar trebui să învăţăm noi, românii, de la maghiari?, răspunsul a fost: Tenacitatea şi determinarea cu care luptă pentru drepturile lor”, iar la întrebarea Ce-ar trebui să se-ntâmple ca lucrurile să meargă altfel?, nonagenarul Nicolae a răspuns tranşant: „Ar trebui să apară un conducător providenţial. Capitalismul e bun, dar nu ăsta sălbatic, de cumetrie, care sufocă orice iniţiativă. Îmi doresc un conducător care să facă ordine şi să renască speranţa acestui popor. Un om care să ofere o şansă şi băiatului meu, chiar dacă nu mai e foarte tânăr, şi nepotului meu, şi celor doi strănepoţi ai mei. Un patriot ca mareşalul Antonescu, dacă am voie să-i pronunţ numele.
Interviul Mariei Creţu-Graur, apărut în Mesagerul de Covasna, la începutul lunii martie 2015, este intitulat De vorbă cu prof. Nicolae Moldovan, la vârsta de 95 de ani: „Munca m-a ținut în viață și am putut să răzbesc până acum”. Pentru început, ziarista recunoaşte că are emoții, deoarece „arareori mi s-a ivit ocazia să stau de vorbă, timp de câteva ore, cu o asemenea personalitate, onorabil reprezentant al comunității românești, printre puținii români care a primit distincția „Pro Urbe” acordată de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, în anul 1998, și titlul de „Cetățean de Onoare al Comunei Vâlcele”, în anul 2013” dar discuţiile s-au legat firesc, iar cititorul poate să afle o sumedenie de informaţii inedite despre Omul Nicolae Moldovan, ca de exemplu faptul că, în primăvara anului în care s-a născut – 1921 – la Vâlcele era un astrolog cititor în stele care, la cererea părinților săi, i-a făcut astrograma spunându-le că „băiatul ăsta o să aibă o viață lungă și o să fie norocos”. Şi aşa a fost.
Pe parcursul discuţiei, ziarista constată că „În locul lui nenea Nicu vorbesc, însă, cele 15 dosare ce cuprind o importantă istorie personală dar și a românilor din acest colț de țară, adunată pe rafturile bibliotecii sale: etnografie, corespondența sa, obiceiuri, ocupații, istorie națională, monografia localității Vâlcele, pe volume, istoria băilor Vâlcele, etc. O confirmă, de altfel, şi distinsul interlocutor: „Am citit undeva, pe timpuri, că nu „învață, învață, învață!” este important, ci „scrie, scrie, scrie!”, că niciodată nu se știe dacă ce ai scris nu va fi folositor și va avea valoare, scrie tot ce-ți trece prin cap! Eu așa am făcut, am scris, vă dați seama, 10 panglici de hârtie de scris am folosit. Ceea ce am acum în dosare e doar o parte din ceea ce am scris, mai am o cutie plină cu înscrisuri; domnul Lăcătușu să aleagă ceva, și restul nu știu unde o să ajungă. Cu siguranță vor fi valorificate.” Din păcate, după patru ani, documentele create de muzeograful Nicolae Moldovan nu au ajuns la Arhiva Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”.
Împovărat de ani, obosit, cu sănătatea șubrezită, la începutul anului 2017, „Nenea Nicu”, sau „Nicu bacii”, cum îi spunea cei cunoscuți și apropiați, a plecat pe drumul fără întoarcere împăcat cu gândul că misiunea sa pământească a fost îndeplinită. A lăsat în urma sa, un nume bun, amintirea unui om de omenie, înțelept, chibzuit, generos, iubitor de pace și bună învoire între oamenii, de toate etniile și confesiunile.
Încă în timpul vieții, Primăria din comuna Vâlcele i-a făcut propunerea ca Școala din localitatea sa natală să-i poarte numele. Atunci, din motive lesne de înțeles, a refuzat; acum, credem că a sosit timpul ca această inițiativă să fie pusă în practică, așa cum credem că o stradă din municipiul Sfântu Gheorghe merită să fie denumită strada Nicolae Moldovan. Aşa cum am spus în discursul de adio, sper că Dumnezeu ne va călăuzi gândul și faptele, în așa fel încât, împreună cu familia și prietenii din societatea civilă românească, să valorificăm întreaga sa moștenire culturală și să-i cinstim, așa cum se cuvine, memoria. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Dr. Ioan Lăcătușu
