Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, marţi, că susţine „o dezbatere raţională” privind pensiile speciale, dar că nu poate fi de acord cu pensionarea la 48-50 de ani şi cu pensii mai mari decât salariul.

„Dincolo de populism, ar trebui să purtăm o discuţie cu argumente raţionale. Ce doreşte să facă statul român cu anumite categorii profesionale, care sunt în serviciul public, au nişte restricţii, incompatibilităţi foarte serioase, cum sunt magistraţii, judecătorii şi procurorii, cum sunt militarii, indiferent dacă vorbim de armată sau de alte structuri, cum sunt politicienii, parlamentarii, primarii, care în timpul mandatului nu au voie să facă anumite lucruri şi e bine să fie aşa. Şi atunci, trebuie o discuţie foarte serioasă şi să lăsăm populismul la o parte. Ori mergem pe contributivitate pentru toată lumea, inclusiv pentru magistraţi ori, dacă statul român decide că sunt anumite domenii unde după serviciul public, luând în considerare toate restricţiile, dai peste contributivitate o anumită limită, atunci asta se poate discuta. În majoritatea statelor din lumea civilizată aşa se întâmplă”, a declarat Kelemen Hunor într-o emisiune la Realitatea Plus.

În opinia sa, trebuie pusă o limită pentru pensii, astfel încât acestea să nu fie mai mari decât salariul pe care l-a luat cel care se pensionează şi nu se poate accepta pensionarea la 48-50 de ani şi nici cumulul pensiei cu salariul la stat.

„Ce s-a întâmplat? Noi, în 30 de ani, am construit o societate absolut anormală. Şi aici suntem vinovaţi cu toţii, cei care am intrat mai târziu în politică, cei care au făcut politică de la bun început”, a subliniat vicepremierul.

Acesta a dat ca exemplu un fost ofiţer de Securitate care l-a anchetat înainte de 1989 şi care în prezent are o pensie de 25.000-30.000 de lei şi mai lucrează şi într-o primărie, de unde mai primeşte un salariu de 9.000-10.000 de lei.

„Eu susţin o dezbatere raţională. Încerc să fiu în această coaliţie şi nu numai, în Parlament, vocea raţiunii şi să spun haideţi să tratăm pe toţi cetăţenii egali”, a adăugat Kelemen Hunor.

Vicepremierul a reiterat faptul că în 2021 se doreşte o reformă a sistemului de pensii şi o recalculare a acestora, astfel încât să nu fie nicio pensie mai mare decât indemnizaţia preşedintelui României.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail