La acest sfârşit de săptămână întreaga suflare omenească din comuna Ozun celebrează, cu mic cu mare, sărbătoarea propriei comune.
Evenimentul va fi serbat prin intermediul mai multor manifestări care îi vor scoate din case până şi pe cei mai în vârstă dintre săteni, dar, totodată, va atrage şi mulţi vizitatori veniţi din localităţile judeţului,şi nu numai. Astfel, vineri 18 mai, startul distracţiei va fi marcat, începând cu ora 18.00, de sosirea în centrul comunei a husarilor, călare.
Programul pregătit de autorităţi, cu ocazia „Zilelor Comunei Ozun”, care au loc în pentru perioada 18-20 mai, nu va omite muzica, dansul şi voia bună, mai ales că de atmosfera de distracţie se vor ocupa adevăraţi profesionişti, dar nici sportul, o expoziţie canină, concursul de gătit în aer liber şi multe alte activităţi. Astfel, în cele trei zile, cei aflaţi la faţa locului vor putea urmări un spectacol de dans de excepţie prezentat de Ida Aerobic, reprezentaţiile artistice ale Ansamblului de dansuri populare al Şcolii Generale „Tatrangi Sandor”, a Ansamblului „Bokreta” din Braşov sau Ansamblul de dansuri populare din Comuna Sarichioi, judeţul Tulcea.
Nu vor lipsi nici concertele susţinute de solişti vocali şi instrumentişti care vor aduce voia bună în Centrul de agrement din localitate. La ediţia din acest an a Zilelor Comunei Ozun, va concerta faimoasa solistă de origine ungară Magyar Rozsa, formaţia V – Tech şi Peti Junior.
Sportul va fi şi el la mare cinste, în acest sens fiind organizate campionatul de minifotbal şi concursul de îndemânare motociclism. Sărbătoarea „Zilelor Comunei Ozun” se vor încheia duminică seară, la ora 22,45, cu un foc de artificii.
Anna-Maria Chiţu