Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a declarat vineri, la Sfântu Gheorghe, că anul acesta va demara un program naţional de construire de creşe, menţionând că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.
„România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în funcţie de numărul locurilor asigurate pentru această vârstă a copiilor de creşă. Faţă de numărul locurilor care sunt disponibile azi în creşe nu ajungem la 4%. Suntem pe ultimul loc, următoarea ţară pe această listă este Bulgaria cu 11% şi urcă această listă până la Danemarca cu 70%, care este pe primul loc. Am anunţat încă din prima săptămână a mandatului meu că o prioritate va fi acest program de construire de creşe în Romania. Am dat dispoziţie celor de la Compania Naţională de Investiţii să facă trei proiecte tip, pe trei nivele cu patru grupe, cu şase, respectiv zece grupe”, a declarat Cseke Attila.
El a arătat că noile creşe vor fi construite în baza unor normative legale care vor fi modificate.
„Astăzi, ca să vă dau toate informaţiile, pe normativele legale într-o grupă de creşă pot fi minim trei, maxim opt copii, cu un acord al Inspectoratului Şcolar acest număr poate fi crescut şi la 10 (…) Avem aceste trei proiecte tip pe care lucrăm deja, avem deja o formă a lor, inclusiv o formă a clădirilor (…) În paralel vom modifica normativele care sunt aprobate prin ordin de ministru, ce condiţii, ce criterii trebuie să le îndeplinească o creşă construită în România. Normativele sunt aprobate prin ordin al ministrului din 1997, deci ele sunt în vigoare de 24 de ani şi vrem să le aducem în anul 2021 pentru că s-au întâmplat multe lucruri şi multe chestiuni s-au schimbat, inclusiv legate de siguranţă la incendiu şi aşa mai departe (…) Anul acesta vrem deja să pornim construcţia de creşe în România. Nu vorbim de două creşe, de cinci creşe, de zece creşe, vorbim de multe, multe creşe, pentru că în fiecare judeţ este nevoie să construim creşe şi va fi o prioritate a Ministerului Dezvoltării acest proiect”, a declarat Cseke Attila.
Acesta a mai spus şi că în baza unei legi iniţiate de UDMR şi promulgate de preşedintele României, Klaus Iohannis, cheltuielile de funcţionare a creşelor vor fi transferate de la autorităţile locale către sistemul de învăţământ.
„Astăzi toată finanţarea pe funcţionarea creşelor cade în seama autorităţilor locale. Autorităţile locale care au amenajat sau construit creşe au avut un efort financiar, s-au implicat în acest lucru, dar anual trebuie să cheltuiască o anumită sumă de bani pentru funcţionarea acestora. Există o lege care a fost iniţiată de grupul parlamentar UDMR, care a fost aprobată şi promulgată de preşedinte anul trecut, care trebuia să intre în vigoare cu anul şcolar 2020-2021 şi care prevede, practic, transferul acestor cheltuieli de funcţionare de la autorităţile locale în sistemul de învăţământ din România. Practic, pe baza aceloraşi normative de cheltuieli, acelaşi tip care există la şcoli, pe fiecare persoană, respectiv fiecare copil din creşă, statul va finanţa funcţionarea acestor creşe. Şi dacă acest lucru poate să intre în vigoare anul acesta, din anul şcolar din septembrie, şi începem să construim multe creşe, şi vom începe să construim, vom avea în doi/ trei ani un salt valoric extraordinar pe acest segment care este aproape neacoperit în România”, a mai spus Cseke Attila.
Oana Mălina Negrea/ AGERPRES