Fostul ministru al Muncii, deputatul PNL Violeta Alexandru, susţine că, potrivit unei centralizări pe care a realizat-o, sunt peste 50 de sporuri în sistemul bugetar, iar acestea, cu câteva excepţii, au apărut la fel ca pensiile speciale şi „cine s-a descurcat să prindă un moment prielnic şi a fost aproape de decident, a obţinut un spor”.

„Am terminat de centralizat informaţiile. 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare (învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie şi Curtea Constituţională, apărare, ordine publică şi securitate naţională, administraţie). Peste 50 de tipuri de sporuri (încă mai documentez) – de la spor pentru condiţii de stres/suprasolicitare neuropsihică, la spor pentru muncă în ture, spor pentru gestionarea informaţiilor clasificate sau pentru păstrarea confidenţialităţii. Şi vechimea în muncă aduce o majorare a salariului la nivelul posturilor cu aceleaşi cerinţe/responsabilităţi. Şi dacă eşti nominalizat în proiecte din fonduri europene, eşti avantajat – primeşti o majorare a salariului de până la 50%. Personalul bugetar beneficiază şi de indemnizaţie de hrană (347 lei/lună) şi, desigur, de vouchere de vacanţă. Este foarte bine că s-a început o evaluare completă pentru fundamentarea deciziilor”, a scris Violeta Alexandru, marţi, pe Facebook.
Ea a afirmat că, „cu câteva excepţii, sporurile în sistemul public au apărut precum am văzut că au apărut şi pensiile speciale”.

„Cine s-a descurcat să prindă un moment prielnic şi a fost aproape de decident, a obţinut un spor. De ce credeţi că am insistat anul trecut ca absolut toate veniturile din sistemul public – de la funcţionari la personal contractual, până la indemnizaţiile celor care conduc companii de stat – să fie toate, toate, într-o singură bază de date? Pentru o imagine completă, disponibilă dintr-o singură sursă de date”, a mai spus fostul ministru al Muncii.

Violeta Alexandru a arătat că un spor poate viza o problemă şi dacă s-ar urmări, cu adevărat, rezolvarea ei, sporul ar trebui să se oprească la un moment dat.

„Când toţi angajaţii dintr-o instituţie primesc un spor, cu nicio diferenţă între responsabilităţi, acest lucru nu are nicio legătură cu aprecierea diferenţelor între atribuţii şi grad de răspundere”, a adăugat fostul ministru.

Deputatul PNL a afirmat că discuţia trebuie să pornească de la stabilirea unor indicatori de performanţă în administraţie şi abia apoi despre salarii, sporuri, venituri, în general.

„Nu în ultimul rând, ne trebuie răspundere individuală în administraţie. Astăzi nu răspunde nimeni pentru greşeli. Simplele greşeli se ţin cât mai ascunse – aceasta este cultura organizaţională”, a mai spus Violeta Alexandru.

 

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail