În organizarea Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci continuă suita manifestărilor dedicate împlinirii a 130 de ani de la naşterea scriitorului Romulus Cioflec (1882-1955).

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor, care se sărbătoreşte pentru a 35-a oară, în acest an,  la Casa memorială „Romulus Cioflec” are loc astăzi un eveniment cultural intitulat „Acasă la familia Cioflec”. Organizatorii şi-au propus ca, pe lângă informaţiile privind viaţa şi activitatea scriitorului Romulus Cioflec, să ofere lămuriri cu privire la alţi membri ai familiei Cioflec, deoarece „scriitorul Romulus Cioflec mai reprezintă încă un destin literar cu multe necunoscute. De asemenea,  menţionăm că mulţi dintre membrii familiei Cioflec au constituit repere pe harta culturală a ţării” (Luminiţa Cornea, Romulus Cioflec – file de monografie, volum în curs de editare).

Evenimentul se va adresa unui public mai puţin familiarizat cu activitatea scriitorului născut la Araci. De data aceasta sunt invitaţi elevi din clasele primare de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” îndrumaţi de cadrele didactice Camelia Onofrei, Valeria Păcală şi Doina Gheorghincă. După vizitarea Casei memoriale, cu un ghidaj specializat realizat de doamna dr.Luminiţa Cornea , în sala multimedia a muzeului va avea loc un concurs privind viaţa şi activitatea scriitorului dar şi a altor membri ai familiei Cioflec. Concursul este intitulat „130 de ani de la naşterea scriitorului Romulus Cioflec”. Câştigătorii vor fi premiaţi cu diplome „Romulus Cioflec”, editate de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.

Organizatorii invită cu drag pe toţi cei care nu au vizitat Casa memorială „Romulus Cioflec”, dar şi pe toţi aceia care sunt interesaţi de fenomenul cultural, în general, şi de muzeul memorial din Araci, în special, să participe la acest eveniment cultural. Dorim ca manifestarea de la Araci să fie o întâlnire culturală de suflet cu membrii familiei Cioflec, fără a ţine seama de trecerea timpului.

Plecarea spre Araci va fi din faţa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Sf. Gheorghe, la ora 10.

Deák Andrea

Muzeograf

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail