Cursurile de recalificare profe­sională a persoanelor în căutarea unui loc de muncă, organizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocu­parea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, «dau roade» din ce în ce mai bune.

Potrivit Directorului executiv al instituţiei, Kelemen Tibor, cursurile finalizate în luna aprilie au avut mare succes din punct de vedere al satisfacerii cerinţelor imediate pe piaţa muncii şi creşterea şanselor de ocupare în muncă a şomerilor. Ca urmare, de la începutul lunii mai şi până în prezent, un număr de 12 persoane de peste 45 de ani, 6 foşti şomeri unici întreţinători de familie şi câţiva absolvenţi cu studii superioare sau absolvenţii de liceu, au reuşit să îşi găsească un loc de muncă în domenii precum pază şi protecţie, construcţii, alimentaţie publică,  turism şi comerţ.

Mulţumiţi de rezultatele cursurilor de recalificare profesională, reprezentanţii AJOFM Covasna oferă şomerilor covăsneni, pe mai departe, posibilitatea de a se recalifica şi de a avea astfel şanse mai mari de angajare. Astfel, în luna iunie vor începe şapte cursuri de pregătire pentru meseriile de asfaltator, agent de  pază şi  ordine, contabil, florar, decorator interior, comunicare în limba germană, patiser, operator introducere, validare şi prelucrare date.

„Sunt sigur că se vor forma toate grupele, pentru că există un număr foarte mare de persoane aflate în evidenţa noastră care aşteaptă să înceapă cursurile”, a declarat  Kelemen Tibor, directorul AJOFM Covasna.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail