Destinul lui Cuza s-a îngemănat cu meleagurile brașovene pentru prima dată la întoarcea sa de la Adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj din 1848, când împreună cu alți revoluționari pașoptiști au fost găzdiuți în sediul Casinei Române de pe str. Poarta Schei nr. 3 precum și în casele negustorului Gheorghe Nica, fiul prejmereanului Gheorghe Nica, ajuns negustor și industriaș de seamă al Brașovului, susținător și finanțator al culturii și educației, fiind cunoscut în epocă și ca protector al unor personalități politice și culturale.
Gazeta a inserat în coloanele ei numeroase relatări anterioare Unirii, din timpul domniei lui Cuza, inclusiv episodul exilului acestuia, precum și informații privind moartea sa survenită în 1873, la Heidelberg. Din aceste numeroase relatări, ne vom opri asupra câtorva, în special legate de evenimetele din ianuarie 1859.
Context european 1856-1859
Contextul general european în care se desfășurau alegerile din Moldova și Valahia era determinat de Tratatul de la Paris, semnat la 30 martie 1856 și care a pus capăt, în mod oficial, Războiului Crimeii dintre Imperiul Rus, pe de-o parte, și o alianță a Imperiului Otoman, Regatului Piemontului, Celui de-al Doilea Imperiu Francez și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei, pe de altă parte. Tratatul a marcat un uriaș pas înapoi pentru Rusia învinsă și pretențiile sale de dominație a regiunii.
Ca o consecință a acestui tratat, la 7 august 1858 se încheie, tot la Paris, Convențiunea pentru organizarea definitivă a Principatelor Dunărene ale Moldaviei și Valahiei, cunoscută mai mult sub numele de Convenția de la Paris, act care a pus bazele unirii Principatelor Dunărene; putem afirma deci că Unirea Principatelor a fost, în bună măsură, o consecință a Războiului Crimeii încheiat cu 3 ani înainte.
La 21 iunie 1853, rușii intră în Moldova, întinzându-și ocupația asupra Principatelor Române. Se retrag în iulie-septembrie 1854. Concomitent, s-au accentuat intervenţiile politice şi militare ale Austriei pentru apărarea intereselor sale politice şi economice în Principatele Române. După o intensă dispută diplomatică, s-a ajuns la încheierea Convenţiei turco – austriece din 2 iunie 1854, privind limitarea zonelor de ocupaţie rusească în Principate.
În urma presiunilor Marilor Puteri europene şi a pătrunderii armatelor austriece în Ţara Românească, trupele ţariste părăsesc Principatele, îndreptându-le pe frontul din Crimeea. Ocuparea Principatelor Române de armatele austriece a debutat cu ordinul de mobilizare a Armatelor a III-a şi a IV-a, emis de împăratul Francisc Iosif la 21 iunie 1854. Astfel, după ocupația rusească de un an, începe ocupatia de 3 ani (1854-1857) a austriecilor. Numeroase documente de arhivă atestă trecerea armatelor austrice prin pasul Oituz, cantonarea lor lângă Focșani, Galați, etc.
Gazeta Transilvaniei și Unirea Principatelor
Mișcarea pentru unire în Principate a primit permenent un susținut sprijin din partea Gazetei, ajungând ca dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza să constituie prilejul unor ample relatări în care personalitatea noului domnitor este prezentată pe larg, subliniindu-se totodată actul de maturitate politică înfăptuit de poporul român. Plin de entuziasm şi mândrie naţională, lacob Mureşianu exclamă, la 25 februarie: „Dumnezeule, ce popor este poporul român! Când se inspiră de vreo idee, când are vreo bănuială, uită de toate interesele private şi se consacră numai pentru triumul cauzei comune”. De asemenea el insera în Gazetă comentariul entuziast al bucuriei populare la vestea îndoitei alegeri: „După alegerea domnitorului Alexandru loan 1. Cuza, se prefăcu capitala României într-o mare de făclii şi de lumini; îndată se improviză o iluminăciune măreaţă şi conduct impuritoriu cu făclii precedat de bande muzicale şi de un batalion de miliţie română. O generală entuziasmare cuprinse tot oraşul, care răsuna de urări: Să trăiască prinţul României, Alexandru loan I. Cuza! într-aceea telegramele erau în cea mai mare activitate cu răspândirea ştirii acesteia în toate părţile. în Iaşi se primi această ştire cu un entuziasm fără margini.”
Faţă de atitudinea ostilă a cercurilor dominante habsburgice, Gazeta a socotit de datoria ei de a-1 prezenta pe Cuza propriilor ei cititori şi a-1 apăra faţă de calomniatori. Cuza a fost înfăţişat ca „de viţă curat român”. Subliniindu-se totodată că „toţi Cuzeştii au fost patrioţi buni şi iubitori de ştiinţă” adăugându-se şi informaţia semnificativă că noul domn era „soldat din creştet până în tălpi”. Câteva luni mai târziu, biografia lui Cuza a fost publicată din nou, arătându-se făţiş că lucrul se făcea pentru a dezminţi zvonurile calomnioase la adresa domnitorului.
„Entuziasmul românilor transilvăneni pentru Alexandru loan Cuza, ca şi încrederea lor în patriotismul şi înţelepciunea sa nu erau de altfel fără temei, fiindcă îndată după urcarea pe tronul Principatelor, noul domn a luat cu privire la Transilvania o atitudine clară şi fermă. Unul din agenţii lui Kossuth la Bucureşti din această perioadă — colonelul polonez Zlinski — raporta conducătorului revoluţiei maghiare, care urmărea o înţelegere cu Domnul românilor, următoarea constatare: „Nu vă încredeţi în Cuza, el are ochii îndreptaţi asupra Transilvaniei şi Banatului. Recent — adăuga agentul —, el a declarat din nou în faţa consulului francez Place şi a consulului italian Strambio, că el ca prinţ român nu va renunţa niciodată la Transilvania”.
Pe drept cuvânt, Al Papiu Ilarian putea scrie în 1860 că „Românii din Transilvania numai la Principate privesc… iar când s-a ales Cuza domn, entuziasmul la românii din Transilvania era poate mai mare decât în principate”.
După unirea în fapt a Principatelor, de la 24 ianuarie 1859, Gazeta va urmări în continuare evenimentele, iar documentele de arhivă şi memorialistică ne confirmă strânsele legături dintre redactorul lacob Mureşianu şi domnitorul Al. loan Cuza.
Încă la 18 martie 1859, Iacob Mureşianu reclama autorităţilor poştale austriece defecţiuni în expedierea corespondenţei sale către domnitorul român, fapt ce confirmă susţinutul schimb de scrisori relatat de fiul său, dr. Aurel Mureşianu. Acesta îşi amintea cum între anii 1861-1866 îl ajuta pe tatăl său la traducerea din franţuzeşte a scrisorilor primite de la Cuza prin intermediul şecretarultrf-săij paTticufaT, Baligi cfe BisyTre. De multe ori acestea erau articole destinate coloanelor Gazetei. Regretabil este că această corespondenţă valoroasă lacob Mureşianu a fost nevoit să o distrugă în anul 1868, cu ocazia unei percheziţii domiciliare întreprinsă de autorităţi, ca urmare a procesului intentat lui în cauza Proounciamentului”.
Relaţiile şi stima lor reciprocă sunt atât de puternice încât Iacob Mureşianu îşi permite în unele cazuri critici foarte tari. Cu ocazia dezbaterilor din anul 1862, prilejuite de proiectul înfiinţării unei Universităţi româneşti la Paris, lacob Mureşianu, într-o suită de articole, susţinând că „o universitate bună în patrie compăneşte sute de colegii în străinătate”, adresează domnitorului Cuza o aspră mustrare: „Dacă M-Sa Domnul, alesul românilor cu toţi adevăraţii patrioţi români nu vreau ca să le peară memoria la posteritate, dacă în vinele M-Sale bate un sânge fierbinte de român adevărat, credem că nu-i va expira Domnia fără a o încununa cu înfiinţarea înteţită şi înainte de toate, a unei Universităţi române, care, răspândindu-şi razele, să fie purtătoarea de cultură şi civilizaţiune în Orient”. Totodată nu scapă prilejul de a reaminti domnitorului român datoriile de a realiza „o generoasă deslegare a cestiunei împroprietăririi ţăranilor” şi „o revizuire şi lărgire a bazei legei electorale””
Gazeta Transilvaniei din 15 ianuarie 1859 reia știrea referitoare la alegerea lui Cuza în Moldova, apărută în Monarhia Austriacă prima dată în ziarul Ost Deutche Post:
„Moldova. O.d.P. a fost cea dintâie gazetă din Viena care a publicat alegerea lui Alexandru Cuza de Domn al Moldovei. Știrea telegrafică răpezită din Iași la Viena și publicată în numitul jurnal sosi la noi (în Brașov) dintr-odată cu scrisori din Galați, care cuprindea aceeaș știre; eară scrisori din Iași nu ne sosiră nici până astăzi în 25 (13) ianuarie, din causă că aceleaș vin numai a zecea zi.
Persoana și calitățile nou-alesului Domn al Moldovei, sau adică biografia M. Sale o vor descrie alții, carii o cunosc pe deplin. Aici fie destul a însemna numai atâta, că Alexandru Cuza e de viță curată român, că răposații tată-său și unchiu-său au îmbrăcat posturi însemnătoare în țeară, anume Grigorie Cuza fu ministru bisericesc sub gubernul trecut; eară apoi toți Cuzeștii au fost patrioți buni și iubitori de științe. Domnul Alexandru Cuza este bărbat în vrâstă cam de 40 ani, văduv, soldat din creștet până-n tălpi, totodată însă trecut prin un curs sistematic de științe. M. Sa sub domnia răposatului Grigorie Ghica ajunsese la rang de colonel, eară pe cât a stătut Vogoridis caimacamul turcesc, A. Cuza era pârcălab, adică administrator civil și militar (după semnificăciunea veche a cuvântului pârcălab) la Galați, din care post însă a fost constrâns a-și da odată dimisiunea, pe când cu intrigile alegerilor divanului ad-hoc, casoate apoi de cătră puteri. Din 66 alegători s-au înfățișat pe 5 ianuarie (vechiu) numai 49; din 49 voturi a câștigat Alexandru Cuza 48, a lipsit adică numai votul său propriu. Descriere mai pe larg a alegerilor și a țerimoniei de istalare vom reproduce după isvoară oficiale.”
Cert era că Bariţiu şi apoi Iacob Mureşianu, continuatorul său la conducerea „foilor româneşti din Braşov”, au contribuit în tot ce au întreprins la strângerea legăturilor între provinciile româneşti situate de-o parte şi de alta a Carpaţilor. Iată de ce, relatând de la faţa locului, evenimentele de la Bucureşti din memorabila zi de 24 ianuarie 1859, corespondentul „Gazetei Transilvaniei” avea suficiente motive să scrie : „Faptul este atât de mare, bucuria atât de mare, încât pana tremură în mâna mea”.
Pe lângă acestea însă nu au lipsit nici contactele directe, personale, aşa cum îşi aminteşte un contemporan — I.G. Valentineanu — care scrie: „Nu voi uita niciodată entuziasmul frenetic cu care-mi povesteau răposaţii şi iluştrii patrioţi George Hurmuzachi din Cernăuţi, G. Bariţ din Sibiu şi Iacob Mureşianu din Braşov, vizitele deghizate prin Bucovina şi Transilvania ale marelui şi mult regretatului Domn român — Alexandru Coza-Vodă, spunându-mi şi arătându-mi chiar locurile ce le vizitase fără ştirea stăpânitorilor locali”.
Preţuirea şi recunoştinţa pe care domnitorul Cuza le nutrea faţă de Iacob Mureşianu îşi vor găsi expresia în semnificativul cadou pe care îl face Mureşenilor: portretul său, păstrat până astăzi. Acest portret în ulei, pe care îl atribuim lui Mişu Pop, denotă o mână încă nesigură, fapt explicabil — pictorul fiind atunci la început de drum artistic. El va relua tema în anul 1874, realizând o valoroasă lucrare, aflată în colecţia Muzeului de Istorie Braşov, în care însă păstrează caracterele primului portret. Alături de acest tablou, în Arhiva Mureşenilor a mai rămas şi o litografie înfaţişându-1 pe Cuza. Nu este exclus ca domnitorul să fi fost drept model pentru pictor.
Dacă vom mai aminti ajutoarele materiale trimise Şcolilor din Braşov, apoi semnalarea unor indicii privind o colectă pentru „sabia lui Cuza”, pe care braşovenii voiau să o ofere drept omagiu domnitorului, ca şi faptul că după abdicarea sa primul popas ales este tot Braşovul, se completează o imagine în care aceste trainice legătri, duse pe parcursul a aproape 20 de ani, capătă o înaltă semnificaţie. Este aceasta o impresionantă mărturie a unui mare ideal comun: Cuza visa şi el unirea neamului românesc prin dezrobirea provinciilor subjugate.
Dr. Ioan Lăcătușu
Ing.Ciprian Hugianu
***
Comunicarea a fost prezentată în cadrul simpozionului cu tema „Alexandru Ioan Cuza şi epoca sa” organizat la Muzeul Spiritualității Românești din Sfântu Gheorghe, de Centrul European de Studii Covasna Harghita, împreună cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”.
