De peste un deceniu, pe data de 15 ianuarie ne-am învrednicit să asociem naşterea lui Mihai Eminescu, genialul poet al neamului românesc, cu Ziua Culturii Naționale. Forurile centrale au luat în 2010 înţeleapta decizie de a sărbători acest eveniment, luându-se după modelul altor state ce îşi omagiază cărturarii celebri, scriitori intraţi în conştiinţa universală, precum Miguel de Cervantes (în Spania) sau lui Luís de Camões (în Portugalia). Și în Republica Moldova are loc o omagiere similară dedicată lui „Bădia Mihai”.
Mihai Eminescu – o personalitate copleşitoare
Aşa l-a apreciat pe Mihai Eminescu strălucitul istoric şi critic literar, George Călinescu, apreciere rămasă de referinţă. „Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci”, spunea pe drept cuvânt şi cărturarul Tudor Vianu.
Genialul creator a scris nu doar versuri, ci şi proză, a făcut gazetărie, a efectuat traduceri, prelucrări şi adaptări, a avut proiecte dramatice, a creionat chiar şi o schiţă a gramaticii sanscrite, un dicţionar de rime. Toate acestea compun o operă vastă şi originală, lirică, nihilistă, eroică, fantastică, cosmogonică, didactică şi polemică care arată o minte iscoditoare, o bună educaţie filosofică şi o voinţă uriaşă de a stăpâni multe domenii.
Întreaga sa operă a fost influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, dar şi de gândirea antică, de la Heraclit la Platon, de sistemele de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant sau Hegel şi chiar de filosofia buddhistă.
Recital vocal-instrumental intitulat „Pe-o gură de Rai” dedicat Zilei Culturii Naţionale
Opera brașoveană, în parteneriat cu Filarmonica din municipiul de sub Tâmpa oferă melomanilor de Ziua Culturii Naționale, un Recitalul vocal-instrumental intitulat „Pe-o gură de Rai”. Va fi un recital cu lucrări românești, atât prin creațiile muzicale propuse și versurile ce stau la baza acestora, interpretate de tineri artiști ai celor două instituții amintite.
Așadar, vineri, 15 ianuarie 2021, de la ora 18.30, suntem invitați online, pe pagina de Facebook și pe Canalul oficial de YouTube: https://www.youtube.com/watch?v=3uc58X3T2us&feature=youtu.be, pentru a urmări acest eveniment de suflet desfăşurat cu sprijinul Primăriei municipiului Braşov, ne-a informat colaboratoarea noastră, PR Cecilia Toma.
Protagoniștii acestui recital sunt soprana Mădălina Bourceanu, violonistul Bogdan Costache și pianista Lioara Frățilă, care ne propun spre audiție lieduri ale compozitorilor Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima, Nicolae Bretan, Eugen Doga, Sabin Păutza, Virgil Mihăilescu, precum și arii din operetele românești „Lăsaţi-mă să cânt” de Gherase Dendrino, „Ana Lugojana” şi „Plutaşul de pe Bistriţa” de Filaret Barbu, „Amorul mascat” de Ion Hartulary-Darclée sau „Valurile Dunării” de George Grigoriu. Dintre creațiile instrumentale nemuritoare nu va lipsi celebra „Baladă pentru vioară şi pian op. 29” scrisă de Ciprian Porumbescu. Prezentarea evenimentului – Simona Manole.
Vă invităm, cu drag, de Ziua Culturii Naționale, să vă bucurați de sonorități românești, pe versuri de Mihai Eminescu, Veronica Micle, Constantin Paiu, Toma Istrati, prin intermediul cărora spiritul și simțirea autohtone vă vor încălzi sufletele în acest moment de o deosebită semnificație, în aceeași zi în care aniversăm nașterea marelui Poet național, Mihai Eminescu.
Parteneri de transmisiune: Coresi Shopping Resort, Știrile Transilvaniei. Vă dorim, stimați melomani, vizionare plăcută.
Horia C. Deliu