Asociația GRIT (Gândește Românește, Implică-te Tinerește) Covasna continuă înscrierile la  concursul online de recitare organizat cu ocazia Zilei  Culturii Naționale, până mâine, 12 ianuarie.

Vorbindu-ne despre acest nou eveniment online ce se adresează iubitorilor de poezie de toate vârstele, inițiatoarea și coordonatoarea concursului, prof.drd. Florentina Teacă, a declarat, pentru Mesagerul de Covasna:

„În fiecare an, la 15 ianuarie, România celebrează Ziua Culturii Naționale. La Covasna, ziua care marchează 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu va fi sărbătorită prin bucuria de a asculta versurile recitate de participanții la concursul online organizat de Asociația GRIT. Este felul în care am ales să aducem omagiul nostru poetului național al României. Dincolo de evenimente, festivități, ne rămâne bucuria de a vedea copii frumoși învingându-și emoțiile și arătând lumii ce frumoase sunt poeziile românești.

Din păcate, restricțiile impuse de pandemie nu ne lasă să ne desfășurăm așa cum eram obișnuiți în anii trecuți. Dar ne este dor de astfel de activități, ne este dor de copii, de voluntarii noștri. Și așa ne-a venit ideea unor concursuri online: să ne vedem, chiar dacă nu suntem unul lângă altul.

Am încercat pentru prima dată anul trecut, de Ziua Limbii Române, când succesul la public ne-a uimit și pe noi și am decis să continuăm cu această modalitate de a ține copiii aproape, mai ales în zilele cu semnificații deosebite. Activități online am avut și de Ziua Armatei, și de Ziua Națională a României sau de ziua nașterii Episcopului Justinian Teculescu, personalitate a orașului Covasna. Ne-am întâlnit cu copiii doar la premierea concursurilor. Așa că nici de Ziua Culturii Naționale nu puteam să nu ne întâlnim. Mai întâi virtual, apoi, pe 18 ianuarie, la momentul premierii. Concursul de recitări se adresează în special copiilor, însă ne-am bucura dacă și adulții își vor face curaj să recite o poezie în fața camerei de filmat, astfel că noi am adresat invitația de participare „covăsnenilor de orice vârstă”.

Înscrierile continuă până în data de 12 ianuarie, ora 24.00. Postăm filmulețele pe pagina de Facebook a Asociației GRIT în ordinea primirii lor. Între 13 și 15 ianuarie are loc jurizarea, iar premierea se va desfășura în data de 18 ianuarie 2021, la Casa Orășenească de Cultură Covasna, la o oră pe care o vom anunța din timp. Toți participanții vor primi diplome și cărți. Juriul va decide care interpretare merită să primească Premiul I, însă, la fel ca la concursul desfășurat anul trecut, de Ziua Limbii Române, vom lăsa și publicul să-și voteze favoritul. Modalitatea de vot va fi anunțată în data de 13 ianuarie, după încheierea înscrierilor”.

 

Maria Crețu-Graur

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail