Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că Biroul Politic Naţional al liberalilor a decis, cu o singură abţinere, ca Florin Cîţu să fie propus pentru funcţia de premier.
„Cu o singură abţinere, Biroul Politic Naţional al PNL a decis ca propunerea noastră pentru funcţia de premier să fie Florin Cîţu”, a spus Orban la sediul PNL.
Orban a dezvăluit că şi el şi preşedintele Klaus Iohannis au scris, la iniţiativa şefului statului, propunerea de premier. „Am scris acelaşi nume”, a menţionat Orban.
El a afirmat că nominalizarea lui Cîţu nu este una întâmplătoare.
„Va urma o perioadă dificilă în care este nevoie de o bună cunoaştere a administraţiei, a situaţiei finanţelor publice, este nevoie de un premier care să aibă credibilitate în faţa mediului de afaceri, instituţiilor financiare internaţionale, să nu uităm că domnul ministru Cîţu a purtat negocieri extrem de importante şi cu partenerii europeni, a purtat negocieri importante cu instituţii internaţionale, a reuşit alături de ceilalţi – Banca Naţională, de Guvern să menţină ratingul de ţară într-o situaţie extrem de dificilă pentru România. Domnul ministru cunoaşte foarte bine care sunt problemele cu care ne-am confruntat în perioada guvernării şi în mare parte are şi pregătite soluţii, care multe dintre ele se derulează în continuare”, a explicat Orban.
Preşedintele PNL consideră că propunerea lui Florin Cîţu pentru funcţia de premier este una foarte bună.
„În analiza propunerii pe care am făcut-o evident că ne-am gândit la multe aspecte care ţin de capacitatea efectivă de gestiune a treburilor publice în perioada dificilă care va urma, chiar şi posibilitatea de acceptare a candidatului la funcţia de premier de către partenerii noştri. Eu cred că este o propunere foarte bună, o propunere care sper să reuşim prin negocieri să constituim majoritatea parlamentară, să finalizăm programul de guvernare şi formula de Guvern astfel încât, într-un termen cât mai scurt, să reuşim învestirea Guvernului”, a mai spus Orban.
AGERPRES