Copiii cuminți știu că în această seară vor primi daruri de la un personaj misterios, un bătrânel alintat cu numele de Moș Nicolae. Dacă nu au fost ascultători vor căpăta numai o…nuielușă („virgács”, cum spun maghiarii), pentru ca pe viitor să nu-și supere părinții, bunicii și pe doamnele educatoare la grădiniță. Tradiția spune că pentru a primi cadouri este necesar ca prichindeii şă-și lustruiască încălţările, pentru a primi darurile.

 Simbol al darniciei

 Moş Nicolae este socotit în popor un simbol al dărniciei, existând numeroase legende referitoare la actele sale de binefacere. Cea mai cunoscută povestire se referă la situația dramatică a unui cap de familie, care era disperat că îşi pierduse toată avuţia şi nu mai avea  zestre  pentru a-și mărita cele trei fete. Prin har divin, Ierarhul Nicolae a aflat de necazul omului, care era gata-gata să-şi lase fetele să se prostituieze spre a face rost de parale. Sau şi mai rău, să le omoare şi apoi să-şi ia şi el viaţa!?

Într-o noapte, pe ascuns, Sf. Nicolae a intrat în casa cu pricina și a lăsat o pungă cu galbeni pentru ajutor spre mare supriză, dar şi bucurie a capului familiei, care ulterior a reușit să-şi mărite fata cea mare. Isprava s-a repetat încă de două ori, iar în cele din urmă bărbatul l-a descoperit pe binefăcătorul său. Însă acesta l-a pus să jure că nu va spune nimănui cele întâmplate…

Cert este că obiceiul darurilor miraculoase s-a perpetuat şi adaptat în timp. Aşa se face că în seara premergătoarei datei de 6 decembrie copiii aşteaptă nerăbdători să primească jucării şi dulciuri de la Moş Nicolae, care însă nu li se înfăţişează aievea niciodată.

Dar dincolo de frumoasele legende, Sf. Nicolae a reprezentat un personaj real. S-a născut în Asia Mică în a doua jumătate a secolului al III-lea şi a trăit în zona Turciei de azi, ajungând ierarh bisericesc. Încă de mic a deprins credinţa întru Iisus şi dragostea de oameni. Nepunând preţ pe bogăţie şi confortul lumesc, şi-a dăruit averea celor săraci, vieţuind modest în post şi rugăciune, fiind un model de bunătate şi înţelepciune.

Se spune că a săvârşit multe minuni, vindecându-i pe mulţi de boli incurabile ori slobozind semeni nevinovaţi aruncaţi în temniţe.

Spre senectute s-a retras la Mănăstirea Sionului şi unde s-a și prăpădit. Acolo a și fost înmormântat. Apoi în anul 1087 moaştele sale au fost strămutate în Italia, la Bari, loc în care vin pelerini din întreaga lume spre a se închina.

 Sân Nicoară

În  popor lui Mos Nicolae i se mai spune pe alocuri şi Sân Nicoară, fiind cel mai adulat dintre sfinţi. Acesta ar fi întruchipat de un unchieş cu barba sură, călare pe un cal alb. Barba-i albă constituie un semn că a venit vremea când trebuie să cadă fulgii de nea. Este patronul văduvelor, orfanilor şi fetelor sărace nemăritate. Dar şi al călătorilor. Este stăpânul apelor şi salvează de la înec marinarii, apărând ostaşii pe timp de război.

Sân Nicoara este un ocrotitor al Soarelui, stând de veghe la porţile Cerului dinspre Apus, ceea ce simbolizează victoria Luminii asupra întunericului. În nopţile de Sărbatori, când pentru o clipă se deschide Cerul, credincioşii îl pot vedea stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu.

În traditia populară astăzi este prima zi de iarnă, Sf. Nicolae fiind un moş care aduce zăpada, scuturându-şi barba albă, plină de omăt.

Ziua de 6 decembrie încheie ciclul  practicilor magice, dedicate  lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi (despre care am relatat pe larg de Sf. Andrei), obiceiuri obscurantiste  începute la mijlocul lunii lui Brumar.

Facem o paranteză și spunem  că  în multe colinde românesti se cânta  despre „florile dalbe, flori de măr”, deşi afară  uneori este… zăpadă? Fiindcă străbunii noştri socoteau ca nuieluşa Sfântului Nicolae era una de măr, iar dacă era pusă în apă şi  înflorea până de Crăciun, însemna că respectivului i-au fost iertate păcatele.

 „Făcătorul de Minuni”

Pe ziua de 6 decembrie creștinii îl sărbătoresc cu dragoste și respect  pe Sfântul  Ierarh Nicolae, cunoscut şi drept „Făcătorul de Minuni”, întruchiparea dărniciei lui Dumnezeu, personajul biblic care a făcut mult bine oamenilor. De asemenea, sunt cinstiți  și cei peste 800.000 de români ce îşi serbează onomastica.

Dintre sărbătoriţi de Sf. Nicolae în jur de 523.300 sunt bărbaţi, iar 288.000 – femei.  Marea majoritate a bărbaţilor care îl au ca patron spiritual pe acest Sfânt se numesc fie  Nicolae, alţii Neculai, Niculae, respectiv Nicuşor. De asemenea, 288.000 de femei au  prenumele Nicoleta, Niculina, Nicola sau alte variante.

Le dorim sărbătoriților  numai bine, sănătate şi „La Mulţi Ani!”, petrecerile în perioada de Pandemie fiind restrânse.

Horia C. Deliu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail