În perioada 14 – 15 noiembrie a.c., pe toată raza județului Covasna a fost organizată o serie de acţiuni preventiv-reactive în sistem integrat, la care au participat efective din cadrul  I.P.J. Covasna, I.J.J. Covasna și polițiști locali.

 

Acțiunile au avut ca scop prevenirea și combaterea oricăror fapte de natură penală sau contravențională, un accent deosebit fiind pus pe verificarea modului în care se respectă prevederile legale instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

Pe parcursul acțiunilor au fost legitimate 386 de persoane, polițiștii instituind filtre rutiere pe drumurile publice, fiind oprite și controlate 142 de autovehicule .

 

În urma controalelor efectuate au fost aplicate 70 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 27.627 lei pentru nerespectarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice.

 

Efectivele angrenate în acțiune au verificat și 69 de unități comerciale.

 

Forțele de ordine au constatat și alte încălcări ale legislației, aplicând astfel 107 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 18.950 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale în vigoare pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, 14 sancțiuni în valoare totală de 4.200 lei pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială și a ordinii și liniștii publice, precum și alte 3 sancțiuni în valoare de 1040 de lei pentru încălcare altor norme legale în vigoare.

 

În total, în urma acțiunilor punctuale desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute, au fost aplicate 194 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 51.817 de lei.

 

IPJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail