Cu profundă tristeţe am primit vestea plecării la Domnul  a distinsului jurist, sociolog şi om politic Vasile Gherasim, la vârsta de 70 de ani, consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României, FOST  prim – vicepreşedinte  al CPUN Covasna. În urmă cu o lună a fost diagnosticat cu COVID, iar de atunci a rămas internat în Spitalul Militar Central.Toţi cei care l-au cunoscut au apreciat OMUL, exemplu de profesionalism, putere de muncă şi abnegaţie în slujba binelui comun.

Vasile Gherasim s-a născutîn 27 ianuarie 1950, în localitatea Moineşti, judeţul Bacău. „Licenţiat în drept şi sociologie, doctor în sociologie urbană, pe parcursul carierei a desfăşurat  o intensă activitate în administraţia public central şi locală a statului român”, se precizează într-un comunicat al Curţii de Conturi a României. În 1973 a fost licenţiat în Sociologie, la Universitatea Bucureşti, iar în 1982 în Drept, la aceeaşi Universitate. Între 1978-1983 a obţinut o specializare în domeniul administraţiei locale de stat, iar în 2005 a obţinut titlul de Doctor în sociologie urbană. În 2010 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare pentru Administraţie şi Interne, iar în 2011 Institutul Diplomatic Român”, menţionează site-ul www.zmb.ro (Zona Metropolitană Bucureşti).

În perioada 1973-1978 a fost inspector la Corpul de control, judeţul Bacău (Consiliul Popular Judeţean), iar între 1978 şi 1981 a ocupat funcţia de secretar la Primăria Buhuşi. Timp de doi ani (1981-1983) a fost viceprimar al oraşului băcăuan Moineşti, iar ulterior (1984-1989) a fost consilier juridic principal la Unitatea Agroindustrială Sf. Gheorghe (fosta Gospodărie de Partid).

În anii în care a locuit în Sfântu Gheorghe, împreună cu  soţia Rozalia, farmacistă, originară din Timişoara, şi cu fiul lor, familia Gherasim   a lăsat un nume bun, bucurându-se de respectul colegilor, vecinilor şi al tuturor celor care l-au cunoscut. După evenimentele din decembrie 1989, a făcut parte din rândul cetăţenilor judeţului care s-au implicat în viaţa publică locală. Recunoscând rolul avut de tineret, în căderea vechiului regim şi marile responsabilităţi ce revin acestuia, în noul context politic, împreună cu tânărul NicolaeTodiraş înfiinţează Partidul Tineretului Democrat şi gazeta „România tânără”, fiind ales prim-vicepreşedintele al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (CPUN) Covasna   (decembrie 1989 până în mai 1990), când a activat în cadrul CPUN Bucureşti. În calitate de reprezentant al românilor din judeţul Covasna a participat la detensionarea numeroaselor confruntări, mişcări  de protest, acţiunilor de separare pe criterii etnice a şcolilor şi instituţiilor de cultură, cazurilor de discriminare a românilor ş.a.

Între 1990-1999 a îndeplinit funcţia de director SC MGV SA Bucureşti. Din 2000, pentru un mandat de patru ani, a fost primarul Sectorului 1 din Bucureşti. Între 2004-2005 a ocupat fotoliul de secretar de stat în cadrul Ministerului de Interne. Ulterior, în perioada 2005-2008, a fost director SC AS Ideal Construct SRL, apoi deputat din partea PD-L între 2008 şi 2012. În această calitate, a fost preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului (sep. 2011 – feb. 2012) şi membru în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei. A făcut parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Tunisia, Lituania şi Cipru. Între 2013 şi 2016 a fost consilier parlamentar la Camera Deputaţilor, iar în 2016, consilier al Primarului General al Bucureştiului.

La 7 noiembrie 2017 a fost numit de Parlament în funcţia de consilier de conturi, pentru un mandat de nouă ani, începând cu data numirii. Desemnat de Plenul Curţii de Conturi a României la conducerea Departamentul VII, Vasile Gherasim a coordonat, cu echilibru şi tact, o gamă complexă de activităţi cu specific juridic care presupun asistenţă şi consultanţă acordată structurilor de specialitate, precum şi reprezentarea instituţiei în instanţele judecătoreşti.După cum menţionează foştii săi colegi, în memoria acestora şi a instituţiei, Vasile Gherasim va rămâne pentru totdeauna un reper de dăruire şi profesionalism, un exemplu de nobleţe şi de bunătate sufletească. A contribuit prin experienţa şi expertiza lui la dezvoltarea instituţională a Curţii de Conturi.

În plan politic, între 1992-1996 a fost membru în Consiliul Naţional al Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR, actualul Partid Social Democrat-PSD),  vicepreşedinte al organizației  Bucureşti şi preşedinte al organizației sector 1 PSD (1996-2004). A fost membru fondator al PDSR. Din 2005 a fost membru al Partidului Democrat (PD) şi vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal sector 1 (2006-2008). În 2013 şi-a înaintat demisia din PD-L. Între 2014-2016 a deţinut funcţia de secretar executiv în formaţiunea Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR). Din 2016 a revenit în PSD, ajungând membru al Organizaţiei Sector 1.

Activitate publicistică: 1977 – diverse articole în Revista Română de Demografie; 2002 – „Monumente ale Sectorului 1″; 2004 – „Bucureşti, Sector 1″; 2004 – „1989 după 15 ani”; 2007 – „Provocările istoriei şi expansiunea metropolitană”; 2007 – „Monumentele Eroilor”. A fost director la Gazeta „România tânără”. În anul 2005 a primit din partea Preşedintelui României Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de „Cavaler”.

În toţi anii cât a  îndeplinit aceste importante demnităţi publice în Bucureşti, a ţinut legătura cu  prietenii din Sf.Gheorghe şi din judeţul Covasna, fiind receptiv la solicitările acestora de colaborare şi sprijin instituțional. Se bucura de puţinele noastre izbânzi, împlicându-se în soluţionarea unor probleme punctuale, de interes public. Am pierdut un profesionist, un prieten, un OM de omenie, care şi-a luat „zborul” spre viaţa politică postdecembristă naţională, din Sfântu Gheorghe,  judeţul Covasna. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dr. Ioan LĂCĂTUŞU

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail