Comunitatea din Sita Buzăului, și nu numai, e mai săracă după ce fosta învățătoare Maria Tohănean, membră a Corului „Plai Întorsurean”, a trecut la cele veșnice luni, 31 august 2026.
Anunțul a fost făcut public de fiica acesteia, Gabriela-Maria Neagoe, prin intermediul paginii de socializare:
„De astăzi, mama mea a plecat să cânte în corul îngerilor. Cei care vor să o conducă pe ultimul drum, o pot face joi, 03.09.2026, la ora 12.00, la capela din Sita Buzăului. Slujba Stâlpilor va avea loc miercuri, 02.09.2026, la ora 19.00”.
Membrii Corului „Plai Întorsurean” împreună cu care au înfrumusețeat, ani de zile, sărbătorile comunității românești din județ, și-au dus minunata muzică corală pe multe scene din țară dar și din străinătate, își iau rămas bun de la cea care a fost Maria Tohănean.
„De astăzi Corul Plai Întorsurean este mai sărac. A mai pierdut o voce, un suflet mare, un exemplu de viață și de voință. Corul Plai Întorsurean al îngerilor din cer a mai primit o voce. Mulțumim doamna Maria pentru tot. Pentru sfaturi, pentru susținere, pentru vocea minunată! Vei ramâne veșnic în memoria noastră! Condoleanțe familiei și Dumnezeu să te odihnească în pace!”
Durerea acestei despărțiri este trăită și împărtățită și de corpul profesoral și angajații Școlii Gimnaziale „Nicolae Russu” din Sita Buzăului.
„IN MEMORIAM – Învățătoarea Maria Tohănean
Cu profundă tristețe, ne luăm rămas-bun de la doamna învățătoare Maria Tohănean, un dascăl care și-a legat o mare parte din viață de școala și de comunitatea din Sita Buzăului.
Născută și crescută în Sita Buzăului, aici și-a început drumul de elev, pentru ca, peste ani, să se întoarcă la aceeași școală în calitate de dascăl. După absolvirea liceului la Târgu Secuiesc și a Institutului Pedagogic de Învățători din Iași, și-a urmat chemarea către educație, profesând mai întâi la Zăbrătău, apoi la Ciumernic și, în cele din urmă, revenind acasă, la Sita Buzăului.
Destinul a făcut ca școala în care învățase cândva să devină școala în care avea să formeze, la rândul său, generații de copii și din care avea să se pensioneze.
Cuvintele sale, rostite într-un interviu, rămân poate cea mai simplă și mai frumoasă mărturisire a unei vieți dedicate școlii:
„Eu am ales să fiu învățătoare, asta mi-a plăcut. Multe generații mi-au trecut prin mână.”
Astăzi, acele generații sunt mărturia vie a muncii sale. În fiecare dintre foștii săi elevi a rămas ceva din răbdarea, grija, priceperea și dragostea unui dascăl care a înțeles că a educa un copil înseamnă a lăsa o urmă pentru o viață.
Plecarea doamnei învățătoare Maria Tohănean lasă tristețe în sufletele celor care au cunoscut-o, ale foștilor colegi și, mai ales, ale numeroaselor generații de elevi pe care le-a călăuzit în primii lor ani de școală.
În numele conducerii, al cadrelor didactice și al întregii comunități școlare, transmitem familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune.
Dumnezeu să o odihnească în pace, iar amintirea și roadele muncii sale de dascăl să rămână vii peste generații!
Veșnică pomenire!”
***
Interviului realizat cu învățătoarea pensionară MARIA TOHĂNEAN, în Anul Centenar, de către redactorulul Mesagerul de Covasna, Ana-Alina Ciorici (Costache) https://mesageruldecovasna.ro/maria-tohanean-fiecare-ie-o-poveste-cusuta-povestea-ei-valoarea-unei-ii-o-ie-este-nepretuita/, s-a încheiat cu următorul mesaj/îndemn pentru noi toți:
„Privesc acest an cu un sentiment profund de dragoste de țară și mă întristează ce mai văd că se mai întâmplă prin țară, cu atâta lume rea. Dacă aș avea o baghetă magică, aș schimba tot, aș face să meargă așa cum au vrut strămoșii noștri: să se păstreze integritatea statului, limba țării, să fie totul bine, pentru toți. Le transmit cititorilor să aibă dragoste de țară, de limbă, de neam și să păstreze tradițiile, portul nostru românesc!”
Drum lin spre împărăția lui Dumnezeu, doamna MARIA TOHĂNEAN!
Maria Crețu-Graur
