Spre final de Brumărel, anume pe 26 octombrie, la dată fixă este cinstit Sf. Mare Mucenic Dumitru (Dimitrie), numit și Izvorâtorul de Mir. Sărbătoarea de astăzi mai poartă numele în popor și de Sâmedru, patronul spiritual al oierilor. În zonele unde trăiesc crescătorii de ovine, cum sunt mai multe localităţi din judeţul Covasna, există tradiții bogate legate de acest eveniment, datini ce s-au perpetuat nealterate din vechime.
Tot acum se împlinesc 156 de ani de la zidirea Bisericii cu hramul „Sf. Dimitrie” din satul Mărcuș, județul Covasna.
Sfântul Dimitrie a trăit în Cetatea grecească Tesalonic pe timpul Împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu (284-305), cunoscuţi pentru prigoana creştinilor. El s-a născut în familia unui mare dregător şi a crescut întru respectul faţă de cele sfinte, fiind botezat pe ascuns de părinţii săi. Aceștia l-au învăţat toate tainele sfintei credinţe, luminându-i cunoşţinta despre Iisus Hristos, precum şi milostenia faţă de cei nevoiaşi. A ajuns un tânăr înţelept şi a urcat în ierarhia socială, devenind o importantă căpetenie militară.
Numai că fiind creştin avea să sufere multe necazuri din partea nemilosului Împărat Maximian, care l-a supus la multe umilinţe, cazne, torturi spre a renunţa la credinţa creştină. Însă degeaba, Dimitrie nu l-a trădat pe Iisus!
În cele din urmă, la porunca împăratului, soldaţii l-au ucis, străpungându-i trupul cu suliţele, spre groaza celor ce l-au cunoscut. Martirul a fost îngropat cu multă cinste de către credincioşi, iar mai târziu din mormânt au început să apară stropi de mir, săvârşindu-se vindecări miraculoase. De aceea Sfântul Mare Mucenic Dimitrie mai este cunoscut în popor şi ca Izvorâtorul de Mir.
Legende şi obiceiuri
Există încă legende şi obiceiuri legate de acest Sfânt, mai ales în localităţile rurale de sub munte, unde dăinuie felurite ritualuri din străbuni. Este vorba, în principal, de pregătirile ce se fac în fiecare casă pentru întâmpinarea sezonului rece. De asemenea, se finalizează îndeletnicirile specifice legate de coborârea turmelor spre gospodăriile proprietarilor, urmând ca oile să rămână peste iarnă în bătătura stapânilor de drept.
Însă azi fiind mare Praznic nu se lucrează la câmp ori în bătătură, închinătorii merg la biserică şi dau pomeni pentru cinstirea morţilor. Slujbele de pomenire ce se săvârşesc pe 26 octombrie se fac în amintirea celor dragi din familie plecaţi într-o altă lume. Credincioşii se roagă pentru sănătatea lor şi a celor apropiaţi. Dar şi pentru prosperitatea gospodăriilor, nădăjduind să aibă parte de recolte bogate, animale multe şi tefere.
Fireşte, în lumea satului au existat o seamă de obiceiuri şi superstiţii legate de anumite sărbători. Sătenii respectată cu sfinţenie ziua de Sf. Dumitru fiindcă numai astfel nu se produce vreun necaz de boală, mai ales de lovituri. În plus oile, vitele sunt ferite de lupi şi urşi.
Se spune că după cum este vremea de Sâmedru, aşa va fi întregul sezon hibernal. Dacă este un timp rece şi potrivnic, urmează o iarnă grea. În schimb, dacă e soare şi-i călduţ afară, toamna va fi lungă şi frumoasă.
Un alt obicei străvechi, de data aceasta al ciobanilor, privitor tot la predicţiile meteo se referă la „Călcatul pe cojoc”. Ca atare, se pune în mijlocul oilor o sarică, un cojoc, vreun ţol gros. Dacă pune piciorul ori se aşează pe el prima o mioară albă, e semn că iarna va mai uşoară. În cazul în care păşeşte o oaie neagră, următorul sezon o să fie aspru, cu zăpadă multă şi ger.
„Sfinţii–fraţi”
În Ţara Buzaielor am aflat despre o legendă ce istoriseşte povestea a doi așa-ziși „Sfinţi-fraţi”. Deşi se prăznuiesc în luni separate ale anului – în Prier, respectiv Brumărel – având semnificaţii diferite, totuşi se au ca fraţii. Primul se numeşte Sf.Gheorghe şi are puterea de a înverzi natura, readucând păsările călătoare de peste mari şi ţări, confirmând sosirea primăverii. Celălalt este Sf. Dumitru, patronul recoltelor bogate. El veştejeşte florile, frunzele, usuca iarba, încununând toamna arămie şi „dezlegând iarna”.
Se mai spune că de Sâmedru, pe 26 octombrie, este şi „Ziua socotelilor”. Este momentul pentru săvârșirea învoielilor şi afacerilor tocmite în primăvară, la Sângiorz. A venit ceasul lichidării datoriilor şi pricinilor.
Focuri ritualice
De la Sf. Dumitru încolo gospodarii îşi reduc treptat activitatea la câmp, bucurându-se de roadele acumulate. Bucuria recoltei este marcată prin „Focurile de Sâmedru”, obicei de sorginte păgână cu multe variante locale. Se aprind mai multe focuri rituale, depinde de tradiţie: fie într-o poiană de la marginea satului, unde se adună lumea în jurul unui rug imens, fie la răscruce de drumuri importante. Acum, în vreme de Pandemie, asemenea obicei nu va mai avea loc.
Tinerii strângeau lemne uscate şi paie, apoi aprindeau şi întreţineau vâlvătaia, pentru truda lor primind la sfârşit din partea privitorilor colaci, fructe şi vin.
De jur împrejurul flăcărilor cei prezenţi cu mic, cu mare strigau: „Hai la Focul lui Sumedru / Că mănâncă lupii iedul”. Era un ceremonial de înnoire a timpului calendaristic cu multiple semnificaţii.
După ce focul se stingea, fiecare participant lua acasă câte unul sau mai mulţi tăciuni. Se crede că aruncaţi în livadă, cărbunii vor face ca pomii să fie sănătoşi şi să rodească şi în primăvara viitoare.
Mare număr de sărbătoriţi
Astăzi îşi sărbatoresc Ziua onomastică în România în jur de 340.000 de persoane, cei mai numeroşi fiind bărbaţii. Cam 285.500 dintre ei se numesc Dumitru, 5.400 – Dimitrie, cam 8.500 – Mitică, peste 1.250 – Dumitrache, cu variante precum Mituţ, Mitru şi altele.
Cele mai multe femei poartă prenumele sfânt Dumitra (circa 34.500), Dumitriţa (6.400), Dumitrica (396), Dumitrana (374) sau Demetra (325).
Le urăm tuturor La Mulţi Ani cu sănătate, că-i mai bună decât toate !
Horia C. Deliu
