Liderii Partidului Civic Maghiar (PCM) Covasna au criticat conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe pentru ineficienţa programului „Hai acasă”, care a avut ca scop readucerea pe meleagurile natale a tinerilor plecaţi la studii în ţară şi străinătate.
Preşedintele PCM Sfântu Gheorghe, Balint Jozsef, care este şi viceprimar al municipiului, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că programul “Hai acasă” a fost un “eşec total”, arătând că pe terenul pus la dispoziţie la primărie pentru tinerii specialişti a fost construită doar o singură casă.
Balint Jozsef a mai spus că pentru a determina tinerii să rămână sau să revină pe meleagurile natale nu este suficient să le oferi un teren, fiind nevoie şi de locuri de muncă.
„Dacă ne uităm la cifrele de la ultimul recensământ vedem că mai mulţi au plecat decât s-au întors acasă (…) Degeaba a fost UDMR la guvernare aproape 20 de ani că nu a făcut nimic ca să dezvolte economic această zonă. În judeţele Covasna şi Harghita care sunt conduse aproape în totalitate de UDMR salariile sunt cele mai mici din ţară, iar economia este la pământ”, a declarat Balint Jozsef.
În context, acesta a menţionat că PCM va lansa în campania electorală un program ce are, printre altele, ca obiectiv construirea de locuinţe pentru tineri, banii urmând să fie alocaţi din bugetul local.
„Ne gândim la nişte locuinţe de dimensiuni restrânse şi cu o chirie rezonabilă (…), dar şi la transformarea în locuinţe a centralelor termice dezafectate din municipiu”, a mai spus Balint Jozsef, menţionând că pe listele de consilieri ale PCM sunt oameni care ştiu pe pielea lor cât de greu se câştigă un ban şi îl cheltuiesc cu chibzuinţă, spre deosebire de cei care nu fac altceva decât aşteaptă să primească bani de la bugetul de stat.
Programul “Hai acasă” a fost lansat în urmă cu aproape trei ani de primarul municipiului, Antal Arpad (UDMR), care a constatat că doar aproximativ 43 la sută dintre tinerii originari din Sfântu Gheorghe se mai reîntorc acasă după terminarea studiilor.
Acesta a declarat că, deşi foarte mulţi tineri s-au arătat interesaţi să obţină teren gratuit pentru locuinţe prin acest program local, doar unul singur a reuşit să-şi ridice o casă, ceilalţi întâmpinând greutăţi financiare.
“Programul ‘Hai acasă’ era un mare vis al meu. Noi ne-am făcut temele, dar criza şi nefinanţarea băncilor a dus la imposibilitatea construirii locuinţelor”, a declarat Antal Arpad.
Acesta a adăugat că autorităţile locale vor continua lucrările de infrastructură, respectiv introducerea apei şi canalizării în acest cartier rezidenţial aflat la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre staţiunea Şugaş Băi, şi şi-a exprimat speranţa că programul se va redresa pe măsură ce băncile vor deveni mai flexibile şi după depăşirea recesiunii economice.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES