Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Mihai Viteazul” al judeţului Covasna, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean organizează concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, în data de 11.05.2012, începând cu ora 9.30, la Palatul Copiilor din mun. Sf. Gheorghe.

Acest concurs reprezintă activitatea extraşcolară de pregătire a elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal, având caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi se organizează anual cu elevii, distinct pe următoarele niveluri: ciclul gimnazial (clasele V–VIII) şi ciclul liceal (clasele IX-XI).

Concursul cu tematică de protecţie civilă se organizează în scopul dezvoltării capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar, pentru cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte, adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă, şi nu în ultimul rând pentru formarea spiritului de solidaritate şi implicarea individuală sau în echipă în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în situaţii de urgenţă.

Elevii vor avea de susţinut  o probă teoretică şi două probe practice: transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 m şi deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.

Organizatorii doresc ca şi această competiţie să se desfăşoare sub semnul fair-play-ului şi fie ca cel mai bun să câştige!

Lt. Oana-Ionela Mazîlu

COMPARTIMENTUL  INFORMARE ŞI  RELAŢII  PUBLICE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail