Neatenţia şi, în egală măsură, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice au stat la baza producerii unor evenimente rutiere soldate cu răniri, din fericire, fără umări grave.

Sâmbătă, 5 mai, puţin după ora 9:00, pe  DN 11 B, în afara localităţii Tg. Secuiesc, la Km 1+800 m, s-a produs un eveniment rutier cu victimă.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului rezultă că L. Zoltan, de 28 de ani, din mun. Tg. Secuiesc, în timp ce conducea proprietate personală pe DN 11 B din direcţia Tg. Secuiesc către Sânzieni, când a ajuns în faţa Cimitirului Romano – Catolic, având alte preocupări de natură a-i distrage atenţia, a pierdut controlul asupra motocicletei a pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit partea carosabilă  a intrat în şanţ unde s-a răsturnat.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului motocicletei.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilo-test, rezultatul a fost negativ, dar i s-a recoltat şi o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În după-amiaza aceleiaşi zile, Poliţia Întorsura Buzăului a fost sesizată printr-un apel telefonic la 112 despre faptul că pe D.C. Ciumernic din comuna Sita Buzăului s-a produs un accident rutier cu victimă.

În urma sesizării poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi, din primele cercetări rezultă că B. Nicolae, de 47 ani, din comuna Sita Buzăului, în timp ce circula pe D.C. Ciumernic, pe direcţia de mers Întorsura Buzăului – Ciumernic, cu un moped înregistrat în Vama Buzăului, în dreptul imobilului nr. 614, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum acoperit cu pietriş şi a căzut în şanţul de pe marginea drumului.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului de moped.

Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Întorsura Buzăului pentru acordarea de îngrijiri medicale.

De asemenea, a fost testat şi cu aparatul etilo-test, care a relevat o alcoolemie de 0,48 mg/l în aerul expirat, motiv pentru care i s-au recoltat şi probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţişti de la Secţia 5 Poliţie Rurală  Întorsura Buzăului l-au depistat în trafic pe R. Ioan Dan, de 33 ani, din comuna Barcani, satul Lădăuţi, care conducea un autoturism pe DN 10, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Testat cu aparatul etilo-test, acesta a relevat 0,41 mg/l concentraţie de alcool pur în aerul expirat.

Poliţiştii l-au condus pe bărbat la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge  în vederea stabilirii alcoolemiei.

Funcţie de rezultatele toxicologice alcoolemie, poliţiştii vor face încadrarea juridică a faptei.

Duminică seara, la ora 21.28, Poliţia Întorsura Buzăului a fost sesizată printr-un apel telefonic despre faptul că pe D.N.13E, în comuna Barcani, s-a produs un accident rutier cu victimă.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului rezultă că P. Aurelia, de 24 ani, domiciliată în comuna Barcani, posesoare a permisului de conducere categoria”B” din anul 2007, în timp ce conducea un autoturism pe D.N.13E, din direcţia Barcani către Întorsura Buzăului, a încercat să evite o cabalină nesupravegheată care a traversat drumul, iar prin frânare bruscă şi viraj spre dreapta, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a pasagerului care ocupa locul dreapta spate, un tânăr de 26 ani, din comuna Barcani.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilo-test, rezultatul a fost negativ, dar i s-a recoltat şi o probă de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În aceeaşi seară şi cam la aceeaşi oră, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Întorsura Buzăului au oprit pentru control un autoturism pe str. Ciucaş din Întorsura Buzăului.

În urma controlului asupra actelor, poliţiştii au stabilit că la volan se afla N. Mădălin, de 22 ani, domiciliat în oraş Int. Buzăului, satul Floroaia.

Întrucât tânărul prezenta halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul alcool-test, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la spital,  unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

În toate cazurile, poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care sa-u produs evenimentele.

IPJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail