Prea cald pentru sfârșit de august 2020! Prea arșiță în inimile celor cu dor de limbă românească. Prea doare distanțarea asta nefirească! Prea dor de-o vorbă bună, de o îmbrățișare prietenească, de-o privire blândă, de o mângâiere, de un zâmbet fără mască. Cu mare veselie, deschidere și seninătate după luni de restricții și de izolare, așa ne-am întâlnit în curtea Primei Școli Românești din Sfântu Gheorghe. Șapte invitați din Covasna și Harghita. Șapte spectatori și reprezentanții Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni(MNCR), unul dintre organizatorii evenimentului alături de Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC), în parteneriat cu Cenaclul „Buna Vestire” din Miercurea Ciuc.
Șapte ani de când se sărbătorește oficial Ziua Limbii Române după ce Parlamentul României a legiferat această zi printr-o lege dată în 19 martie 2013. Șapte ani de când Limba Română este sărbătorită și în județul Covasna printr-o serie de manifestări culturale. Șapte ani de când, chiar într-o zi de 29 august, Maria Crețu – Graur mi-a publicat în „Mesagerul de Covasna” primul poem despre Limba Română. Șapte ani de la primul articol scris și publicat câteva zile mai târziu, (2 sept. 2013) după participarea mea la Ziua Limbii Române, eveniment intitulat „La umbra nucului bătrân” ce a avut loc în curtea Casei Memoriale „Romulus Cioflec” din Araci. Șapte ani de colaborare cu „Mesagerul de Covasna” încununați cu peste 100 de articole scrise. Șapte ani a stat cartea de debut „Paspartu” în întuneric „la arest”, după cum ironic ne-a mărturisit autorul ei, Gigi Filip care cu greu s-a hotărât să o scoată la lumină. „77” titlul de debut al autoarei Ramona Moldovan venită de la Miercurea Ciuc, „7 zeci și șapte” este intitulat poemul de pe coperta volumului care la rândul lui ne vorbește despre „77 – anul de-nceput/ 77 vise de cusut/ 77 de emoții-n zi/ 77 de poeme vii”(…) Și exemplele cred că pot continua dacă le-aș căuta, dar cele enumerate mai sus, sunt suficiente semne că această zi a stat sub semnul divinului, cifra 7 fiind considerată „Numărul Lui Dumnezeu”.
Trecând de la simboluri la minunata activitate culturală pentru care ne-am adunat într-o zi de sâmbătă 29 anul, 2020, se cuvine să amintesc cuvântul de început al domnului Ioan Lăcătușu, istoric și arhivist, care ne-a îmbogățit cunoștințele cu câteva date istorice.
„Zidul primei școli românești – Școală Confesională Ortodoxă atestată documentar la 1799. La românii ardeleni, școala s-a născut în tinda bisericii. Iată exemplul concret, Biserica din dreapta noastră construită la 1790, după nouă ani, Școala Confesională. Ceea ce facem noi astăzi este să aducem un omagiu celor doi stâlpi ai culturii, istoriei și ai limbii române: popa și domnul învățător. Imaginați-vă această modestă școală pe băncile căreia au trecut generații de elevi, bineînțeles în contextul concret al mediului multietnic și confesional în care limba română nu era o prioritate a statului de atunci. Dacă doreai să-ți cultivi limba maternă, trebuia să te ocupi ca și comunitate, de aceea meritul este și mai mare. Această școală și cele 800 de școli poporale care au funcționat în a doua jumătate a secolului al XIX- lea în Transilvania, meritul cel mare în revitalizarea, organizarea, funcționarea a fost marele Sfântului Andrei Șaguna. Avem documente, urme și modul în care s-a implicat benefic. (…) Începem ziua aceasta cu prezentarea unor creații, a scriitorilor din Covasna și Harghita. Este modul nostru de a cinsti Limba Română prin intelectualii de frunte, o parte din ei care-i avem astăzi. (…)
Limba, ca organism viu, urmează frământările din societate, iar societatea știți cu ce se confruntă.”
După ce dr. Ioan Lăcătușu ne-a introdus în istoria locului, amintindu-ne cât de importanți au fost pentru Școala din Ardeal și pentru societate, cei doi stâlpi „popa și învățătorul”, i-a dat cuvântului poetului Ionel Simota care a moderat prima parte a evenimentul care a cuprins lansarea și prezentare a trei cărți. Prezentare pe care a făcut-o în stilul său caracteristic, cu generozitate și cu vorbe la superlativ, cu încântarea omului care știe să se bucure de prieteni și de realizările lor. În prezentarea făcută celor doi autori, membri ai Cenaclului „Buna Vestire” din Miercurea Ciuc, a amintit printre altele cât de important este ca fiecare autor să-și găsească calea prin care să se exprime într-un mod personal și original în același timp. Un om de cultură cald și blând care a îndemnat mereu spre literatură, spre artă, pe toți cei în care a văzut sclipind harul dat de Dumnezeu, care nu ajunge să-l ai, ci trebuie să-l fructifici, să-l cultivi și prin contribuție proprie, adică prin muncă și perseverență.
Unul dintre volumele de debut prezentate la activitatea închinată Limbii Române este cartea de poeme „77” semnată de prof. Ramona Moldovan, apărută la Ed. Easy Readers din Toplița. Un debut întârziat după ani de zile de participare și implicare directă în activitățile Cenaclului „Buna Vestire”. O autoare discretă și delicată. Un izvor de sensibilitate care din copilărie a iubit cuvântul mai mult decât jucăriile, dar care n-a ieșit din matcă până când „frica” de a nu „rămâne cumva singur”, a determinat-o să-și adune versurile într-o „frumoasă și profundă carte de debut” după cum ne-a prezentat-o poetul Ionel Simota.
„77” este o carte de debut a maturități. Afirm acest lucru pentru că autoarea, fiind de specialitate profesoară de limba și literatura română, a știut să chivernisească fiecare cuvânt, să-l așeze cu delicatețea cu care umbli cu pruncii (sublim spus!) și a considerat că trebuie să ne dăruiască acest volum în această perioadă dificilă pentru literatura română. (…) Ramona Moldovan practică o literatură plăcută cititorului care ajunge frumos la suflet, dar și o literatură care necesită și o profundă lectură din partea autorului. Se pot spune multe cuvinte despre autor, despre o carte, însă adevăratele taine ale cărții le cunoaște doar autorul.”
Suntem convinși că va continua această carieră și că în timp, Ramona Moldovan va deveni un autor cunoscut și apreciat al județului Harghita.
O surpriză colosală a fost debutul purtătorului de cuvânt al I.P.J Harghita, Gheorghe Filip, cu cartea de epigrame „Paspartu” apărută la Ed. Eurocarpatica din Sfântu Gheorghe. O carte inedită și unicat, aș îndrăzni să spun, în peisajul literar, prin conținutul ei. Cartea cuprinde comunicatele de presă pe care autorul este nevoit să le dea zilnic, la care cu timpul a început să adauge catrene scrise cu un puternic simț al umorului. Fapt ce l-a făcut cunoscut la nivel național, fiind deseori chemat la televiziuni pentru o prezentare, ori intervievat de către vreun jurnalist dornic să-i smulgă mai multe mărturisiri despre inedita prezentare. Prietenul lui, poetul Ionel Simota a fost cel care i-a sugerat și chiar a insistat ca aceste scrieri să fie adunate într-o carte, considerându-le de o reală valoare literară. Iată și un exemplu: „În stațiune depistat / Având permisul suspendat / Află că ar putea, pe bune, / Să ajungă-n altă stațiune” – aşa arată fapta unui bărbat de 33 de ani, care a condus fără permis şi riscă să ajungă la închisoare, în percepţia purtătorului de cuvânt al Poliţiei Harghita.”
„Gigi Filip este un tip plin de viață, volubil, și asta a făcut și cu cartea. I-a dat un soi de viață specială, aparte și a adăugat un umor fin. Cartea tocmai prin asta se deosebește, derivă dintr-un caz profesional, și atunci epigrama devine profesională mai mult, dar presărată cu un umor fin, cu tot felul de chestiuni scoase în relief, astfel încât cazul acela care poate fi și tragic, te face să zâmbești și nu te ține în tristețea și posomorârea cazurilor obișnuite.” -Ionel Simota.
N-am „scăpat” nici eu de aprecierile poetului Ionel Simota care m-au uimit și copleșit în același timp. Am avut sentimentul că vorbește despre o altă Mihaelă. Cuvintele l-a superlativ m-au surprins plăcut și m-au bucurat în același știind că vin de la un prieten care a crezut în poezia mea încă de la începuturi. Aceste aprecieri spuse după șapte ani de când ne cunoaștem, au fost ca o confirmare a evoluției mele literare.
„Mihaela Aionesei face o deosebire frumoasă în literatură. Îi spuneam și în alte situații în care am avut ocazia să vorbesc despre ea, că sunt convins că își va găsi un loc în raftul acesta, generos cumva, al literaturii române, și că va și rămâne acolo! Pentru că Mihaela este omul care își produce o literatură proprie foarte puternic personalizată, o literatură care nu se poate confunda aproape cu nimic. Și cred că ăsta este demersul pe care trebuie să-l facă fiecare autor. Mai mult decât atât, cred că asta este marca autentică a scriitorului. Faptul că îți găsești un drum pe care mergi și nu te poți confunda cu nimeni și nimic.” – poetul Ionel Simota.
Partea a doua a evenimentului a fost moderat de Larisa Axinia care ne-a vorbit despre colecția de cărți ale poetului Mihai Eminescu, donată de domnul Petre Străchinaru Centrului Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”. Am asistat apoi la două frumoase și interesante prelegeri susținute de prof. Mihai Trifoi și dr. Ioan Lăcătușu care merită o atenție deosebită într-un material amplu și separat față de cele scrise de mine, pentru că sunt de mare importanță pentru cultură, pentru istoria limbii române. Deosebit de valoroase fiind expoziții de carte și manuale vechi pe care le-am putut vedea la vizitarea punctului muzeal. Evenimentul s-a încheiat cu autografe, voie bună și cu promisiunea că ne vom revedea a doua zi la Miercurea Ciuc unde va continua sărbătoarea Zilei Limbii Române, la care noi covăsnenii am „furat startul”, sărbătorind în avans, pentru a lăsa și a avea posibilitatea de a ne bucura împreună la cât mai multe evenimente.
Închei cum frumos spunea Ion Luca Caragiale: „Trăiască frumoasa și cumintea noastră limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie.”
Mihaela Aionesei/ Târgu Secuiesc
