Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe a anunţat, vineri, lansarea unui nou proiect cultural inedit, denumit „Floating Cinema&Theater”, care se va desfăşura luna viitoare pe lacul castelului Szentkereszty din Arcuş.

Proiectul se va derula în parteneriat cu mai multe instituţii de cutură din Sfântu Gheorghe, printre care Teatrul „Tamási Áron”, Studio M, Teatrul de Păpuşi „Cimborák”, Cinematograful „Arta” şi Casa de Cultură Municipală „Kónya Ádám”.

„Iniţiativa îi aparţine contelui Elemér Jankovich-Bésán, actualul proprietar al Castelului Szentkereszty din Arcuş, care este urmaşul direct al contelui Szentkereszty Béla. De comun acord cu Anna Maria Popa, directoarea Teatrului ‘Andrei Mureşanu’, acesta a decis reintroducerea cunoscutului castel în circuitul cultural. Provocarea a fost acceptată rapid şi de celelalte instituţii culturale, care fără ezitare s-au implicat în realizarea proiectului de cinema şi teatru plutitor, după modelul francezilor care au experimentat un proiect similar pe Sena (…) Astfel, începând de vineri, 4 septembrie, pe lacul din curtea castelului Arcuş vor fi instalate zece bărci gonflabile, în care vor încăpea câte doi spectatori. Pentru evitarea oricăror accidente nedorite şi pentru menţinerea distanţei fizice între spectatori, într-o barcă nu vor sta mai mult de două persoane – chiar dacă ele provin din aceeaşi familie. De asemenea, copiii cu vârste mai mici de 7 ani vor viziona spectacolele de pe scaunele amplasate pe malul lacului. Accesul acestora în bărci pe timpul desfăşurării spectacolelor nu va fi permis nici dacă sunt însoţiţi de un adult. Copiii cărora vârsta le permite accesul în bărci vor purta obligatoriu veste de salvare”, se arată într-un comunicat de presă, postat vineri, pe pagina de Facebook a Teatrului „Andrei Mureşanu”.

Pe lângă cele 20 de locuri din bărci, pe malul lacului, la o distanţă optimă, vor fi amplasate alte 30 de locuri care vor permite vizionarea spectacolelor şi filmelor, iar pe insula din mijlocul lacului, va fi amplasată o scenă pe care se vor juca spectacolele incluse în program, timp de patru weekend-uri la rând.

Pe insulă va fi amplasat şi un ecran care va permite vizionarea filmelor artistice selectate de echipa Cinematografului „Arta”.

„Precizăm că pe durata spectacolelor şi a filmelor va fi interzisă vizitarea parcului, motiv pentru care este recomandabil pentru toţi cei interesaţi să participe la serile Floating Cinema&Theater să vină cu o oră înainte de începerea spectacolelor sau a filmelor. Vizitarea parcului va mai fi posibilă şi o oră după terminarea acestora. Spectacolele vor începe de la ora 19,00 sau 21,00, cu excepţia celor pentru copii, care se vor programa fie de la ora 11,00, fie de la ora 17,00. Programul complet va fi comunicat în scurt timp, de îndată ce va fi finalizat. În cazul în care vremea va fi favorabilă, zilele de vineri vor fi destinate teatrului, iar cele de duminică, filmelor. Organizatorii au păstrat, însă, câte o zi de back-up pentru reprogramări în cazul în care va ploua. Astfel, dacă într-o zi de vineri va ploua, spectacolul programat pentru seara respectivă va fi reprogramat pentru sâmbătă, de la aceeaşi oră. După acelaşi model, dacă duminicile vor fi ploioase, atunci filmele vor putea fi vizionate luni. Biletele vor fi disponibile online, pe site-ul fiecărei instituţii culturale implicate în proiect. Deşi întregul program se va desfăşura în aer liber, respectând limita maximă de 50 de persoane şi distanţa fizică de cel puţin 1,5 metri între oameni, recomandăm ca toţi spectatorii să poarte mască de protecţie pe durata şederii în curtea castelului Szentkereszty din Arcuş”, se menţionează în comunicat.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Sursa foto: Teatrul Andrei Mureșanu / Facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail