Începând de astăzi, 27 iulie, clienții magazinelor BERTIS din tot județul pot solicita CARDUL BERTIS prin intermediul căruia vor fi recompensați, în funcție de volumul de cumpărături pe care le vor face de la acest lanț de unități comerciale.

Lansarea CARDULUI BERTIS a avut loc vineri, 24 iulie, în cadrul unei conferințe de presă  organizată de firma Bertis și Fundaţia Comunitară Covasna.

Patronul grupului de magazine Bertis, Berszany Tibor, a declarat că după o colaborare de 10 ani cu Fundaţia Comunitară Covasna, condusă de Berecki Kinga, în cadrul proiectului Card Comunitar, prin intermediul căruia magazinele partenere donază, în contul fundaţiei, un anumit procent din cumpărăturile făcute de deţinătorii acestor carduri. a hotărât să încheie acest parteneriat și să-și îndrepte atenția către clienții fideli ai magazinelor proprii.

„Am ajuns la un punct important în viața  BERTIS, în viața magazinelor Bertis. Am hotărât ca după 10 ani  în care am construit și am ajutat împreună cu clienții, comunitatea noastră, prin Cadrul Comunitar al  Fundației Comunitare, de acuma să recompensăm clinenții noștri fideli, individual, (…) prin lansarea și folosirea unui Card BERTIS, un card de recompense pe care clienții noștri fideși  îl pot solicita  la magazinele noastre.  (Ei-n.red) trebuie să se înregistreze printr-un formular foarte simpu prin care își dau acordul că  iau parte în  programul acesta de recompense a cărui  detaliere se găsește pe site-un nostru www.bertis.ro. Inclusiv la  magazinele noastre  or să fie printate (formulare de înscriere-n.red) (…) prin care își dau acordul  să folosească cardul.”- a precizat  Berszany Tibor.

Acesta a menționat că prin folosirea Cardului Bertis, în magazinele firmei, clienții fideli vor acumula „puncte de recompense” care se pot folosi la cumpărături, pentru  plăți parțiale sau integrale.  „Vom avea și multe promoții pentru proprietarii de card și o să aveam alte forme de mulțumire față de clienții noștri fideli”- a mai spus patronul grupului de magazine Bertis.  Potrivit acestuia, cardul se poate solicita începând de astăzi, 27 iunie, la magazine, iar dacă s-a făcut înregistrarea, se și poate folosi.

1.336.714 lei s-au strâns din magazinele Bertis, prin intermediul Cardului Comunitar, în  cei  10 ani de parteneriat

În cadrul conferinței de presă de vineri, președinta Fundaţiei Comunitare Covasna, Berecki Kinga, care a lansat programul Card Comunitar în urmă cu aproape 10 ani, având ca partener principal firma Bertis, a spus:

„După o perioadă de 10 ani am ajuns  la un punct determinant la care partenerul nostru principal ne părăsește, să spunem așa, prin introducerea unui card nou, Cardul BERTIS.

Vreau să vă spun că Bertis ne-a fost un partener de încredere și foarte important  în acești 10 ani, am reușit să facem lucruri bune pentru comunitate.  Bertis a sprijinit programele comunitare nu numai financiar, dar și cu acordarea timpului și a energiei, de fapt prin implicarea activă și prin muncă concretă. În acești 10 ani s-a strâns din magazinele Bertis, prin intermediu acestui card, o sumă destul de mare, 1.336.714 lei, care dacă considerăm că provine din 10 bani, 5 bani, în urma utilizării  cardului, într-adevăr înseamnă un spirit comunitar  care s-a dezvoltat, legat de acest program.”

Berecki Kinga a declarat că: „Fundația Comunitară a completat această sumă și a investit, în total, suma de  1.619.481 de  lei în comunitate, prin diferite programe: prin burse școlare, prin finanțere de excursii scolare, prin finanțarea programelor comunitare, prin investiții publice. La ultima vreau să fac o mențiune: că s-au făcut în total 23 de investiții în spații publice, în valoare de 630.000 lei, din care 10 la Sfântu Gheorghe, 7 la Tg. Secuiesc, 4 la Covasna și 2 la Baraolt. Într-adevăr a fost bine, a fost un program care a adus și un parteneriat, a adus foarte multe lucruri bune, față de care suntem recunoscători. Cu această ocazie vreau să-i mulțumesc d-lui Berszany Tibor, firmei Bertis, tuturor salariaților firmei și în special  celor care lucrează la casierii, care ne-au fost parteneri și ne-au dat posibilitatea ca să acționăm în favoarea comunității.”

Mulțumindu-i pentru  parteneriatul de 10 ani pe care l-au avut împreună, în cadrul căruia au finalizat, cu succes, multe programe, Berszany Tibor i-a înmânat d-nei Berecki Kinga primul CARD BERTIS și a asigurat-o de continuarea colaborării, în folosul comunității covăsnene.

Maria CREȚU-GRAUR

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail