Accelerarea construcţiei de autostrăzi în România depinde în principal de autorităţile din România, a declarat, joi, Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, menţionând că întotdeauna au existat posibile surse de finanţare.
„Planuri există. Întotdeauna există planuri, important este ca ele să respecte termene şi să se întâmple totul aşa cum cum este prevăzut. Spun asta pentru că accelerarea construcţiei de autostrăzi în România depinde în principal de autorităţile din România. Întotdeauna au existat posibile surse de finanţare, chiar alternative. Poate că asta ne-a şi încurcat de multe ori pentru că nu am ştiut care este poate mai eficientă. Dar întârzierile şi aşa mai departe, tot felul de lucruri ne-au adus în situaţia în care suntem cu un număr nesatisfăcător de autostrăzi şi kilometri de autostradă. Comisia Europeană, în afara faptului că pune la dispoziţie fonduri statelor membre, inclusiv României, poate mai puţin pentru autostrăzi, dar pune fondurile de coeziune, fondurile regionale şi atunci România poate să se finanţeze şi din aceste fonduri, pe lângă asta recent am adoptat, cu ajutorul Parlamentului European, al Consiliului, în fine, deci acum acum este regulament european, un set de măsuri pe care ar putea să le aplice statele membre pentru a reduce barierele administrative”, a spus Adina Vălean, întrebată dacă există un plan al Comisiei Europene pentru a accelera finalizarea construcţiei autostrăzilor pe coridoarele principale TEN-T care ar duce la finalizarea mai rapidă a autostrăzilor româneşti.
Ea a explicat că intenţia a fost de a scurta termenele, a face procedurile mai uşoare, astfel încât toate chestiunile care sunt birocratico-administrative legate de permise, diverse analize, studii să dureze mai puţin.
Adina Vălean a afirmat că la nivel european s-a constat că proiectele de infrastructură au întârzieri de multe ori din cauza acestor bariere administrative.
Reprezentanţa Comisiei Europene a organizat joi un dialog online pe tema „Călătorii în siguranţă – vară 2020″.
AGERPRES