La dată fixă în fiecare an, pe 24 iunie, se cinsteşte Naşterea Sf. Ioan Botezătorul – care a fost ultimul şi cel mai mare dintre proorocii Legii Vechi – cel ce s-a învrednicit să-l boteze pe Iisus. Tot acum sunt sărbătorite Sânzienele sau Drăgaica, vechi obiceiuri care s–au păstrat până în zilele noastre.
Sânzienele reprezintă în mitologia românească zânele bune. Dar dacă nu erau respectate așa cum se cuvine, deveneau iele, personaje cu încărcătură negatuvă despre care am scris nu de mult. Noaptea de Sânziene este plină de magie și mister, fiind favorabilă vrăjilor și descântecelor de dragoste.
Naşterea Sf. Ioan Botezătorul
Astăzi este, de asemenea, un important praznic biblic: se prăznuieşze Naşterea Sf. Ioan Botezătorul. Povestea zămislirii lui este plină de pilde. Părinţi săi, Zaharia şi Elisabeta nu au putut avea un urmaş până la bătrâneţe. Dar nu şi-au pierdut speranţa, rugându-se mereu să se înfăptuiască vreo minune. În cele din urmă au primit vestea incredibilă de la Arhanghelul Gavriil, trimisul lui Dumnezeu, care a grăit astfel: „Nu te teme Zahario, pentru că rugămintea ta a fost ascultată, şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu. Şi-l vei numi Ioan şi vei avea bucurie, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de Duhul Sfânt încă din pântecele maicii sale”.
Îndoindu-se iniţial de veridicitatea mesajului, chit că era preot, Zaharia a fost pedepsit să nu mai poată vorbi până la naşterea pruncului. Abia atunci şi-a revenit, rostind numele fiului său, Ioan, spre bucuria soţiei, dar şi a Fecioarei Maria, venită degrabă în casa lor, fiind rudă cu Elisabeta.
Apoi, prin vocea lui Zaharia a grăit chiar Sfântul Duh, care a anunţat poporul că Ioan a fost trimis în lume să vestească venirea lui Iisus, pe care-l va boteza.
Sărbătoarea Naşterii lui Ioan Botezătorul a fost atestată încă din secolele IV-V („Fericitul Augustin”), luând locul vechilor ritualuri păgâne cu caracter agricol de după Solstiţiul de Vară.
Făpturi grațioase
Pe 24 iunie s-a perpetuat, cum spuneam, obiceiul de a se sărbători Sânzienele. Acum sătenii culeg flori ce poartă acest nume, cu care împodobesc porţile şi ferestrele caselor, pentru a se apără de duhurilor necurate. Sânzienele sunt făpturi grațioase, care se prind în horă de ziua lor, reprezentând în accepțiunea populară zâne care fac numai fapte bune.
Noaptea de Sânziene este înconjurată de o aură de mister și magie, fiind favorabilă vrăjilor și descântecelor de dragoste. Coronițele de Sânziene lăsate noaptea afară puteau asigura fetele că vor face nuntă în acest an, în cazul în care erau găsite dimineața acoperite de rouă. Florile culese de Sânziene, așezate sub pernă în noaptea de 23 spre 24 iunie, le puteau ajuta pe fete să își vadă în vis viitorul soț.
Odinioară fetele de măritat culegeau şi împleteau cununi pentru fiecare membru al familiei, după care le aruncau pe casă. Dacă un alunecau şi rămâneau pe acoperiş, fata se mărita curând. Dacă florile din cunună cădeau era posibil ca un necaz să se abată asupra ei ori a vreunui membru din familie.
De Sânziene cete de feciori mergeau prin sat pentru a se întâlni cu fetele alese, purtând flori la pălărie.
„Cap de vară“
De altfel, ritualurile sacre legate de începutul verii sunt diversificate nu doar în ţara noastră, ci pe tot cuprinsul Europei, anumite teme regăsindu-se în majoritatea culturilor. Odinioară era o vreme a purificării prin apă și foc, un timp când practicile magice deveneau potente, iar spiritele Pământului şi Cerului pășeau printre oameni, aşa cum arătat recent referindu-ne la Solstițiul de Vară. Traversăm zile favorabile unor energii puternice, care își pun amprenta pozitivă asupra unor schimbări din dragoste, prosperitate sau sănătate.
Energia zilelor de început de vară este considerată a fi favorabilă pasiunii, creativității și belșugului. Încă din Antichitate se credea că magia practicată între 21 şi 24 iunie are darul de a materializa dorințe sau aspirații aparent imposibile.
Sărbătoarea se numeşte în unele locuri şi „Cap de vară“, pentru că Soarele a ajuns la Apogeu, marcând începutul verii astronomice.
Ziua de Sânziene este considerată sfântă, de aceea trebuie respectată. Aşa se face că nimeni nu are voie să lucreze la câmp sau să facă munci gospodăreşti ce pot fi amânate.
Tinerii satului merg la porţile fetelor nemăritate şi recită urări dedicate dragostei: „Du-te Lună, vino Soare/ că tragem la-nsurătoare// Cununile neursite/ Zac sub hornuri azvârlite, Hai, frumoaselor, ce staţi/ Zâne să nu rămâneţi// Că venim mintenaş la peţit/ Până nu v-aţi răzgândit!“ (…)
Leacuri naturale
De regulă aceste flori cresc pe câmp, având inflorescenţe mărunte de culoare albă sau galbenă. Sunt pline de polen şi degajă un miros agreabil. Înfloresc în preajma Solstiţiului de Vară şi au o largă întrebuinţare în medicina populară, dar şi în industria farmaceutică şi cosmetică.
În trecut exista superstiţia că dacă o tânără îşi punea sub pernă o floare de acest fel urma să-şi viseze ursitul. Dacă se spăla la ivirea zorilor cu roua căzută în dimineaţa de 24 iunie, devenea mai frumoasă, având succes la flăcăi.
Aceste plante au proprietatea de a întări sănătatea copiilor debili, vindecând bolnavii de friguri. Păstrate în alcool sunt eficiente în tratarea rănilor şi urmelor de lovituri. Roua de pe flori în noaptea magică de Sânziene cică ar fi un leac bun pentru bolile de ochi şi piele.
La trei zile după Solstiţiul de Vară ziua începe deja să scadă, iar vegetaţia îşi pierde câte puţin din seve şi arome. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este pe 24 iunie, fiind considerată cea mai buna dată din an pentru această operaţiune, florile potenţându-şi puterile şi mirosurile înainte să le înceapă declinul.
Magia nopții de Sânziene
Din multitudinea de legende şi povestiri legate de acest eveniment, să mai amintim faptul că Noaptea de Sânziene este una magică, reprezentând un moment de linişte şi pace cosmică, în care se deschid în mod figurat Porţile Cerului şi cei răposaţi pot să ne vadă.
În tradiţia populară Sânzienele apar sub diferite înfăţişări. Pe timpul zilei par a fi nişte fuioare diafane purtate vânt, noaptea transformându-se în creaturi cu părul bălai, având rochii albe de abur. Se prind în hore ameţitoare prin grădini, mutându-se dintr-un loc într-altul.
Se crede că aduc fertilitate animalelor şi belşug culturilor agricole. Ele înmiresmează şi conferă puteri tainice florilor, tămăduiesc oamenii de boli şi apără lanurile de dăunători.
Hramul Mănăstirii Sf. Ioan Botezătorul” de la Valea Mare
În ultimii ani, când nu era pandemie, pe 24 iunie o mulţime de credincioşi din judeţ, dar şi din Braşov şi alte localităţi se deplasau la Valea Mare, pentru a asista la slujba dedicată Hramului Mănăstirii „Sf. Ioan Botezătorul” din apropierea comunei covăsnene.
Situată pe un deal de pe Platoul Lădăuţi, pentru a fi văzută de departe, aşezarea monahală amintită se găseşte la circa 30 km. de Sf. Gheorghe, putându-se ajunge la ea pe Drumul Judeţean 121A, aflându-se la 7 km. de Întorsura Buzăului.
Aşa cum am arătat și cu alte ocazii, iniţiativa înălţării acestui loc de închinăciune şi pelerinaj le aparţine fraţiilor Gheorghe şi Nicolae Avram, din Valea Mare, şi a apărut imediat după Revoluţie.
După multă muncă şi sacrificii, pe 24 iunie 2000 – de Sărbătoarea Naşterii Sf. Ioan Botezătorul – avea să se sfinţească noul lăcaş de cult în prezenţa Vlădicăi Episcop Ioan Selejan, întemeietorul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, a unui sobor alcătuit din 25 de preoţi, şi un mare număr de credincioşi din toată ţara.
Din nefericire cel care a pus piatra de temelie şi a contribuit cu tăria braţelor şi sudoarea frunţii la ridicarea acestui mândru loc de închinăciune a trecut la cele veşnice în urmă cu aproape un deceniu, dar lucrare sa pământească a rămas, fiind venerată de localnici şi de pelerinii ce vin aici să se închine.
Horia C. Deliu
