Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat, joi, că autorităţile locale vor deschide atâtea creşe şi grădiniţe câte va fi nevoie pentru a acoperi toate cererile venite din partea părinţilor.

„În Sfântu Gheorghe creşele se deschid de luni (…) Vom proceda exact aşa cum spune ordinul de ministru: număr mai mic de copii, timp petrecut în aer liber într-o măsură mai mare şi aşa mai departe (…) Îmi doresc, ca să fie clar, eu îmi doresc ca fiecare părinte care vrea să îşi trimită copilul la grădiniţă sau la creşă să poată să rezolve această problemă în municipiul Sfântu Gheorghe. Încercăm să ajutăm, deci încercăm să facilităm accesul copiilor la grădiniţă şi la creşă. Dacă trebuie deschise două creşe, deschidem două, dacă trebuie deschise şase grădiniţe, deschidem şase, fără discuţii”, a declarat primarul Antal Arpad, în cadrul unei conferinţe de presă.

Reprezentanţii Primăriei anunţaseră anterior, miercuri, că de luni vor fi redeschise trei creşe, respectiv cea din strada Kós Károly, cea a Şcolii Generale „Ady Endre” şi cea a Şcolii Generale „Gödri Ferenc”, atrăgând atenţia că numărul locurilor va fi limitat din cauza măsurilor luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus.

„Conform reglementărilor, copiii trebuie să aibă la dispoziţie 4,5 metri pătraţi de spaţiu fiecare, astfel încât să se poată forma doar grupuri mici din punct de vedere al dimensiunii camerelor. La cerere, camerele din incinta grădiniţelor vor fi remodelate şi vor găzdui şi copii de creşă. Toate instituţiile vor fi supuse triajului epidemiologic, dezinfectării periodice a suprafeţelor şi jucăriilor şi respectării tuturor măsurilor impuse de autorităţi pentru a păstra sănătatea copiilor şi a personalului. Părinţii nu au voie să ducă un copil cu febră sau bolnav la creşă, respectiv copiii nu au voie să aducă jucării de acasă”, se arată într-un comunicat postat pe pagina Primăriei Sfântu Gheorghe.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail