Țară mândră, aflată în fruntea națiunilor lumii, numită și „Țara tuturor posibilităților”, exemplu de democrație și progres, stăpânind peste neamuri precum altădată Imperiul Roman, unde ai ajuns acum, cu un Președinte atipic și măcinată de coronavirus și numeroase proteste care tind să se transforme într-un război civil?!

     Toată lumea știe că lichidul dintr-o oală care dă în clocot la un moment dat se va revărsa și că unui butoi cu pulbere îi este de ajuns doar o scânteie pentru a exploda. Și, din păcate, în viața americanilor tocmai aceasta s-a și întâmplat acum. Tensiunea acumulată de oamenii obligați de pandemie să stea în casă câteva luni creștea ca într-un cazan sub presiune prea mare, și avea nevoie doar de o fisură pentru ca dezastrul să se producă. Și s-a produs! Un articol semnat de Alexandra Cruceru și publicat în 02.06.2020 (stiripesurse.ro) ne prezintă situația: americanii „pentru a șaptea seară consecutiv, au protestat față de acțiunea poliției care a dus la moartea lui George Floyd”, ceea ce a făcut ca oamenii să iasă pe străzi în zeci de orașe din SUA. Titlul articolului ne lămurește cu privire la urmări: „Haos în SUA. Americanii au încălcat restricțiile de circulație. Marșuri, pagube materiale și arestări în marile orașe”. Președintele Donald Trump este acuzat că, în loc să liniștească populația, amenință protestatarii cu trimiterea armatei pentru a-i pune la punct. În contraofensiva sa, poliția folosește gaze lacrimogene, bastoane, gloanțe de cauciuc și alte mijloace de represiune împotriva celor declarați „teroriști”, ceea ce face ca acțiunile protestatare să crească în intensitate și lucrurile să se complice și mai mult. Unii răzvrătiți se dedau la jafuri și distrugeri, iar ca răspuns au loc violențe și arestări, însă acesta ar putea fi doar începutul unor evenimente nedorite în viața unei națiuni care se voia „exemplu de democrație” pentru altele aflate în curs de dezvoltare.

     Toată această situație ne duce din nou cu gândul la previziunile prezicătoarei bulgare Baba Vanga, care într-una dintre acestea vorbea despre cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, care va avea mari probleme în cursul preluării puterii și că va fi ultimul președinte, iar, în urma unui război civil, SUA se va scinda. Bineînțeles, nu toți oamenii cred în profeții, dar chiar dacă acestea nu se împlinesc întocmai, iată că experiența zilelor noastre ne arată că cel puțin o parte dintre cele prezise se adeverește, căci președintele Donald Trump tocmai are probleme foarte serioase în timpul exercitării mandatului său, iar războiul civil e gata să izbucnească. Să sperăm însă că situația nu va scăpa complet de sub control și națiunea americană își va reveni la starea de normalitate, și sigur că președintele Trump va trebui să plătească „oalele sparte”…

     După cum putem observa, orice eveniment major în viața omenirii îi schimbă puțin cursul. Și, așa cum vedem, aceste evenimente încep să se acumuleze cu cât mai mult crește populația globului. Nu știm ce ne așteaptă mai departe, dar este bine să ne pregătim din toate punctele de vedere, căci ziua de mâine nu va mai fi ca ziua de azi și nici ca ziua de ieri, nu ne mai putem întoarce în trecut, deci trebuie să privim spre viitor, și e mai bine s-o facem cu încredere decât să ne plângem de milă.

                                                                                                                                 Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail