Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat, pe site-ul https://rocnee.eu/testeantrenament/, teste destinate elevilor care vor susţine examenele naţionale.

„În contextul suspendării cursurilor, pentru pregătirea elevilor în vederea susţinerii examenelor naţionale, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a publicat pe site-ul https://rocnee.eu/testeantrenament/ un prim set de resurse de antrenament pentru elevii care vor susţine examenele naţionale”, a informat, luni, MEC.  Potrivit ministerului, testele, realizate împreună cu Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, respectă modelul subiectului de examen.

Scopul acestora este acela de a exersa în această săptămână şi de a continua efortul în vederea obţinerii unor rezultate bune la viitoarele examene, a explicat Ministerul Educaţiei.
MEC a precizat că baremele de evaluare şi de notare vor fi publicate pe acelaşi site, vineri, 3 aprilie, rolul acestora fiind de autoevaluare şi „calibrare” a felului în care s-au redactat răspunsurile.

Totodată, în cadrul emisiunilor „Teleşcoala” vor fi prezentate unele soluţii ale acestor teste de antrenament, cu explicaţiile necesare pentru a înţelege cât mai bine răspunsurile din baremele de evaluare şi de notare.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail