Cursurile vor fi suspendate joi, 27 februarie, și vineri, 28 februarie, la Școala Gimnazială „Ady Endre” din Sfântu Gheorghe, din cauza existenței cazurilor de viroze respiratorii și a absenteismului elevilor, care depășește 20% din efectivul care frecventează regulat unitatea de învățământ, a comunicat Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.
Astfel, potrivit aceleiași surse, se suspendă activitatea la clasa pregătitoare A (secție română), clasa a V-a B și a VII-a B (secție maghiară), precum și la grupa mare de la Grădinița cu Program Prelungit „Napsugar”, Sfântu Gheorghe, care aparține Școlii Gimnaziale.
Această decizie a fost luată la propunerea conducerii unităților de învățământ, de comun acord cu Direcția de Sănătate Publică (DSP) Covasna, IȘJ Covasna și cu informarea Instituției Prefectului – județul Covasna – pentru a preveni răspândirea infecțiilor respiratorii.
Măsurile ce vor fi întreprinse după suspendarea cursurilor sunt: supravegherea unităților de învățământ menționate, prin triaj zilnic la toate clasele, urmărirea absenteismului, raportarea datelor la IȘJ Covasna și DSP Covasna; igienizarea spațiilor școlare, informarea părinților privind decizia de suspendare a cursurilor”- a informat IȘJ Covasna.
La nivel național, în prezent, 5495 elevi sunt afectați (stau acasă) din cauza suspendării cursurilor din unitățile lor de învățământ, arată datele Ministerului Educației și Cercetării.
Ana Ciorici COSTACHE