În cadrul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor, Municipiul Sfântu Gheorghe a organizat pe 8 octombrie, la Bruxelles, o conferință pe subiectul alocării fondurilor europene. 

Scopul Conferinţei cu tema „Investiții teritoriale integrate – o politică de dezvoltare regională de succes” a fost, printre altele, aflarea cât mai multor lucruri despre felul în care diferite state au reușit să atragă fonduri europene mai eficient decât o face România.

„Noua generaţie” a Uniunii Europene încearcă să facă proiecte locale, proiecte durabile şi prietenoase cu mediul. Uniunea se confruntă în această perioadă cu multe provocări economice, de mediu, sociale, fiind nevoie de o abordare teritorială integrată pentru a aborda cele mai bune soluţii.

Conferința s-a concentrat pe teme care ar putea promova utilizarea investițiilor teritoriale integrate (ITI) și instrumente de dezvoltare locală (CLLD), conduse de comunitate. În acest fel, autoritățile locale și regionale ar putea juca un rol mai mare în procesul de luare a deciziilor și de implementare.

La conferinţa desfăşurată în faţa unei săli arhipline, au luat parte invitaţi din ţară şi din străinătate, printre vorbitori numărându-se Vittoria Alliata di Villafranca – directoarea DG REGIO al Comisiei Europene, Tadeus Truskolaski – primarul localităţii Białystok din Polonia, Mihaela Virginia Toader, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, europarlamentarul Winkler Gyula, dar şi primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, şi preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.

Antal Árpád: „Discrepanţa dintre zonele rurale şi cele urbane din România este cea mai mare din Europa”

„În 1997, s-a redactat Carta Verde. Politica de dezvoltare regională în România care a stat la bază pentru crearea a 8 regiuni de dezvoltare conform nomenclaturii NUTS. Încă de atunci am spus că aceste regiuni sunt prea extinse, pentru că această împărţire nu a ţinut cont de criterii demografice, culturale, geografice sau etnice”, şi-a început discursul primarul mun. Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

Conform statisticilor prezentate de edil, există diferenţe foarte mari între proporţia populaţiei rurale din fiecare regiune, faţă de populaţia urbană. Conform unei analize Eurostat prezentată de Antal Árpád, discrepanţa dintre zonele rurale şi cele urbane din România este cea mai mare din Europa. De asemenea, riscul de sărăcie în zonele urbane este sub media europeană în România, însă în ceea ce priveşte zonele rurale singura ţară situată sub ţara noastră este Bulgaria.

„Practic, în urma acestor date, am tras concluzia că aceste regiuni nu au fost împărţite adecvat, nu îndeplineau criteriile de coeziune şi nu puteam să îndeplinim obiectivul de a reduce inegalităţile şi nu vom reuşi să reducem această breşă dintre judeţele bogate şi cele sărace din fiecare regiune”, a mai spus Antal Árpád.

Conform datelor prezentate, cu excepţia Bucureştiului, în celelalte regiuni, între 2006-2017, diferenţele au crescut de la 17% la 28%, ceea ce este departe de un nivel de coeziune dorit, dimpotrivă aceste discrepanţe cresc.

„Uneori, în aceeaşi regiune se găsesc judeţe foarte bogate şi judeţe foarte sărace. De asemenea, sunt zone unde populaţia locuieşte atât la sat cât şi la oraş, lucru care înseamnă că populaţia rurală săracă pierde de două ori: în primul rând pentru că în acea regiune PIB-ul per total va fi mai mare, deci se vor primi mai puţini bani din subvenţii, şi în al doilea rând populaţia va avea de suferit pentru că judeţele mai bogate vor beneficia practic de finanţare”, a explicat Antal Árpád.

„Propunerea noastră ar fi să lăsăm la o parte Bucureştiul şi să luăm în calcul celelalte 7 regiuni de dezvoltare, în cadrul cărora trebuie să analizăm situaţia individuală de la un judeţ la altul pentru judeţele care au rămas în urmă şi în cadrul acestor judeţe, sistemele de investiţii teritoriale ar trebui folosite ţintit pentru a rezolva probleme specifice, pentru a putea inversa această tendinţă din ultimii 10 ani”, a fost sugestia oferită de primarul mun. Sfântu Gheorghe.

Discursuri despre importanţa Investițiilor teritoriale integrate

Europarlamentarul UDMR  Winkler Gyula a început prin a felicita judeţele Covasna şi Harghita pentru că sunt două entităţi atât de active în Săptămâna Europeană a Regiunilor şi Oraşelor.

Abordarea teritorială este un element foarte nou în politica UE, a declarat Winkler Gyula. Flexibilitatea abordărilor tematice, simplificarea, guvernarea pe mai multe niveluri, consolidarea capacității administrative locale, gândirea inovatoare – printre altele, sunt considerate de europarlamentar ca fiind aspecte importante pentru realizarea dezvoltării teritoriale și este esențial să creștem resursele Uniunii Europene.

Mihaela Virginia Toader, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, încurajează autorităţile să înceapă să realizeze proiecte ITI, care pot dura până la 2-3 ani. Secretarul de stat a subliniat că sistemul de aplicații și suport este încă în dezvoltare, confruntându-se cu provocări precum regiuni concurente, județe, rezultând că cele mai avansate zone au șansa de a câștiga aplicațiile pentru că au experiență și resurse.

Dezvoltarea teritorială integrată a diferitelor regiuni este de neconceput fără consultarea liderilor locali, a declarat Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita și membru al Comitetului Regiunilor. „ITI-urile pot avea succes doar dacă nu numai guvernele statelor membre iau decizii, ci și administrațiile locale și comunitatea. Există decalaje uriașe între diferite state membre care trebuie reduse, iar ITI-urile ar putea ajuta la reducerea acestor diferențe”, a spus Borboly Csaba.

Senatorul Tánczos Barna a subliniat actualitatea subiectului, deoarece dezbaterea privind utilizarea fondurilor europene este în curs, acordând, de asemenea, o importanță deosebită în a ajuta regiunile mai puțin dezvoltate de a se apropia de cele mai dezvoltate.

Un exemplu pozitiv a fost prezentat în cadrul conferinţei de Tadeus Truskolaski, primarul oraşului Białystok (Polonia), care, prezentând cazul său, a afirmat că populația a crescut semnificativ în zonă datorită folosirii eficiente a fondurilor de dezvoltare teritorială integrate.

În încheierea conferinței, Vittoria Alliata di Villafranca, director al DG REGIO al Comisiei Europene, a declarat că consolidarea capacității administrative este o condiție necesară pentru realizarea ideilor care vizează dezvoltarea teritorială, deoarece administrația publică este imposibilă fără o administrare adecvată. În același timp, directorul a încurajat cooperarea între diferite instituții administrative.

„Este important ca cetățenii să fie mai vocali, este important să creăm o Uniune Europeană mai aproape de cetățenii săi, reducând marile lacune pentru a elimina disproporțiile, mai degrabă decât pentru a le consolida, Investițiile teritoriale integrate putând fi politica de succes a dezvoltării regionale în perioada 2021-2027”, a spus Vittoria Alliata di Villafranca.

Luând cuvântul la finalul conferinței, în calitate de invitat, președintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a accentuat cele spuse de antevorbitorii săi, subliniind importanța Investițiilor Teritoriale Integrate, însă doar cu consultarea și implicarea autorităților locale sau regionale.

www.sfantugheorgheinfo.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail