Peste 40 de elevi din clasele IX-XII de la Liceul Teoretic „Tamási Áron” Odorheiu Secuiesc şi de la Liceul Teoretic „Salamon Ernő” Gheorgheni au întors vizita partenerilor lor, elevi la Colegiul Naţional „Carol I” şi Colegiul Naţional „Elena Cuza”, în cadrul proiectului „Împreună-Együtt”. Au legat prietenii, au vizitat locuri necunoscute, s-au distrat şi au vorbit româneşte. „Dacă mai rămâneam o săptămână la Craiova, învăţam limba română la perfecţie”.
În ultima săptămână a lunii septembrie, elevii harghiteni au poposit pe meleagurile olteneşti. Le-au văzut pentru întâia oară, la fel şi profesorii care i-au însoţit. Au avut parte de o primire care le-a „depăşit aşteptările”, elevii craioveni şi-au întâmpinat oaspeţii în costume populare tradiţionale, oferindu-le pâine şi sare, potrivit obiceiului la români şi le-au făcut cunoştinţă cu familiile care aveau să îi găzduiască pe durata vizitei. „O atmosferă caldă, la propriu şi la figurat”, povesteşte profesoara Doina Strasszer de la Liceul Teoretic „Salamon Ernő” din Gheorgheni. Bucuria revederii i-a binedispus pe toţi. „Aţi dat tonul la Gheorgheni! Este modestul nostru răspuns la ospitalitatea şi căldura pe care le-am simţit când v-am vizitat şi am experimentat cu drag unitatea în diversitate”, a declarat, la rândul ei, profesoara Corina Andriescu de la Colegiului Naţional „Elena Cuza” din Craiova.
Elevii de la Colegiile Naţionale „Carol I” şi „Elena Cuza”, îndrumaţi de profesori, s-au întrecut în a le oferi partenerilor harghiteni un program variat şi bogat în experienţe: vizite cu explicaţii detaliate la muzee, excursii, plimbări, piese de teatru, invitându-i şi în sălile de clasă, pentru a învăţa împreună.
„Ne-au dus în excursie la Orşova, la Mraconia, am vizitat Mânăstirea „Sfânta Ana” şi Cazanele Dunării. La întoarcere, am făcut o oprire şi la Turnu Severin. Am văzut atâtea lucruri frumoase, care ne-au impresionat pe toţi”, ne dezvăluie prof. Adriana Boca de la Liceul Teoretic „Tamási Áron” Odorheiu Secuiesc, „am vizitat împreună Muzeul de Artă, Casa Băniei, Muzeul de Istorie, Biblioteca Judeţeană, ne-am plimbat prin parcul Romanescu, admirându-i frumuseţile”, adăugă prof. Doina Strasszer.
În ultima zi, elevii harghiteni au fost invitaţi să participe la ore de Limba şi literatura română, Engleză, de Chimie, Biologie şi de Informatică, îmbogăţindu-şi vocabularul şi dezvoltându-şi abilitatea de comunicare în limba oficială a ţării, alături şi împreună cu partenerii români din cele două colegii naţionale. „A fost puţin mai greu la Chimie pentru elevii noştri, care nu cunoşteau termenii de specialitate în limba română, dar elevii craioveni au fost foarte atenţi şi binevoitori, au încercat să îi implice pe ai noştri în toate activităţile, iar seara ne-au pregătit o piesă de teatru, foarte drăguţă”, relatează prof. Boca.
Şi, cel mai important este că elevii din Harghita au reuşit să-şi învingă teama ori reticenţa de a vorbi în limba română, cu un mic imbold şi din partea Universului, care a complotat la înlăturarea barierelor de comunicare. „Am avut emoţii când am plecat din Harghita, am crezut că sută la sută vor folosi limba engleză în discuţiile cu partenerii români din proiect. Dar, norocul sau ghinionul nostru, craiovenii învaţă Spaniola şi Franceza, aşa că ai noştri au fost obligaţi să vorbească numai româneşte şi au reuşit. Abia puteam să-i trimitem seara la culcare, fiindcă povesteau întruna şi greu se despărţeau de partenerii lor din Craiova”, continuă aceasta.
Toate activităţile au reprezentat un câştig evident în privinţa comunicării în limba română, susţin cadrele didactice de la liceele cu predare în limba maghiară, fapt remarcat şi de elevi, care şi-au exprimat dorinţa să continue proiectul şi în anii ce urmează „chiar dacă la anul vor fi deja studenţi. „Zilele petrecute (la Craiova – n.a.) nu au fost doar parte a unui schimb de experienţă, ci şi ale unui schimb de zâmbete, de căldură sufletească, de prietenie, de cultură, de talent, de momente preţioase, de cunoştinţe şi de viziune despre lume. Amintirile schimbă viaţa scria eleva Simon Hanna Fatime, în timp ce elevul Czink Gergő spunea: Mulţumesc că aţi încercat să ne cunoaşteţi”, rememorează prof. Strasszer afirmaţiile unor elevi din Gheorgheni, exprimându-şi convingerea că „astfel s-au mai şters şi prejudecăţi, atât de-o parte, cât şi de alta” şi că „buna cunoaştere a limbii române va fi, cu siguranţă, o poartă deschisă spre lume, spre o mai bună comunicare”.
În drum spre casă, o elevă din Odorheiu Secuiesc le-a spus însoţitorilor că a „învăţat, în sfârşit, care este diferenţa dintre accident şi incident, între din cauza şi datorită”. „De altfel, ea ne-a surprins şi pe noi şi pe părinţii ei, cu răspunsul pe care l-a dat mesajului mamei, care o întreba ce face, dacă îi place şi cum se descurcă: Mama, nu vorbesc ungureşte! Iar un alt elev mi-a zis: doamna profesoară, dacă mai rămâneam o săptămână, învăţam limba română la perfecţie. Au fost încântaţi de această vizită şi de tot ce au văzut acolo, de oraş şi de oameni. Abia îi aşteptăm să vină la noi, preconizăm că se va întâmpla pe la sfârşitul lui martie-începutul lui aprilie 2020. Dar copiii au vorbit deja între ei, ca în vacanţa de iarnă să se întâlnească şi să petreacă din nou măcar câteva zile împreună. S-au împrietenit şi ar fi foarte bine dacă ne-am putea întâlni mai des”, a spus prof. Adriana Boca.
Ca de obicei, la finalul vizitei, Secretariatul General al Guvernului a oferit tuturor elevilor implicaţi în proiect câte un pachet de cărţi, ce cuprinde „Dicţionarul Explicativ al Limbii Române”, „Dicţionarul Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române” şi volumul „Gramatica de Bază a Limbii Române”, iar fiecare profesor a primit în dar dicţionarul de artă „Eroi şi zei ai Antichităţii”.
„Proiectul, în esenţă, îşi propune dezvoltarea competenţelor de comunicare, cunoaşterea şi apropierea interculturală. Scopul este să-i determinăm pe elevii maghiari să se elibereze de barierele de comunicare, iar pe cei români, din Craiova (judeţul Dolj), să vadă o altă cultură. În anul şcolar 2019-2020, vor mai intra în proiect alte cinci şcoli: Colegiul Reformat „Baczkamadarasi Kis Gergely”, Liceul Pedagogic „Benedek Elek” şi Liceul Tehnologic „Kós Károly”, toate din Odorheiu Secuiesc, precum şi Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” şi Liceul Tehnologic „George Bibescu” din Craiova. Consiliul Judeţean Harghita va deconta deplasarea harghitenilor în Oltenia”, a precizat iniţiatoarea proiectului, inspectoarea de Limba şi literatura română Manuela Nicoleta Stângă, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita.
Proiectul „Împreună-Együtt” a început în anul 2018 şi va continua până în anul 2021, numărul şcolilor care îşi doresc să devină parte a acestuia crescând de la un an la altul.