Zilele Sportive Sfântu Gheorghe, ajunse la cea de-a 13-a ediție, încep astăzi și se vor derula până duminică, inclusiv, programul cuprinzând numeroase activități pentru iubitorii sportului, dar și activități conexe, în mai multe locuri din oraș.

Ediția din acest an a Zilelor Sportive Sfântu Gheorghe va fi deschisă astăzi, 20 septembrie, de la ora 18.00, în centrul orașului, în Piața Libertății.  La 18.10 se va desfășura un moment de dans modern pregătit de echipa de la Palatul Copiilor, condusă de către instructoarea Molnár Enikő, iar de la ora 18.15 –va începe Alergarea olimpică „Estera Dobreˮ, în onoarea participantei la Jocurile Olimpice din 2008, Estera Dobre, fostă practicantă de lupte libere. Jonglerii cu focul, plimbări cu bicicleta, dar și „Ștafeta olimpică” se vor desfășura, pe parcursul zilei, în centrul orașului.

În paralel, tot de la ora 18.00, în parcarea Hotelului Bodoc, cei interesați vor putea experimenta ridicarea cu balonul cu aer cald, până la orele 21.00, iar sâmbătă, 21 septembrie, tot între orele 18.00-21.00, balonul cu aer cald va fi amplasat în parcarea Sepsi Arena, au transmis organizatorii, prin intermediul unui eveniment creat pe o rețea de socializare.

Potrivit aceleiași surse, prețul unui bilet pentru copii este 20 lei (cu precizarea că accesul minorilor sub 14 ani se face doar împreună cu un adult), iar un bilet pentru adulți va costa 50 de lei.

La Arena Sepsi / Sala mare de sport, programul zilei cuprinde, de la ora  14.00 și de la ora 16,00, două turnee de baschet, iar la sala mică de sport, un campionat de baschet 

Tot azi și tot la Arena Sepsi, dar în parcare, de la ora 17.00 – se va organiza Ziua deschisă a Programului Arena „Inițiere în sport” – la care vor participa grupele mari din grădinițe și clasele I-II, de la diferite școli din municipiu.

Sâmbătă, programul începe de dimineață, de la 9.30, în parcarea Arenei Sepsi, cu meciuri de streetball, urmate, la ora 10.00, de o expoziție de mașini retro, dar și de sporturi tradiționale și airsoft, teqball, karting și nu numai.

Pe scena Arenei, tot începând de dimineață, vor avea loc numeroase demonstrații: demonstrație de abilitate canină, de gymstick, de arte marțiale, de step aerobic, dans modern, dans de societate și altele, iar în cortul montat la Arenă se vor derula numeroase prelegeri pe teme de sport și sănătate, de dimineață și până seara.

În sălile de sport de la arenă se vor derula, desigur, competiții sportive, meciuri, campionate, iar în sala mare de conferințe, prezentări și discuții cu sportivi, medici, specialiști.

Și la patinoarul de la Arenă sunt programate, tot de sâmbătă, diverse activități, printre care și o demonstrație de patinaj artistic, petreceri pe gheață și Cupa memorială „Fogarasi Zoltán” la hochei pe gheață, pentru categoria U8.

Meciuri și activități sportive se vor derula mâine și pe terenurile din cadrul Arenei, dar și în alte locații (Sala Sporturilor Szabó Kati, Baza de înot, etaj 2, în sala de sport a fostului Liceu „Kós Károly” și la Sala Sporturilor Szabó Kati.

Duminică este numită „Ziua familiilor”, iar programul este unul amplu și cuprinde activități atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari.

Întreceri, demonstrații, prezentări pe teme de sănătate și stil de viață, întâlnirea cu fanii echipei Sepsi OSK, meciuri, concursuri variate sunt cuprinse în program.

Acesta este disponibil integral pe site-ul evenimentului: https://www.sportnapok.ro/ro/.

 

Ana Ciorici COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail