Covăsneanul Cătălin Nicolae Lazăr a fost selectat de către Consiliul Tineretului din România (CTR) pentru a face parte din „Rețeaua de conectori”- o rețea de sprijin pentru consultarea tinerilor și influențarea deciziilor politice în interesul lor.
„În urma apelului național de selecție lansat de către Consiliul Tineretului din România (CTR) am onoarea și bucuria de a fi selectat pentru a face parte din Rețeaua națională de Conectori.
Rețeaua este structura de voluntari a Consiliului Tineretului din România care implementează activități de consultare a tinerilor și susține desfășurarea la nivel local a campaniilor de influențare a politicilor publice. Totodată sunt onorat că alături de alți 20 de conectori selectați din România, absolvenți de studii superioare, voi participa la un curs de specialist în activitatea de lobby, acreditat ANC, în perioada 30 august – 22 septembrie (3 sesiuni de formare de 2 – 3 zile, în timpul weekendurilor), această oportunitate fiindu-mi extrem de utilă pe viitor.Acest curs, cât și alte activități de interes pentru mișcarea de tineret din România ce se vor derula, fac parte integrantă a proiectului <<Instrumente de consolidare a dialogului structurat în politicile publice în domeniul tineretului – ACTIV-ONGT>>,.”- a explicat Cătălin-Nicolae Lazăr.
Potrivit acestuia, membrii rețelei vor iniția acțiuni pentru participarea comunității locale la viața publică și implicarea cetățenilor în procesele decizionale, inclusiv inițiative pilot, inovative, vizând dezvoltarea responsabilității civice, promovarea egalității de șanse, a nediscriminării și a dezvoltării durabile. Membrii rețelei vor colabora cu diferite structuri neguvernamentale de/pentru tineret, reprezentanți ai unor instituții publice și jurnaliști și vor beneficia de sprijin din partea echipei de proiect.
„În mod specific, rețeaua va urmări în primul semestru consultarea tinerilor și a structurilor neguvernamentale de/pentru tineret referitor la acte normative precum Legea Tineretului, metodologiile concursurilor de proiecte Ministerul Tineretului și Sportului (MTS) și legislația privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, precum și formularea de propuneri de îmbunătățire a acestora, respectiv susținerea campaniilor de influențare a deciziilor. Rețeaua își propune de asemenea să constituie un suport important pentru schimbul de experiență între membri, inclusiv în privința instrumentelor și mecanismelor de consolidare a dialogului structurat cu privire la teme prioritare pentru realizarea dezbaterilor și consultărilor organizate în mediul virtual, cu privire la adaptarea cadrului legal relevant privind politicile în domeniul tineretului, inclusiv pentru formularea de politici alternative. În acest sens, se va utiliza ca suport o aplicație web dedicată”, a mai spus Cătălin- Nicolae Lazăr, care a declarat că își dorește ca implicarea sa în proiect și în rețea să fieîntr-un ceas bun și cu rezultate.
Lucrătorul de tineret Cătălin – Nicolae Lazăr, Consilier de tineret în cadrul Compartimentului Tineret/Tabere al DJST Covasna, este o persoană implicată și foarte activă în domeniul tineretului. De numele covăsneanului se leagă multe proiecte care au făcut ca județul Covasna să fie cunoscut în comunitatea de tineret din țară și nu numai.
El face parte și din Grupul Național de Lucru „Standarde de Tineret”, inițiat de Federația Young Men’s Christian Associations România (YMCA România), Asociația Young Initiative (AYI) și Centrul pentru Dezvoltare Comunitară Durabilă (CDCD), grup ce își derulează activitatea în perioada octombrie 2018 – septembrie 2019, în scopul dezvoltării de politici publice și standarde de calitate pentru activitățile de tineret.
Covăsneanul mai este implicat și în alte structuri și grupuri de lucru în domeniul tineretului reprezentând România la întâlniri în acest sens, atât în țară cât și în străinătate.
Ana Ciorici COSTACHE