Au început înscrierile la „ȘCOALA NAȚIONALĂ PENTRU DEMOCRAȚIE” – ediția a VIII-a și „PROIECTUL DE ȚARĂ ROMÂNIA MEA”- ediția a IV-a, două tabere naționale organizate, luna aceasta, de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Covasna, la Centrul de Agrement Pădureni

Tabăra „Școala Națională de Democrație” se va desfășura în perioada 12-18 august 2019, iar „Proiectul de țară – România Mea”, în perioada 19 – 25 august 2019, au anunțat organizatorii.
„Taberele sunt proiecte prin care Direcția Județeană pentru Sport si Tineret Covasna își propune dezvoltarea și diversificarea acțiunilor de timp liber, vacanță, sport si turism pentru tineri.”- au transmis reprezentanții DJST Covasna.

Potrivit acestora,  tinerii care doresc să participe trebuie: să fie elevi elevi cuprinși într-o formă de învățământ, în clasele V – XII (inclusiv); să aibă vârstă între 10 -20 ani; să fie cetățeni români cu domiciliul în România; să fie apți din punct de vedere medical; să aibă acordul scris al părinților, în vederea participării la tabără; să nu fi participat la nici o altă tabără organizată de Ministerul Tineretului și Sportului sau de o direcție din subordine în anul 2019.

Înscrierea participanților pentru tabăra națională se realizează în baza următoarelor documente: formularul de înscriere tip, pe care îl pot găsi pe site-ul Direcției; documentul de identitate (CI / certificat de naștere) – în copie; diplome/ certificate/ adeverințe/ contracte de voluntariat/ recomandări – în copie; acordul scris al părinților;  acordul părintelui privind prelucrarea datelor cu caracter personal, au informat organizatorii.

Formularul de înscriere, completat, se va transmite către DJST Covasna, însoțit de documentele solicitate.

Pentru ambele tabere, înscrierile au început luni, 5 august.  Pentru „Școala Națională de Democrație-ediția a VIII-a”- dosarele se primesc până în 10 august, iar pentru „Proiectul de țară – România Mea-ediția a IV-a”- până în 15 august.

Costul privind cazarea, masă, serviciile și materialele celor 55 tineri ai „Școlii Naționale de Democrație” și cei 120 de tineri ai „Proiectul de țară – România Mea” beneficiari ai taberelor naționale, va fi suportat de către Ministerul Tineretului și Sportului. – a anunțat DJST Covasna.

„În acest an, aceste tabere se adresează tinerilor care manifestă interes pe de-o parte, față de ceea ce înseamnă valorile democratice, iar pe de altă parte, față de ceea ce înseamnă apartenența la origini și valori identitare comune. Tabăra își propune să dinamizeze turismul școlar covăsnean și național prin dezvoltarea conceptului de tabere educaționale care vor promova și valorile de patrimoniu natural și cultural al zonei.”- au mai transmis reprezentanții DJST Covasna.

Cele două proiecte s-au dovedit a fi de mare succes.  Cele două proiecte oferă tinerilor participanți oportunitatea de a socializa și de a se dezvolta personal.

Politologul Cristian Pîrvulescu, va deschide ediția din acest an a taberei „Școala Națională pentru Democrație”

Politologul Cristian Pîrvulescu este invitat de onoare la tabăra „Școala Națională pentru Democrație”, dumnealui deschizând și ediția de anul trecut. Evenimentul  se adresează unui număr de 55 de tineri, tema din  acest an fiind „Violență și discriminare”.

„Politologul și profesorul universitar Cristian Pirvulescu, Decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din România va deschide oficial și anul acesta, în data de 13 august, Tabăra Națională SCOALA NAȚIONALĂ PENTRU DEMOCRAȚIE – EDIȚIA A VIII-A! Violența și discriminarea sunt cele două teme majore ce vor fi abordate, iar evenimentul va avea loc în perioada 12 – 18 august 2019, la Centrul de Agrement Pădureni aflat în subordinea DJST Covasna. Scopul proiectului este creșterea gradului de implicare civică a tinerilor în comunitate și dezvoltarea lor ca persoană resursă pentru comunitatea de unde provin. Dorința noastră este de a oferi tinerilor din România contextul necesar și oportun prin care să înțeleagă mai bine ce implică o societate democratică adevărată și cum pot contribui la definirea unei asemenea societăți iar pentru asta există un parteneriat de tradiție între Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Covasna, Asociația ProDemocrația(APD), American Councils for International Education Romania și Școala Națională de Studii Politice și Administative (SNSPA)-Facultatea de Științe Politice.”- a transmis Consilierul de tineret Cătălin – Nicolae Lazăr, unul dintre coordonatorii proiectului și cei care au făcut ca acest eveniment național, să devină unul de tradiție al Centrului de Agrement Pădureni.

Evenimentul este finanțat de către Ministerul Tineretului și Sportului și în urma selecției la nivel național, a fost inclus în Calendarul Taberelor Naționale și Tematice ale MTS, aferent anului 2019.

Ana Ciorici COSTACHE

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail