Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) lansează în cursa pentru Primăria Târgu Secuiesc un tânăr în vârstă de 33 de ani, descendentul unei vechi familii din zonă, care a fost crescut şi şcolit în Germania.

Johann Taierling şi-a anunţat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, intenţia de a candida la alegerile locale din acest an, menţionând că beneficiază de sprijinul PPMT, în cadrul căruia ocupă funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei municipale Târgu Secuiesc.

Acesta a menţionat că familia sa are origini străvechi în această zonă, încă din anii 1600, iar printre strămoşii săi i-a enumerat pe Csiszar Denes, care a construit Băile Csiszar din Balvanyos, Nagy Ferencz care a ridicat Băile Fortyogo din Târgu Secuiesc şi Torok Ferenc, un renumit chirurg.

Taierling a mai spus că în perioada comunistă familia lui s-a mutat la Timişoara, iar în 1989 a plecat în Germania unde şi-a făcut studiile. S-a reîntors în ţară în 2005 pentru a-şi regăsi rădăcinile, dar şi pentru a recupera averea familiei confiscată de comunişti.

Acesta a menţionat că nu a mai făcut parte din niciun alt partid politic, dar a decis să facă acest pas considerând că prin educaţia şi experienţa sa poate deveni util comunităţii locale. A ales PPMT pe considerentul că «doar un partid nou, cu oameni noi poate aduce schimbarea».

Pentru funcţia de primar al municipiului Târgu Secuiesc, ocupată în ultimii patru ani de Racz Karoly (Partidul Civic Maghiar), şi-a mai anunţat intenţia de a candida şi senatorul UDMR Bokor Tibor.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail