Protopopul Aurel Nistor (1882-1974)
Protopopul Sebastian Rusan (1884-1956)
În cadrul proiectelor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri, redacția cotidianului Mesagerul de Covasna publică, în serial, volumul „Păstori sufleteşti ai Sfintelor Altare din Eparhia Covasnei şi Harghitei”, de Erich-Mihail Broanăr, Ioan Lăcătuşu și Sebastian Pârvu, volum apărut la Editura Grai Românesc, cu binecuvântarea Preasfinţitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei.
Cartea reprezintă un omagiu adus slujitorilor Bisericii Ortodoxe din județele Covasna şi Harghita – preoți, protopopi și ierarhi la pregătirea, înfăptuirea și consolidarea Marii Uniri. Lucrarea introduce în circuitul public informații, în mare parte inedite, despre contribuția Bisericii Ortodoxe, a școlilor confesionale și asociațiilor culturale românești din această parte de țară la păstrarea și afirmarea identității naționale românești din Arcul Intracarpatic.
X.6.3. Protopopul Aurel Nistor (1882-1974)
Preotul Aurel Nistor s-a născut la 24 aprilie / 6 mai 1882, în Araci, şi a murit la 28 februarie 1974. Este fiul preotului ortodox Dionisie Nistor, fratele Episcopului Veniamin Nistor (1886-1963) şi medicului Pompiliu Nistor (1883-1961). A urmat cursurile şcolii primare în Săcele şi Araci (1888-1892), gimnaziul la „Székely Mikó” din Sfântu Gheorghe şi la liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1893-1895). Urmează cursurile Academiei Teologice „Andreiene” la Sibiu. A fost hirotonit în 1903, pentru parohia ortodoxă din Araci, unde va rămâne în această funcţie până în august 1916, când este arestat şi trimis în lagărele din vestul Ungariei, de unde va fi eliberat în iunie 1918. În 1922, este distins cu brâul roşu, iar în 1926, este înscăunat oficial ca protopop de Sfântu Gheorghe. Din această funcţie se implică în viaţa publică a judeţului Trei Scaune cu multă pasiune şi competenţă.
Referitor la convieţuirea interetnică din zonă şi la relaţiile cu populaţia secuiească, părintele Aurel Nistor afirma: „Populaţia secuiască este harnică şi organizată sub raport economic, respectuoasă faţă de lege şi autoritate şi desprinde repede miezul din învelişul lucrurilor. Cine se apropie cinstit, cu simţul dreptăţii şi al corectitudinii, dându-i respectul cuvenit, îşi câştigă repede simpatia, chiar dacă se dovedeşte mare român în activitatea şi simţirea sa. Populaţia secuiască a fost în trecut şi este în mare parte şi astăzi indusă în eroare cu privire la poporul român. I s-a format în mod meşteşugit o părere falsă asupra trecutului şi calităţile lui… Bariera de duşmănie între secui şi români este artificială, creată tendenţios pentru a împiedica apropierea unii de alţii”.
În perioada interbelică a îndeplinit mai multe funcţii publice: deputat în Parlamentul României, preşedinte al Camerei de Agricultură a Judeţului Treiscaune, preşedinte al Despărţământului Central Treiscaune al Astrei, preşedinte al Asociaţiei Cultul Eroilor Filiala Treiscaune ş.a. Este autorul mai multor lucrări, studii şi articole referitoare la istoria şi cultura românilor din Arcul Intracarpatic. După refugiu, în perioada 1940-1952, a fost preot în Avrig şi în Braşovul Vechi, revenind în Araci la vârsta de 75 de ani, unde reconstruieşte biserica dărâmată de cutremurul din 1940. A murit la 92 de ani, în ultima zi a lunii februarie 1974. În anul 1999, la Editura Carpaţii Răsăriteni din Sfântu Gheorghe a apărut volumul de studii şi documente Aurel Nistor. O pagină din istoria Bisericii şi a Neamului, alcătuit şi îngrijit de Ioan Lăcătuşu.
În recenzia volumului, prof. Luminiţa Cornea afirmă: „Protopopul Aurel Nistor (1882-1974) face parte din acea categorie pentru care „preoţia nu este profesiune, ci un apostolat”, încadrându-se perfect în sintagma poetului Andrei Mureşanu: „Preoţi cu crucea-n frunte! Căci oastea e creştină”. Activitatea acestui slăvit slujitor al sfântului altar a fost cercetată cu sârg de Ioan Lăcătuşu. Roadele cercetării se constituie în cartea „Aurel Nistor – o pagină din istoria Bisericii şi a neamului” volum de studii şi documente alcătuit şi îngrijit de Ioan Lăcătuşu, lucrarea apărută cu binecuvântarea PS Ioan Selejan, Episcop al Covasnei şi Harghitei, la editura Muzeului Carpaţilor Răsăriteni” din Sf. Gheorghe. (…) Aurel A. Nistor prezintă cu afecţiune momentele importante din viaţa tatălui său: studiile, păstorirea enoriaşilor din Araci între 1909-1926, activitatea de protopop de Sf. Gheorghe între 1926-1940, cea de protopop de Avrig între 1940-1942, apoi preot la biserica din Braşovul vechi până în 1952, când revine paroh în Araciul natal. Deşi la o vârstă înaintată (75 de ani) se încumetă şi reuşeşte că clădească o biserică nouă la Araci, pentru că cea ridicată de tatăl său fusese distrusă de cutremurul din 1940. Asupra acestor perioade insistă fiecare autor al celor patru portrete, la care adaugă preocupările spirituale, culturale, civice, economice şi sociale.
O parte substanţială a volumului o constituie studiile şi articolele, din care menţionăm: „Raportul preotului Aurel Nistor despre prelegerile economice ţinute în Ţara Oltului”, preluat din revista „Transilvania”, nr. IV, 1909; „Se ivesc zorile la românii din Secuime”, apărut în „Neamul românesc”, nr. 227 din 1919; „Predică la instalarea ca protopop de Sf. Gheorghe”, preluată din Fondul „Aurel Nistor”, aflat la Muzeul Bisericii „Sf. Nicolae” din Scheii Braşovului; „Mijloacele pentru întărirea bisericii ortodoxe române din Săcuime”, apărut în „Revista Teologică”, nr. 4, 1927; „Crâmpeie de muncă românească în Secuime”, lucrare de sine stătătoare tipărită probabil la Sf. Gheorghe în 1930; „Problema românească din ţinuturile secuizate şi Biserica Ortodoxă”, articol reprodus de îngrijitorul ediţiei din „Telegraful român”, 1939; „Mitropolitul Nicolae şi problema românească din ţinutul secuizat”, material preluat din volumul „Omagiu ÎPS Dr. Nicolae Bălan, mitropolitul Ardealului, la 20 de ani de arhipăstorire”, Sibiu, 1940. O treime din volumul prezentat cuprinde „Documente privind activitatea preotului Aurel Nistor” (diferite scrisori, proces-verbal de reorganizare a despărţământului Trei Scaune al ASTREI, documente privind instalarea ca protopop de Sf. Gheorghe etc.) şi „Documente referitoare la activitatea Comitetului Cultural Judeţean Treiscaune pentru reromânizarea elementului etnic românesc maghiarizat”, (procese verbale, memorii, diverse adrese, scrisori şi telegrame oficiale). Ultima parte a volumului conţine câteva semnificative şi reuşite ilustraţii ce întăresc valoarea documentară a cărţii”.
În „Precuvântarea” la volumul Aurel Nistor – o pagină din istoria Bisericii şi a neamului, Preasfinţitului Ioan menţionează: „Un părinte al Bisericii Ortodoxe din Covasna revine în prim-plan după mai multe decenii de uitare. Protopopul Aurel Nistor, unul dintre liderii de necontestat ai românilor din această zonă, în perioada interbelică a fost o personalitate locală cu un rol hotărâtor în păstrarea identităţii de credinţă şi neam. Preotul cărturar Nistor a înţeles că nimeni altul PORUNCA neamului său şi a onorat-o la cel mai înalt nivel cu statornicie şi jertfelnicie. Prin faptele sale durabile, părintele Nistor şi intelectualii din generaţia sa care i-au fost alături au reuşit să impună în conştiinţa viitorimii prezenţa durabilă a spiritualităţii şi culturii româneşti, în confruntarea civilizaţiilor din curbura intracarpatică. Studiile şi articolele despre „Biserica Ortodoxă şi problema românească din Săcuime” împreună cu faptele sale pe acest tărâm, se constituie într-un adevărat Testament lăsat spre împlinire întru apărarea unităţi româneşti şi a credinţei ortodoxe. Părintele protopop Aurel Nistor revine astfel printre noi cu bogata sa experienţă şi în duhul său ortodox. Sunt convins că cei care vor stărui asupra acestor rânduri vor avea ce culege pentru inimă şi suflet.
Protopopul Sebastian Rusan (1884-1956)
Preotul Sebastian Rusan s-a născut la 22 septembrie 1884, în comuna Secăşel, jud. Alba. A urmat şcoala primară şi liceul în Blaj, Institutul Teologic l-a urmat la Sibiu. A fost preot în Crăciuneşti, judeţul Hunedoara (1912-1929). În timpul Primului Război Mondial a fost preot militar. Funcţionează apoi ca administrator protopopesc în Haţeg (1929-1931) şi preot paroh în Ocna Sibiului (1931-1933). Pe o perioadă de 7 ani (1933-1940) funcţionează ca preot paroh şi administrator protopopesc în Odorheiul Secuiesc. A construit biserici şi şcoli la Crăciuneşti, Vulcan şi Odorhei (în ultimele două localităţi – catedrale) şi a condus societăţi culturale. La Odorhei, a fost profesor de religie la Liceul de Băieţi „Ştefan O. Iosif”, iar la Viştea, a condus un orfelinat. Parohia ortodoxă română din Odorhei s-a reînfiinţat după marele act al unirii Ardealului cu Patria Mamă. În primii ani, slujbele religioase s-au oficiat în capela amenajată la Prefectura judeţului. Piatra fundamentală a bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, s-a pus în anul 1936, zidirea ei durând până în anul 1938, fiind ridicată „cu fonduri băneşti adunate din donaţia întregii ţări”, sub conducerea pr. Sebastian Rusan. Documentele vremii menţionează faptul că: „Ridicarea catedralei ortodoxe se datorează unui „mănunchi de români plini de însufleţire naţională în frunte cu protopopul Sebastian Rusan, prefectul M. Constantinescu, prof. I Steriapol, directorul Liceului „St. O. Iosif”, Ioan Banu, Ioan Creangă, Zaharia Matcău” ş.a. Protopopul Sebastian Rusan, consilierul parohial Mihail Constantinescu (prefectul judeţului) şi Ioan Bălăşescu, prim-epitrop încheie, după zidirea bisericii, un contract cu pictorul Nicolae Branea din Bucureşti, pentru pictura interioară, exterioară şi de pe iconostas a noii biserici.
Parohia ortodoxă Odorheiu Secuiesc avea în 1934 o suprafaţă de 7,2 ha teren, din care 5,7 arabil. Împreună cu terenul parohului, cantorului şi al instituţiilor culturale şi de binefacere, parohia dispunea de 28,3 ha. Pe baza proiectului aprobat de Consiliul arhiepiscopesc din Sibiu, în 1934 este încheiat contractul cu antreprenorul Dionisie Fekete, pentru construirea casei parohiale ortodoxe şi a sediului protopopiatului. La 12 septembrie 1937 a avut loc prima conferinţă preoţească a protopopiatului ortodox reînviat, desfiinţat „la începutul celui de al XVIII-lea veac de cei ce caută sufletele noastre”. În parohia Odorhei şi în filiile Beclean, Feliceni, Păuleni, Tămăşeşti, Văleni, Vasileni şi Vărsag erau atunci 570 credincioşi ortodocşi.
Împreună cu alţi intelectuali români din fostele judeţe Odorhei, Ciuc şi Treiscaune, protopopii Sebastian Rusan, Aurel Nistor şi Ioan Rafiroiu, s-au numărăt printre iniţiatorii şi susţinătorii proiectului de reromânizare a românilor secuizaţi, proiect care a avut până la urmă ecou şi la principalele instituţii identitare româneşti (biserica ortodoxă şi cea greco-catolică), dar şi la unele şcoli de stat şi foruri ale administraţiei publice locale, la unii intelectuali din mediul academic, la Asociaţiunea ASTRA şi în medii ale presei de limbă română.
După Cel de-al Doilea Război Mondial a fost protopop de Satu Mare. La 1 noiembrie 1946, Sfântul Sinod al BOR îl însărcinează cu conducerea provizorie a Episcopiei Maramureşului. După tunderea în monahism la mănăstirea Cernica, pe 30 noiembrie 1947, de către episcopii Efrem Enăchescu şi Pavel Şerpe, în 2 decembrie acelaşi an, avea să primească cârja de arhiereu pentru eparhia de Maramureş. În septembrie 1948, devine Arhiepiscop de Suceava şi Maramureş, pentru ca, la 26 februarie 1950, să fie ales Arhiepiscop de Iaşi şi Mitropolit al Moldovei. În calitatea de episcop, apoi de arhiepiscop, a refăcut reşedinţa de la Sighet, a organizat administrativ eparhia şi a îndrumat preoţimea în misiunea de combatere a sectelor. În timpul arhipăstoririi de pe tronul mitropolitan de la Iaşi, Sebastian Rusan a întreţinut relaţii cu reprezentanţii celorlalte Biserici ortodoxe (Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Antiohiei, Patriarhia Bulgariei etc.), a sfinţit numeroase biserici şi a efectuat vizite canonice – fiind permanent în mijlocul credincioşilor, la rândul său îndrumându-şi preoţii: „Voi, preoţii trebuie să aveţi dragoste faţă de credincioşii voştri, să-i îndrumaţi, să-i cercetaţi, să îi mângâiaţi şi să fiţi sinceri cu dânşii, căci numai aşa vă veţi numi, cum a zis Mântuitorul, «lumina lumii şi sarea pământului» [Matei 5, 13-14]”.
La inspiraţia Patriarhului Justinian Marina, s-a ocupat de buna desfăşurare a activităţii de învăţământ din seminariile monahale de la Neamţ, Agapia şi Varatic, dar şi a şcolilor monahale, care în 1955 aveau 371 de cursanţi. Tot pentru monahism, Mitropolitul Sebastian Rusan a urmărit îndeaproape acomodarea vieţii monahale la noile realităţi politice, prin organizarea, iniţiată de Patriarh, a atelierelor din mănăstiri, dar şi prin urmărirea de către monahi a unei intense vieţi duhovniceşti. Din punct de vedere cultural, a căutat să-şi aducă în jurul său oamenii de cultură din eparhie şi a iniţiat un vast program de reabilitate a bisericilor atinse de ultimul război mondial. Începând cu anul 1952, va trece la executarea lucrărilor de restaurare şi conservare a mai multor monumente bisericeşti. A participat ca delegat al Sf. Sinod la diferite congrese peste hotare şi la consfătuiri interortodoxe. În volumul Osteneli chiriarhale, apărut la Neamţ în 1954, a publicat cuvântările şi o parte din predicile sale. A trecut la cele veşnice în Iaşi, la 15 septembrie 1956.
Erich-Mihail Broanăr
Ioan Lăcătuşu
Sebastian Pârvu
