„Sărbătoarea ouălor roșii ” va fi marcată și în acest an, la Căminul Cultural Brădet, în a treia zi de Paște. Interpreta de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu este invitata specială a acestei ediții.
Inițiat în urmă cu 25 de ani în urmă, de către directorul Casei orășenești de cultură din Întorsura Buzăului, Costică Oltean, festivalul urmărește să contribuie la păstrarea și perpetuarea tradițiilor locale, să ofere un prilej de socializare și bucurie.
Ediția din acest an, ajunsă la numărul XXV, va avea loc marți, 30 aprilie, cu începere de la ora 16.00, la Căminul Cultural Brădet, fiind organizată de Casa de Cultură Întorsura Buzăului, Primăria Întorsura Buzăului, împreună cu Centrul de Cultură al județului Covasna.
Ca și la edițiile anterioare, evenimentul va debuta cu muzică religioasă și va continua cu un program folcloric, cu participarea Ansamblului „Cununa Carpaților”, a unor soliști vocali, instrumentiști și formații corale din zonă. Interpreta de muzică populară Mariana Ionescu Căpitănescu va fi invitata de onoare din acest an, au transmis organizatorii.
În partea a doua a evenimentului va fi organizat îndrăgitul concurs de încondeiat ouă. Regulile au rămas neschimbate.
Întrucât încondeiatul presupune mult timp și migală, ouăle cu care se dorește participarea la concurs vor fi realizate de concurenți acasă și aduse la fața locului, în 30 aprilie. Ei vor trebui să se prezinte la Căminul Cultural Brădet la ora 15.45.
„Se participă cu șase ouă încondeiate și patru ouă roșii, pentru decor, aceasta fiind regula de intrare în concurs, încă din primul an de organizare. Cele șase ouă vor trebui puse într-un cofraj și din cofrajul respectiv, poate fi selectat pentru un loc câștigător un singur ou.” – a spus Costică Oltean.
Acesta a menționat că an de an, concurenții înscriu ouă lucrate cu măiestrie. Calea rătăcită, frunza de stejar, păpădia și spicul de grâu sunt câteva dintre motivele folosite în zonă, pentru încondeierea ouălor, iar în ceea ce privește culorile, roșul este, desigur, nelipsit.
Directorul Costică Oltean a păstrat aproape toate ouăle încondeiate înscrise în concurs și și-ar dori ca această colecție să poată fi expusă integral, când spațiul va permite acest lucru.
Festivalul „Sărbătoarea ouălor roșii de Paște” este unul dintre cele mai îndrăgite evenimente din zonă. Intrarea este liberă.
Ana Ciorici COSTACHE