Aproape 30 de persoane cu dizabilităţi din judeţul Covasna au fost angajate prin intermediul unei agenţii de plasare a forţei de muncă, înfiinţată anul trecut de Fundaţia Creştină Diakonia din Sfântu Gheorghe.
Potrivit directorului fundaţiei, preotul Makkai Peter, acestea lucrează în comerţ, construcţii, amenajarea spaţiilor verzi şi linii de producţie industrială.
„Anul trecut, am deschis o agenţie de muncă specială pentru persoanele cu dizabilităţi, care, pe de o parte, ţine legătura cu firmele care au obligaţia de a angaja persoane cu dizabilităţi, face un profil al locului de muncă, ajută firmele să îl accesibilizeze şi chiar pregăteşte personalul ca să accepte persoane cu dizabilităţi, iar, pe de altă parte, păstrează legătura cu persoanele cu dizabilităţi care caută un loc de muncă, face un profil al acestora, ce doresc şi ce pot să facă, şi apoi intermediază cele două părţi. Agenţia se numeşte Ergon (…), lucrăm de anul trecut, din octombrie (…) şi acum putem să spunem că lucrăm la un potenţial de sută la sută. Avem două persoane specializate în acest domeniu care lucrează în aria Sfântu Gheorghe şi împrejurimi, dar ideea ar fi, bineînţeles, să lărgim aria şi să mergem mai departe, spre Braşov şi să ne extindem cât mai mult”, a declarat pentru AGERPRES Makkai Peter.
Acesta a spus că persoanele cu dizabilităţi pot presta o muncă valoroasă şi pot reprezenta o resursă importantă în contextul accentuării lipsei forţei de muncă pe piaţă.
„Eu zic că va fi greu, dar, cu timpul, mentalitatea se va schimba, iar persoanele cu dizabilităţi vor găsi locuri de muncă, mai ales că acum firmele realizează, mai mult sau mai puţin, că au probleme cu forţa de muncă şi aici avem un potenţial enorm. Vă daţi seama, în alte ţări europene, în jur de 35-40% dintre persoanele cu dizabilităţi lucrează, iar la noi acest procent nu ajunge nici la 3%. Deci, există un potenţial enorm. Aceşti oameni nu pleacă din ţară, nu se duc să lucreze în străinătate, ei sunt aici. Deci, această forţă de muncă noi trebuie să o exploatăm (…) Am făcut această agenţie în primul rând ca persoanele cu dizabilităţi să devină parte integrantă a societăţii, să lucreze şi să îşi câştige demnitatea şi încrederea în sine, iar, pe de altă parte, pentru a schimba mentalitatea societăţii faţă de persoanele cu dizabilităţi”, a mai spus Makkai Peter.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES