Consiliul Judeţean (CJ) Covasna redeschide, în acest an, o linie de cofinanţare a proiectelor organizaţiilor nonguvernamentale care activează în diverse domenii de activitate, alocând în acest scop peste 7 milioane de lei.

Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a precizat, joi, că pentru sprijinirea proiectelor cultelor religioase se vor aloca 1,8 milioane de lei, pentru cele de tineret 150.000 de lei, iar pentru proiecte culturale şi de petrecere a timpului liber un milion de lei.

De asemenea, pentru proiectele de asistenţă socială ale ong care activează în domeniu s-au prevăzut tot un milion de lei din bugetul acestui an, iar pentru sport 3,2 milioane de lei.

Tamas Sandor a precizat că 300.000 de lei din bugetul CJ vor fi alocaţi pentru reconstruirea Casei parohiale a Bisericii romano-catolice din localitatea Bixad, care a fost parţial distrusă în urma unui incendiu izbucnit la începutul lunii februarie a.c din cauza unui coş de fum amplasat necorespunzător, menţionând, în context, că alte două comunităţi, din Întorsura Buzăului şi Telechia, au fost sprijinite când s-au confruntat cu probleme similare.

Conducerea CJ Covasna a precizat că bugetul de anul trecut a fost unul „extrem de auster”, instituţia neavând fonduri suficiente nici pentru asigurarea salariilor, prin urmare nu a putut aloca bani pentru sprijinirea ONG-urilor.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail