Direcţia pentru Agricultură a județului Covasna va începe, în curând, un curs de calificare în meseria de apicultor. Înscrierile sunt în desfășurare.
Cursul se adresează apicultorilor sau persoanelor care doresc să dobândească competenţe în domeniul apicol, este autorizat de către Comisia Naţională de Formare Profesională a Adulţilor şi recunoscut în toate ţările Uniunii Europene.
Înscrierile au loc în perioada 5-15 aprilie 2019, au informat reprezentanții Direcției pentru Agricultură a județului Covasna. Dosarul de înscriere va conține următoarele acte: buletin/carte de identitate certificat de naștere, act de studiu/foaie matricolă, adeverință medicală (cu mențiunea „clinic sănătos, apt pentru curs de apicultură”), document care atestă modificarea /schimbarea numelui, după caz (de exemplu certificat de căsătorie).
Potrivit aceleiași surse, durata programului de formare este de 360 ore (din care 120 de ore de teorie și 240 de ore de instruire practică) și se desfășoară pe parcursul a 12 săptămâni.
Persoanele care doresc să se înscrie trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani împliniți, au transmis organizatorii.
Taxa de participare este de 420 lei/persoană conform Ordinului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale 43/2017. La înscriere, se va plăti 50% din taxa de curs.
În urma absolvirii se va elibera certificat de calificare.
Direcția Agricolă are autorizare și pentru organizarea de cursuri de calificare ca lucrător în creșterea animalelor și în cultura plantelor.
Ana Ciorici COSTACHE