Camera Deputaţilor a adoptat, în şedinţa de miercuri, proiectul referitor la reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care prevede că vor fi desfiinţate cele opt direcţii regionale şi vor fi înfiinţate la nivelul judeţelor, precum şi trecerea structurii vamale din cadrul ANAF la Ministerul de Finanţe.

Proiectul de lege a fost iniţiat de UDMR şi are ca obiect de reglementare reorganizarea ANAF în sensul revenirii la modul de organizare a administraţiilor financiare la nivel judeţean.

Potrivit textelor adoptate, în subordinea Agenţiei se înfiinţează direcţiile finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu sediul în municipiile reşedinţă de judeţ, respectiv municipiul Bucureşti, instituţii publice cu personalitate juridică. Cele opt direcţii generale regionale ale finanţelor publice se desfiinţează şi devin, prin divizare, direcţii ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Atribuţiile direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice, cu excepţia celor ale direcţiilor regionale vamale, precum şi ale birourilor vamale de interior şi de frontieră, se preiau de către direcţiile finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, potrivit ariei teritoriale de competenţă.

Aplicarea prevederilor art. 11 alin. (4) din OUG 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 144/2014, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, se face prin ordin al ministrului Finanţelor Publice, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Instrucţiunile pe baza cărora se încheie protocolul de predare-primire privind execuţia bugetară se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, mai prevede proiectul.

Textul adoptat mai prevede că se înfiinţează Direcţia Generală a Vămilor, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, finanţat de la bugetul de stat, care se organizează şi funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Direcţia Generală a Vămilor se înfiinţează prin preluarea atribuţiilor, a activităţii, a posturilor şi a personalului următoarelor structuri vamale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a unităţilor subordonate: Direcţia Generală a Vămilor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi direcţiile regionale vamale şi birourile vamale de interior şi de frontieră din cadrul direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice.

Organizarea, modul de funcţionare, numărul de posturi al Direcţiei Generale a Vămilor, precum şi alte aspecte determinate de aplicarea măsurilor de reorganizare prevăzute de prezenta lege se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Preluarea personalului în noua structură organizatorică a Direcţiei Generale a Vămilor şi încadrarea acestuia în funcţiile publice generale şi specifice stabilite ca funcţii de stat se face în termenele şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare în limita numărului maxim de posturi aprobat.

Deputaţii PNL şi USR au criticat proiectul, considerând că reorganizarea ANAF trebuia făcută de Guvern.

Marţi, la Comisia de buget-finanţe, ministrul de resort, Eugen Teodorovici, a declarat că susţine acest proiect.

„S-a vorbit mult de această nevoie de a reorganiza ANAF şi ca structură şi ca funcţii, ca împărţire a funcţiilor între ANAF şi Ministerul de Finanţe şi în special partea de mentalitate, probabil că mentalitatea va fi şi ea schimbată odată cu schimbarea acestei structuri extrem de importante pentru economia naţională. Cum va arăta? V-am spus vizavi de Vamă că aceasta va fi adusă la forma dinainte de 2013, adică pusă partea de vamă sub autoritatea Ministerului de Finanţe, ca structură independentă, şi sub Ministerul de Finanţe pentru că aşa este normal să fie. Mai departe, în zona de ANAF ştiţi foarte bine că anul trecut a început un proces de mutare la nivel de judeţ a contribuabililor mijlocii tocmai pentru o mai bună relaţie directă şi cât mai simplă cu toţi contribuabilii. De asemenea, propunerea făcută la comisie de colegii de la UDMR reflectă şi o dorinţă de a se desfiinţa partea de regiuni în ansamblul lor, deci ca şi zonă de finanţări rămâne pe regiuni partea de vamă care într-un proiect va avea această logică, sub autoritatea Ministerului de Finanţe şi la nivel regional partea de structuri”, a precizat Teodorovici.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui act normativ. AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail