Comisia Europeană a aprobat clasarea a două proceduri de infringement declanşate împotriva României, anunţă Ministerul Mediului.
Ministerul Mediului: Comisia Europeană a aprobat clasarea a două proceduri de infringement contra României. Astfel, Comisia Europeană a aprobat pe 24 ianuarie 2019, clasarea a două proceduri de infringement din domeniul protecţiei mediului, declanşate împotriva României în anii 2017 şi 2018.
Este vorba, potrivit ministerului Mediului, despre cauza 2017/0184 – acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor având ca obiect necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire şi cauza 2018/0042 – acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor având ca obiect necomunicarea măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2015/2193/UE privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanţi provenind de la instalaţii medii de ardere.
„În cazul procedurii care viza reducerea consumului de pungi din plastic, România şi-a îndeplinit obligaţiile prin interzicerea, la propunerea Ministerului Mediului, a producţiei pungilor din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner începând cu 1 iulie 2018 şi a comercializării acestora de la 1 ianuarie 2019. În ceea ce priveşte procedura de infringement privind poluanţii de la instalaţiile medii de ardere, Comisia Europeană a decis clasarea cauzei datorită adoptării, de către Parlamentul României, a Legii 293/2018 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici, iniţiată de Guvern la propunerea Ministerului Mediului”, arată Ministerul Mediului, într-un comunicat de presă remis luni MEDIAFAX.
Mediafax.ro