Primăria Sfântu Gheorghe a luat decizia de a desfiinţa cantina socială şi a da imobilul în folosinţa Liceului de Arte „Plugor Sandor” din municipiu, aici urmând să funcţioneze pe viitor o cantină pentru elevii instituţiei.
„Reabilitată în urmă cu mai bine de cinci ani din fonduri europene, cantina socială din Sfântu Gheorghe s-a dovedit destul de nefolositoare în ultima perioadă, gradul de ocupare fiind de doar 15%. Din acest motiv, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a decis să folosească în mod optim această clădire. Având în vedere că Liceul de Arte „Plugor Sándor” era singura unitate de învăţământ cu internat din oraş fără cantină şcolară, municipalitatea va transmite imobilul situat pe str. Şoimului nr. 25 în favoarea liceului”, au menţionat reprezentanţii Primăriei, într-o postare pe internet.
Elevii cazaţi în internatul Liceului de Arte vor putea servi trei mese pe zi şi tot aici vor putea lua masa şi elevii de la Şcoala Specială din Sfântu Gheorghe.
„Prin aceste transformări se va ajunge la un grad de ocupare a cantinei de 85%, care prin creşterea calităţii serviciilor va putea ajunge chiar şi la 100%”, au precizat, miercuri, reprezentanţii Primăriei.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES