Ministerul Sănătăţii propune suplimentarea cu 200 a numărului de posturi alocate serviciilor de ambulanţă.
„În vederea constituirii echipajelor necesare pentru a respecta timpul de răspuns la solicitare, atât la sediul central al serviciilor de ambulanţe, cât şi în cadrul substaţiilor de ambulanţă organizate în localităţile care fac parte din cadrul judeţului, este necesar a se asigura suplimentarea numărului de posturi alocat serviciilor de ambulanţă cu 200 posturi”, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern publicat, miercuri, pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Potrivit actului normativ, în subordinea Ministerului Sănătăţii funcţionează serviciile de ambulanţă, unităţi cu personalitate juridică finanţate integral de la bugetul de stat, cu un număr total de 11.533 posturi.
„La nivelul serviciilor de ambulanţă, activitatea se desfăşoară în baza echipajelor care sunt formate din medic, asistent medical şi ambulanţier/şofer autosanitară sau, după caz, asistent medical şi ambulanţier/şofer autosanitară. Normativul de personal pentru serviciile de ambulanţă este determinat de numărul de locuitori declarat statistic la nivelul judeţelor şi există servicii de ambulanţă care funcţionează sub normativul de personal aprobat. Pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, numărul de posturi alocat asigură încadrarea cu personal la nivelul a 50% din normativul de personal. Având în vedere faptul că, la nivelul Municipiului Bucureşti, în fiecare zi, se află în plus faţă de populaţia declarată statistic aproximativ un milion de persoane, reprezentând elevi, studenţi, diplomaţi, navetişti care au domiciliul în judeţele limitrofe, persoane fără acte, etc., echipajele organizate la nivelul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov sunt solicitate şi în afara programului normal de lucru, fapt care afectează starea de sănătate a personalului implicat”, se arată în proiect.
Proiectul de hotărâre se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii până pe 28 februarie.
Observaţiile şi propunerile privind proiectul se pot face în termen de zece zile de la data introducerii pe site a textului actului normativ.
AGERPRES