Trecerea în eternitate a unor personalități importante din viața publică a unei țări, regiuni sau localități – ca să nu mai vorbim de marile personalități care prin activitatea lor influențează evoluția omenirii – este consemnată pe larg de mass-media, iar în condițiile extinderii comunicării prin intermediul internetului, evenimentul capătă dimensiuni mondiale, în timp real. În același timp, trecerea la cele veșnice a milioane de „anonimi”, rămâne „consemnată” doar în memoria familiei, a prietenilor, colegilor și a celor apropiați și, în cele mai multe cazuri, pe o piatră de mormânt… Cu întârziere, o parte infimă a membrilor „comunităților tăcute” își găsesc locul în unele pagini memorialistice sau monografice, deși progresul societății umane este realizat, în principal, prin truda lor binefăcătoare.
Un asemenea membru de frunte, parte a ceea ce numim „talpa țării” a fost și țăranul fruntaș Silvestru Luca, din comuna Dobârlău, județul Covasna. Născut în comuna natală, acum peste 92 de ani, nenea Vestucu – așa cum i-au spus toți consătenii, a trăit din plin istoria ultimului secol: războiul, seceta, regimurile dictatoriale și democratice – atâtea câte au fost și cum au fost acestea. Bunul Dumnezeu i-a hărăzit o soție vrednică – tanti Lenuța –, cu care a conviețuit în dragoste, pace și armonie, aproape 60 de ani, și cu care au putut trece peste încercările vieții, cea mai mare fiind pierderea unicului fecior, la vârsta de doar 19 ani. Anii senectuții le-au fost mângâiați de nepoata Florina Elena dăruită de fiica Felicia și ginerele Nicu Iorga.
Într-o comunitate rurală oamenii se cunosc între ei, nu doar după nume, ci și după felul lor de a fi, după caracterul, faptele și vorbele fiecăruia. Generații întregi de cetățeni din Dobârlău au apreciat la nenea Vestucu Luca trăsături precum: cinstea, hărnicia, bunătatea, cumpătarea, înțelepciunea, modestia ș.a. A fost un bun gospodar. Și-a iubit, în egală măsură, animalele din gospodărie, cât și pământul moștenit de la înaintași și sporit cu trudă, în condițiile în care comuna Dobârlău nu a fost colectivizată. A dat o mână de ajutor tuturor celor care i l-au solicitat. Zeci de ani, poarta familiei Luca a fost deschisă, în curtea lor funcționând Centrul local de colectare a laptelui, iar ușa familiei Luca, precum și sufletul acesteia, au fost deschise deopotrivă pentru consăteni, cât și pentru cei aflați cu probleme de serviciu, sau în trecere prin localitate.
Un om cu asemenea calități, nu putea să nu fie implicat în viața publică a localității. Astfel, ani de-a rândul a fost primar al comunei, consilier local, membru în Comisia de judecată, în Comisia de fond funciar, în Consiliul parohial, îndeplinind și alte responsabilități pe linie civică și socială. În timpul mandatului său de primar a electrificat localitatea, „cu stâlpi de stejar aduși de la Păpăuți” și a construit patru săli de clasă la școala gimnazială, din comună.
Nu doar după numărul anilor dăruiți de Providență, ci mai ales după faptele sale cotidiene, din toți acești ani, nenea Vestucu Luca a fost respectat de consăteni și de toți cei care l-au cunoscut, constituind – fără a folosi cuvinte mari – un model pentru tânăra generație, în buna tradiție a țăranilor români care au format „talpa țării” și au asigurat dăinuirea neamului românesc, pe aceste binecuvântate plaiuri transilvane. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Ioan Lăcătușu
